Aș fi râs cu poftă în zilele acelea (deși în halul în care eram, numai de
râs nu-mi ardea). Realitatea însă era de plâns. „Bucuroșii” urlau cât îi ținea
gura: „Jos Ceaușescu! Jos Ceaușescu!”Doar că viitorul împușcat
președinte nu mai deținea frâiele puterii în acele momente; se consumase deja
episodul fugii sale de pe clădirea Comitetului Central cu elicopterul, așa cum
văzuse o lume întreagă chiar la televiziunea națională! Cu alte cuvinte, fostul
lider al PCR era...cât se poate de...„jos”. Atunci de ce mai strigau „întârziații”
mei concitadini ceea ce strigau? Apoi, ca la o comandă (a nu se știe cui)
schimbară cuvintele urlăturii cu altceva, probabil tot pentru a încerca să fie
în ton cu adevărații revoluționari din alte orașe dar –așa cum v-ați dat seama-
tot la „spartul târgului”: „Fără violență! Fără violență!” Cât
eram de trist și abătut, auzind așa ceva m-a bufnit râsul. M-am apropiat de
unul dintre cei mai „vocali” demonstranți și l-am întrebat: „Domnule, e penibil, de ce strigați așa ceva? Nu vedeți că organele de ordine vă lasă în pace?” Răspunsul a venit promt:„Păi dacă în toată țara s-a strigat așa, noi de ce să nu strigăm?” „Lămurit” pe deplin
de explicația interlocutorului meu, asistam la „reprezentație”. Deodată, în
dreapta mea s-a postat un individ corpolent și roșu ca racul, care țipa să-mi distrugă
urechile. Că avea plămâni excelenți nu m-ar fi deranjat până la urmă, numai că,
la fiecare sunet scos din gâtlej, persoana respectivă elibera mirosul puternic
și inconfundabil al băuturii noastre
alcoolice tradiționale din prune; respectivul miros era accentuat periodic de
câte un râgâit profund. Sufocat de mireasma de neuitat, m-a luat amețeala și era
cât pe ce să cad pe asfalt. Am reușit totuși (cu greu) să-mi păstrez
echilibrul; mare ghinion: dacă aș fi căzut, poate deveneam și eu „rănit” în
„revoluțiunea” de la Constanța. Până la urmă, am trecut pe partea opusă
locului în care avea loc...chermeza. Apoi, m-am îndreptat spre casă, ferindu-mă
mereu din calea (prea) multor „răniți” aflați în culmea fericirii.
Și când mă gândesc că un individ
a scris o...carte depre „Revoluția anticomunistă de la Constanța”; seamănă a
glumă proastă, nu?
Având în vedere aceste
realități, care demonstrează parodia de revoluție ce a avut loc în orașul
nostru, mă adresez direct impostorilor și oportuniștilor care –fără urmă de bun
simț și fără rușine- și-au luat titlul de revoluționari și odată cu el s-au
„înzestrat” cu atâtea și atâtea avantaje pe care nu le merită; mai precis:
-să spună fiecare dintre dvs. în ce a constat lupta revoluționară pe care a
desfășurat-o în acele zile;
-concret, unde, când și cum ați luptat contra regimului comunist în
decembrie 1989, ce forțe loiale lui Ceaușescu ați înfruntat?
-aveți un cât de mic indiciu că pe teritoriul orașului nostru au acționat
grupuri de teroriști (de care unii dintre dvs. ați făcut atâta caz, pretinzând
bineînțeles tot la „spartul târgului”, că v-ați luptat cu ei)? Când, unde și în
ce împrejurări ați apărat orașul de teroriști?
-dacă nu găsiți nici un răspuns la întrebările de mai sus (cu alte cuvinte,
dacă n-aveți ce răspunde) nu credeți că ar trebui să renunțați de bunăvoie la
calitatea (falsă) de revoluționari cu care v-ați „împopoțonat” și –pe cale de
consecință- la toate drepturile ce decurg din această calitate?Ar fi un semn că
în străfundurile conștiințelor dvs. mai aveți totuși o fărâmă de onoare și
cinste!
Dacă de nimic nu vă pasă,
gândiți-vă măcar la sutele de tineri care au pierit –prin alte părți- sub
ploaia de gloanțe sau sub șenilele blindatelor pentru ca țara aceasta să (mai)
aibă un viitor. Nu credeți că ați întinat destul memoria lor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu