Am mai scris despre niște episoade ale Istoriei Românilor și ale „bunilor” noștri vecini. Niște clarificări cred că se impun. Este impresionantă și lăudabilă strădania profesorului de istorie american Larry Watts de a dezvălui adevăruri despre România, despre Istoria ei, cu precădere cea din perioada comunistă.
În acest context suscită un viu interes și acea serie de emisiuni intitulate „Moștenirea clandestină”. S-a relatat însă acolo despre Unirea Basarabiei și a Transilvaniei cu România, dar s-a omis a se vorbi despre UNIREA BUCOVINEI cu ȚARA-MAMĂ, ROMÂNIA. De ce oare? Sau nu trebuie să-i „călcăm pe coadă” nici pe pomanagii de ucrainieni? Drept pentru care, completez eu „lipsa” din emisiunea respectivă.
Așadar, în cursul primei conflagrații mondiale (1914-1918), Bucovina fusese transformată în teatru de război. Tinerii români
bucovineni au fost înrolaţi în armata austro-ungară. Mulţi dintre
ostaşii români au căzut prizonieri în Rusia. Ei s-au înrolat în detașamente de voluntari pentru a lupta împotriva Austro-Ungariei.
Precizez că în vremea dualismului austro-ungar acest teritoriu străvechi românesc a intrat în sfera de dominație austriacă (și nu maghiară, ca în cazul Transilvaniei). Contrar celor afirmate de unii, prin aflarea în zona de dominație austriacă, această parte nordică a Moldovei noastre nu s-a bucurat nicidecum de un tratament mai blând în comparație cu Transilvania. Asta deși se vehiculează mereu de către neștiutori sau răuvoitori că austriecii „au venit cu civilizația”. Departe de așa ceva au fost (și) austriecii! Am mai scris că în anul în care Imperiul habsburgic anexa Bucovina (adică în 1775), trei sferturi din populație o formau românii. Având ca pretext faptul că provincia era slab populată, oficialii de la Viena au promovat o politică intensă de germanizare și de colonizare cu germani, evrei, dar mai ales ucrainieni, Astfel, datorită colonizărilor şi imigrărilor ponderea românilor a scăzut sistematic: de la 68% (în 1786), la 34,4% (în 1910).
În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut spectaculos prin încurajarea de către noile autorități a imigraţiei (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia țaristă) atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910. Datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi. Între acestea, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul țarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei. Dintre celelalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germanii şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an). Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc. Subliniez că în statistici puteți găsi denumiri precum: huțuli și (sau) ruteni. Despre huțuli, poetul nostru național (bucovinean get-beget), Mihai Eminescu, scria că sunt „daci slavizați”; ei vorbesc însă și azi limba ucraineană. În ceea ce-i privește pe ruteni, unii susțin că sunt urmași ai unor celți slavizați; ucrainienii îi socotesc însă „de-ai lor”...
În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut spectaculos prin încurajarea de către noile autorități a imigraţiei (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia țaristă) atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910. Datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi. Între acestea, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul țarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei. Dintre celelalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germanii şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an). Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc. Subliniez că în statistici puteți găsi denumiri precum: huțuli și (sau) ruteni. Despre huțuli, poetul nostru național (bucovinean get-beget), Mihai Eminescu, scria că sunt „daci slavizați”; ei vorbesc însă și azi limba ucraineană. În ceea ce-i privește pe ruteni, unii susțin că sunt urmași ai unor celți slavizați; ucrainienii îi socotesc însă „de-ai lor”...
Așadar, aceasta era situația etnico-politică a Bucovinei în ajunul Primului Război Mondial.
Fac o paranteză aici; tinerii români bucovineni erau siliți să lupte pentru o cauză care nu era a lor, alături de trupele dublei monarhii. Și în ziua de azi, tineri români din înstrăinatele teritorii ale Moldovei noastre (inclusiv din S Basarabiei și Bucovina de N) au fost și sunt trimiși departe de glia lor străbună, ca să lupte (și mai ales să moară) pentru idealuri care nu au fost și nu sunt ale lor. De exemplu, în perioada sovietică, numeroși români din Basarabia și Bucovina de N luptau în Afganistan. Acum, tineri români din teritoriile răpite de Ucraina, sunt trimiși să lupte în Donbas cu separatiștii ruși. Așadar românii au fost și sunt „carne de tun”! Cum la Istorie, fără hărți nu se prea înțelege mare lucru, iată Bucovina (ROMÂNEASCĂ) întreagă...
Și iată acum, Bucovina „tăiată” în două...
Adică exact ceea ce au pus la cale rușii, Sudul a rămas al nostru, iar Nordul a fost dăruit în august 1940 Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, fiind smuls din pământul Basarabiei, pe care sovieticii ni-l răpiseră în iunie 1940. Ori, în 1991, ca și alte foste republici sovietice, Ucraina s-a desprins de Uniunea Sovietică, „luând cu ea” și Nordul Bucovinei, fără niciun drept, deoarece fusese dat cadou de ruși (așa cum ați constatat) în iunie 1940. Deci Ucraina nu are niciun drept asupra acestui teritoriu, după cum n-are niciun drept nici asupra Sudului Basarabiei (cândva el se numea Bugeac) pe care tot cadou l-a primit...și tot de la ruși și tot în august 1940, dar și pe acesta „l-a luat cu ea” în 1991. Așa că biata noastră Basarabie, (așa-zisul stat „Republica Moldova”) se prezintă, cu ciuntirile respective, în felul următor...
Ați intuit că și teritoriile colorate în galben sunt ale Moldovei, adică ale României, dar Ucraina, cum e ea „strângătoare” le posedă, chiar dacă până în 1940 nu le-a avut niciodată (iar atunci țineau de Uniunea Sovietică, nu de Ucraina...). Dar, în definitiv, ce contează? Nesimțirea-i mare! Mai ales că pe vremea aia (în perioada sovietică adică), rușii și ucrainienii nu se certaseră, ba chiar erau de nedespărțit, ce mai! Cum se zice pe la noi, se pupau în c... (mă rog, se pupau, treaba lor pe unde). În 1954, rușii le cedaseră și Crimeea (tot ca, virgulă, cadou); numai că, în 2014, iritat la culme fiindcă frățiorii ucrainieni (ingrații de ei) voiau să „schimbe macazul” și să intre în NATO, Putin le-a luat cadoul înapoi. Doar că noi românii nu vrem să le facem cadouri, dar nici forța Rusiei n-o avem ca să intrăm cu trupele în Basarabia și Bucovina de Nord pentru a ne recupera teritoriile. Fiindcă altă cale nu e, prin metode pașnice nu se rezolvă nimic!
Alte surse:
Rămâneți sănătoși și fiți pe fază și data viitoare...
