Ca profesor de istorie ce sunt, continui să vorbesc și să scriu istorie, ADEVĂRATA ISTORIE. Pentru că, se știe, noi adevărații slujitori ai acestei profesiuni avem o nobilă, dar în același timp dificilă și riscantă datorie: aceea de a spune și de a scrie mereu adevărul, indiferent de loc, de timp, de împrejurări și (mai ales) de consecințe. De altfel, sunt cunoscute numeroase cazuri în care istorici cinstiți, îndrăzneți și curajoși, au plătit foarte scump (inclusiv cu viața) pentru activitatea lor în această știință.
A fost marea șansă a vieții mele, aceea de a avea profesori de Istorie valoroși, oameni adevărați, dedicați trup și suflet meseriei lor. Ei „ieșeau” cu mult din litera manualelor, a cursurilor universitare; fiindcă a venit vorba, n-am de gând să-i condamn pe autorii acestor instrumente didactice. Mai ales că, atunci când am învățat carte, regimul comunist din România trecuse (cât de cât) de etapa „copierii stalinismului sovietic”, cu întregul său cortegiu de suferințe, privațiuni, falsuri și teroare. De exemplu, părinții mei, învățaseră la Istorie cum că poporul român își datorează întreaga sa existență și evoluție „marelui popor prieten și vecin rus”; că pacea, așa-zisa libertate, precum și pretinsa noastră prosperitate se datorează „gloriosului” vecin de la Răsărit. Ba încă elevii români erau siliți să învețe că limba rusă (devenită obiect de studiu în toate unitățile de învățământ din România) era un fel de limbă-mamă a celei române și (pe cale de consecință) româna ar fi fost de fapt o limbă...slavă. Sunteți de acord cu mine că nu trebuie să mai zăbovim asupra acestor elucubrații.
Nicolae Ceaușescu venise (și în acest domeniu) cu schimbări evidente. Treptat, limba rusă a fost scoasă din școli; editura „Cartea rusă” care exista la noi și publica numai opere ale autorilor sovietici și ruși a fost desființată. Din manualele noastre de Istorie a fost eliminată orice referire la „slavismul” românilor, precum și aserțiunea referitoare la contribuția „hotărâtoare” a Rusiei în existența și evoluția poporului român.
Folosind niște șabloane verbale pe care doar uneori și prea puțin le înțelegea, Ceaușescu accentua obsedant idei precum: lupta permanentă și eroică a strămoșilor noștri pentru libertate și independență, influența benefică și civilizatoare a românilor asupra dezvotării popoarelor vecine, faptul că românii n-au purtat războaie de cucerire niciodată, rolul nostru de apărători ai civilizației europene medievale, noi românii fiind în prima linie a confruntărilor militare cu Imperiul otoman. Orice român cu o cultură cât de cât pusă la punct știe aceste adevăruri, iar noi tinerii din „Epoca Ceaușescu” trebuia să le cunoaștem mai bine decât oricine. Răul venea din faptul că acest conducător se considera urmașul acelor martiri și eroi ai neamului. Sub masca unui naționalism deșănțat și al unui patriotism de paradă, Nicolae Ceaușescu a acaparat treptat toate funcțiile de conducere și pârghiile de putere din statul român. Nu se discuta niciodată despre crimele și abuzurile săvârșite chiar în timpul regimului comunist; apoi, chiar dacă nu exista la noi o opoziție organizată, existau totuși, personalități puternice care îl contestau pe însuși „Marele Conducător”; în închisori erau destui deținuți politici, dar exponenții regimului NEGAU EXISTENȚA LOR! Așa se face că, deși liderul de la București pleda pentru prezentarea unei istorii corecte și complete a românilor, lucrurile nu se înfățișau deloc așa. Pe de altă parte, dincolo de unele adevăruri evidente, manualele de istorie conțineau exagerări și chiar falsuri; ele rămâneau tributare unei viziuni triumfaliste, fiind redactate pe un ton „zaharisit”. Astfel, noi românii devenisem ceea ce n-am fost și nu vom fi niciodată: un fel de „Buric al Pământului”, o veritabilă „Axă a lumii”, fără de care planeta s-ar prăbuși. Însă despre Basarabia se vorbea puțin și pe ocolite, ca să nu „călcăm pe coadă” colosul de la Răsărit. Eram atenționați cu bine cunoscuta formulă: „să nu ne stricăm” nici cu ceilalți vecini. Asta în timp ce respectivii vecini (în special ungurii) își băteau joc de noi când voiau și cum voiau (și acum fac același lucru!). De fapt, ACEASTĂ POLITICĂ PĂGUBOASĂ DE A NU-I DERANJA PE ALȚII, CA SĂ NE DERANJEZE EI PE NOI, CONTINUĂ ȘI ASTĂZI! După cum continuă și prezentarea trunchiată a unor fapte și evenimente în manualele de Istorie. De aceea fac eu efortul de a scrie aici: pentru ca și tinerii români din ziua de astăzi să știe și să răspândească adevărul...TOT ADEVĂRUL!
În ceea ce mă privește, eu atunci n-am tăcut (cum de fapt nu tac nici acum...) conștient fiind că adevărul nu trebuie și nu poate fi ascuns niciodată. Numai lașii, proștii și ticăloșii ascund adevărul.
De fapt, ce vor rușii și mai ales...americanii? De ce (mai ales ei) vor să ne (să îmi) închidă gura? Le-am înțeles de la început jocul cinic, perfid și sângeros. De aceea când scriu despre ei folosesc butada „Marile Putori”, în loc de „Marile Puteri”. Din punct de vedere personal, primesc de la mine ceea ce merită. Pentru că, un român măcar cât de cât cinstit și demn NU POATE LUCRA CU RUȘII! Iar în privința americanilor, disprețul meu e fără margini; credeți-mă, din o mie de motive...
Până data viitoare, numai bine vă doresc.
