Continuăm incursiunea noastră în Istoria Românilor...
Așadar, Primul Război Mondial i-a „purtat” pe români în tabere militare diferite: cei din Regatul României și din Basarabia, erau în tabăra Antantei, ai cărei piloni erau: Marea Britanie, Franța, Rusia, iar din 1917 S.U.A. Românii din Transilvania, Banat și Bucovina, aflați sub dominația dublei monarhii austro-ungare, se găseau în tabăra Puterilor Centrale, ai căror piloni erau Austro-Ungaria și Germania. Era cea mai sângeroasă conflagrație pe care o cunoscuse omenirea până atunci: s-a soldat cu peste 10 milioane de victime și aproape 8 milioane de dispăruți. Regatul României participa la război din anul 1916, cu un efectiv total de 1.234.000 de oameni; la finele conflictului, înregistram pierderi de peste 535.000 de oameni, la o populație totală de 7.234.919 (conform recensământului din 1912). Constatați că raportat la numărul populației, ,pierderile sunt foarte mari. Am făcut această referire pentru a-i contrazice pe acei răuvoitori care afirmau și afirmă că „românilor le-a fost făcută cadou Transilvania de către Marile Puteri, cu ocazia încheierii Tratatelor de Pace de la Paris-Versailles” (1919-1920).
În ceea ce privește sacrificiile de pe front ale românilor din teritoriile aflate sub dominație străină, români siliți, după cum am subliniat anterior, să lupte pentru o cauză străină, cifrele sunt și aici halucinante. Spre exemplu, la o populație totală de circa 3 milioane de români din Transilvania, Banat și Maramureș, la partea activă au participat 449.796 de oameni, iar pentru servicii auxiliare au participat 34.578 de persoane. Dintre acestea, au murit pe câmpul de luptă 42.739 de persoane. În închisori,
prizonierat sau în spitale, din pricina rănilor, au decedat 11.275; a existat un
număr de 24.406 de invalizi de război; de asemenea, s-a semnalat și un număr de 29.839 de persoane au fost date dispărute. Românii din Ardeal, îndurerați, spuneau adesea: „Am blestemat pădurea și soarta, care ne silea să ne ucidem frate pe frate”.
Referitor la Bucovina, la o populație ROMÂNEASCĂ (sublinierea mea) de 273.254 de oameni (conform recensământului efectuat de autoritățile austriece în 1910), mobilizarea silită a conaționalilor noștri a fost intensă. Rezerviștii au fost mobilizați în regimentele 20 Infanterie, 22 Landwehr (etnici români), 23 (etnici români), 24, 30, 34, 41 (etnici români), 50, 53, 55, 61, 88, Infanterie, 4 Ulani, 9 Dragoni, 35 Artilerie și Batalioanele 11,18,27,30 Vânători. A fost înființat și „Corpul de Legionari români din Bucovina”, care număra 1.500 de militari. Crezând că îi impulsionează în luptă, oficialii austrieci le-au permis românilor bucovineni să poarte tricolorul și li s-a acordat dreptul de a beneficia de asistență spirituală din partea preoților militari de origine română. Asta e culmea cinismului și a ipocriziei, să-i lași pe acei români să-și prindă la braț (sau la piept) drapelul României și apoi să-i obligi să lupte contra altor români. Iată o nouă mostră de „superbă civilizație austriacă”! De fapt, întotdeauna, oficialii de la Viena au dus o politică perfidă în teritoriile pe care le-au luat în stăpânire. În afara germanizării intense, colonizarea masivă cu grupuri etnice cât mai diverse, pentru crearea unui veritabil amalgam de naționalități, a reprezentat un obiectiv esențial. Bineînțeles, odată „împestrițat etnic” acel teritoriu, cu minuțiozitate, perseverență și discreție, conducătorii austrieci au întreținut între diferitele naționalități o atmosferă de suspiciune, ostilitate și ură, călăuzindu-se după cunoscutul dicton latin „Divide et impera” („Dezbină și stăpânește”). Într-un asemenea spațiu profund divizat istoric, etnic și politic, chiar și o tentativă subtilă de a-i favoriza pe unii, trezea frustrarea și furia celorlalți; tocmai asta urmăreau dominatorii! Categoric, adversitatea dintre diferitele comunități etno-religioase devenea cu timpul ceva obișnuit și cotidian. În atari condiții de triste și regretabile neînțelegeri, era neapărat necesară unica intervenție salvatoare din Univers: aceea a „Luminăției-Sale, Augustissimului și Serenissimului Împărat”. Ăștia au fost toți atât de luminați, că de-atâta „energie electrică” pe care o emanau, au făcut scurt-circuit.
La 19 iulie 1914, în gubernia Basarabiei este decretată starea de război; conform legislaţiei rusești, aceasta însemna mobilizare generală. Naţionalismul rușilor era clamat zgomotos de toți țarii, ca un important factor mobilizator, pentru obținerea de noi victorii în războaie și de aici (implicit) pentru cucerirea de mereu alte și alte teritorii.
În 1913, numărul locuitorilor Basarabiei era de 2.545.834 oameni. În general, autoritățile ruse nu au fost interesate să publice date despre numărul populației și (cu atât mai puțin) să arate structura demografică a populației din teritoriul (ROMÂNESC-sublinierea mea) cuprins între Prut și Nistru. Iată însă, că a mai apărut câte ceva...
|
Recensământ |
Populație |
Moldoveni (Români) |
Ucrainieni |
Evrei |
|
482.630 |
86% |
6,5% |
1,5% |
|
|
990.000 |
74% |
12% |
8% |
|
|
1.935.412 |
47,6% |
19,8% |
11,8% |
După cum observați, ponderea populației românești a scăzut masiv ca urmare a numeroaselor acțiuni de deportare a românilor în zone îndepărtate ale Imperiului (Siberia, Kazahstan), cât și colonizărilor succesive cu alogeni: ucrainieni, ruși, găgăuzi, bulgari, dar și evrei și germani. Aceste acțiuni începute în epoca dominației țariste (1812-1918), au cunoscut apogeul în perioada ocupației sovietice (1940-1941 și 1944-1991).
Iată acum o hartă reprezentând „ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL”...
Surse (în ordinea accesării lor):
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/ucraina-si-bucovina/https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/am-blestemat-padurea-si-soarta-care-ne-silea-sa-ne-ucidem-frate-pe-frate
Până data viitoare, sămătate vă doresc și, ca de obicei, fiți pe fază.
