miercuri, 11 mai 2016

TEZAURUL ROMÂNILOR - NOI DETALII (IV)

         S-au efectuat două transporturi din gara Iași: primul în decembrie 1916, cu un tren de 17 vagoane, iar al doilea, în iulie 1917, cu un tren având 24 vagoane. Aceste transporturi cuprindeau Tezaurul Băncii Naționale, dar și arhive, tablouri, bijuterii, valorile Casei de Depuneri, ale Creditelor funciare și urbane, ale multor bănci particulare, odoare bisericești, tablouri din muzee, multe valoroase colecții particulare, într-un cuvânt, tot ceea ce avea această țară mai de preț. Amintim aici colecțiile de tablouri ale oamenilor politici Vasile Morțun și Constantin Angelescu, dar și manuscrisele marelui compozitor George Enescu; până și regina Maria și-a trimis la Moscova toate bijuteriile. Unul dintre aspectele negative l-a reprezentat faptul că inventarierea acestei uriașe comori s-a făcut în grabă, sub presiunea evenimentelor militare. Totalul cantității de metal prețios era de 116 tone argint și 93 tone aur; dacă adăugăm însă întreg Tezaurul cultural, științific și artistic cu opere unicat (care fac parte din patrimoniul național și universal) întreaga cantitate însemna 556, 5 tone aur. 
            Temerile multora erau îndreptățite: situația de pe front se deteriora rapid și accentuat. O mare îngrijorare se adăuga la cele deja existente; starea de lucruri din Rusia se precipita văzând cu ochii. Intrarea armatei țariste în război fusese picătura care umpluse paharul nemulțumirilor în societatea rusă, confruntată cu o criză generală. De fapt, pe front, se putea observa lesne acest colaps generalizat: trupele ruse n-au impresionat decât prin număr; astfel, după o ofensivă ce părea hotărâtoare, slab înzestrata și demoralizata armată a țarului a suferit înfrângeri repetate, categorice, în fața forțelor germane bine pregătite, dotate și instruite. Dezastrul de pe front era întregit de catastrofa economică și social-politică din imperiu. În capitala Petrograd (actualul Petersburg), mulțimi de oameni ieșeau în stradă cerând „pâine și pace”. Autoritățile scăpaseră situația de sub control; ca urmare, la 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat de la tron. Cum fiul său Mihail a refuzat să-i succeadă, după mai multe frământări, la 20 iulie 1917, puterea a fost preluată de către un guvern ce-l avea în frunte pe prințul Kerensky. Noua conducere s-a dovedit a fi -la rându-i- incapabilă să instaureze ordinea. Profitând de acest lucru, elementele de extremă-stângă, bolșevice (comuniste) conduse de V.I. Lenin, au preluat puterea în urma unei lovituri de stat care a avut loc la 25 octombrie/7 noiembrie 1917. Imperiul țarist își schimbă „haina politică”  și devine Rusia sovietică (din 1922, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, pe scurt, Uniunea Sovietică). Ca atare, nici soldații rușii (cu gândul la revoluție) nu mai luptau (de fapt, așa cum am văzut, tot timpul sabotaseră frontul). Ei se dedau la acte de anarhie și jaf. Oficialii români fuseseră informați referitor la starea de fapt critică din Rusia, dar cu toate acestea decizia de a trimite Tezaurul acolo a rămas valabilă. 
        De cealaltă parte, vechile autorități țariste asiguraseră (în scris) partea română că imensa comoară a poporului român va fi păstrată în cea mai deplină siguranță în Rusia și -nu-i așa- restituită la sfârșitul războiului.
          Noile oficialități comuniste au trecut însă la măsuri radicale în ceea ce privește România: la 13 ianuarie 1918, guvernul sovietic hotăra ruperea relațiilor diplomatice cu țara noastră. Cu acest prilej, oficialii comuniști declarau: „Fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mânile poporului român.” În aceeași zi de 13 ianuarie 1918, contrar tuturor uzanțelor diplomatice, ambasadorul nostru în Rusia Constantin Diamandy (culmea, un susținător al întăririi relațiilor cu statul sovietic) era arestat. Cu mare greutate, și numai după intervenția energică a marilor puteri occidentale, a fost eliberat.

                               (va urma)

surse: Viorica Moisuc ș.a. - Tezaurul României la Moscova, 1993.
                 Ioan Scurtu - Tezaurul României la Moscova, 2014.