E adevărat că valoarea unei comunități, forța de mobilizare și coeziunea unui popor se arată cel mai limpede în momentele de restriște...sau nu se arată. Noi românii, ajungem mereu tocmai de unde vrem să plecăm; adică e un fel de mișcare în cerc, cu alte cuvinte, fără rost. Ba mai mult, ne este specifică acea „pendulare tragică”: un pas înainte, doi înapoi. Am aflat cu stupefacție că acea doamnă senator care urla din toate puterile, pe la toate posturile de televiziune că nu trebuie în niciun caz să ne vaccinăm, este de fapt ea însăși vaccinată! Ce să mai crezi și ce să mai înțelegi? Apoi, că patronul unui mare club de fotbal (care e deasemenea vaccinat...) i-a obligat pe jucătorii pe care îi plătește să nu se imunizeze! Motiv pentru care foarte mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar din lipsă de efectiv, echipa a trebuit să-și amâne un meci din Campionat. Apoi, un cleric (iar o „față bisericească”) și-a îndemnat credincioșii să nu se vaccineze, deoarece vaccinurile ar fi...expirate. Ajungi la concluzia (logică, de altfel) că aceste personaje sunt dirijate din umbră de cine știe cine, slujesc anumite interese, care numai favorabile României nu sunt. Ale cui interese?
Pe de altă parte, auzind și văzând astfel de lucruri și fapte, rămân de fiecare dată înmărmurit. Poate pandemia asta scoate tot ceea ce e mai rău din români, dar când o să se termine răul?
Eu am mai trăit vremuri dificile; de fapt, de vreo patruzeci de ani, România a involuat și involuează vertiginos. De pe la mijlocul anilor optzeci, Ceaușescu ne spunea cu cinism și nerușinare că noi, „decrețeii”, copiii epocii lui...„de aur”, trebuie să ne sacrificăm pentru binele României viitoare. Pentru cineva care nu știe ce înseamnă „decreței”, precizez că ni se spunea așa (și azi ni se spune la fel) întrucât ne-am născut după ce Nicolae Ceaușescu a dat Decretul de interzicere a avorturilor în România, în octombrie 1966. Ca atare, unii dintre noi am fost doriți, alții (cei mai mulți) nu! Câțiva ani s-a consemnat o adevărată explozie demografică în țara noastră. Apoi, pe măsura deteriorării și chiar a prăbușirii nivelului de trai, acest Decret a devenit o corvoadă, un blestem. Mii de femei au murit în tentative empirice, disperate, de întrerupere a sarcinii. Fiindcă în situația în care un cadru medical ar fi fost prins acordând cel mai mic ajutor într-un asemenea caz, era aruncat imediat în închisoare. Iar peste cadavrele femeilor ucise de nebunia lui, primul președinte din istoria acestei țări, se și vedea tocmai în anul 2.000, conducând o Românie cu treizeci de milioane de locuitori. De fapt, nu fusese ales în acea funcție, ci se autoproclamase „Președintele Republicii Socialiste România”. Cine a fost atent atunci, observa că -în momentul învestirii sale în cea mai înaltă funcție dintr-o republică- Nicolae Ceaușescu ținea în mână un...sceptru. Ori, se știe că acesta e un simbol arhicunoscut al puterii monarhice. Așadar, la 28 martie 1974, în România apărea primul rege...COMUNIST!
Iată-l așadar pe Ceaușescu, președintele cu...sceptru. Cât de idiot poți să fii ca să consimți la așa ceva? Subliniez că el însuși l-a cerut, pretinzând ca în loc de simbolurile regale, pe respectivul obiect să fie încrustate însemnele...cui credeți? Ale Partidului Comunist! Acum mă întreb: la ce însemne s-o fi referit? La „secera și ciocanul”?
Cu timpul, știam și simțeam cu toții: deveniserăm poporul cel mai sărac, mai oprimat și mai deznădăjduit din Europa.
Ca să revenim în contemporaneitate, constatați că fosta clasă politică („roșie”) avea o predispoziție către circ, penibil și grotesc. Exact precum cea de astăzi; e drept, s-a „vopsit” în alte culori, dar are aceleași apucături. Parcă s-a schimbat ceva? Câțiva longevivi dintre „foști” au rămas pe poziții, prosperând în continuare. În rest, Parlamentele și Guvernele care se succed sunt invadate (și „infestate”) de beizadelele altor vajnici tovarăși defuncți. Continuăm să fim și astăzi sărăntocii, oprimații și batjocoriții continentului; dar în prezent, nu doar de un conducător sau de o castă, ci de aproape întreaga clasă politică, lașă, mincinoasă, coruptă, cinică și ipocrită. Ca și atunci, suntem la mila Europei, incapabili și neputincioși să ne rezolvăm marile probleme, care au ajuns să ne pună în pericol chiar ființa biologică. Unii cred, precum ultimii troglodiți în venirea ROMÂNULUI PROVIDENȚIAL, care să salveze patria de toate relele. Dacă ajungi în starea disperată de a gândi la așa ceva, oare ce mai e de zis (sau de făcut?).
Până data viitoare, numai bine vă doresc.
