Nu observați că ungurii ăștia au fost și sunt obsedați de ideea de a-și găsi o identitate cât mai europeană (de unde mama dracului?) de a-și dovedi prezența lor aici (una cât mai veche, dar care nu e), de a căuta (cele mai ciudate, perfide și mincinoase) argumente privind așa-zisa lor „civilizație” (vai de ea!) care ar fi „luminat” (de fapt a întunecat) Europa? Mi s-a cerut să demonstrez că am un străbunic...dac! E ca și cum i-ai cere unui francez să-și caute un străbunic gal, unui spaniol un străbunic iber sau unui italian un străbunic roman! Romanizarea comunităților locale cucerite de Imperiul roman e un fenomen istoric arhicunoscut și acceptat de orice istoric serios din lumea asta (mai puțin ai voștri, care bat câmpii). Ce s-a întâmplat în aceste teritorii cucerite de romani nu se compară cu iadul dezlănțuit pe continent de triburile de necrofagi din care vă lăudați că vă trageți voi! Amprentele culturale ale existenței și activității acestor civilizații preromane (daci, iberi, gali) sunt incontestabile, numeroase și elocvente, pe când BABALUMBA ai voștri ce au lăsat, în afară de pârjol, jaf și crimă? Un exemplu simplu: priviți portul popular al unui țăran român din Ardeal și comparați-l cu imaginea dacilor de pe Columnă. Asta au sesizat și italienii atunci când, cunoscutul Badea Cârțan, venit să vadă imaginea strămoșilor lui imortalizați la Roma, a oferit cetățenilor capitalei Italiei posibilitatea să exclame: „Iată, un dac a coborât de pe Columnă”.
Ce dovezi mai vreți? Nu trebuie niciodată culpabilizat un popor întreg, dar nu realizați că Ungaria asta a fost, este și va fi cât e lumea asta un CIMITIR al minorităților? Să lăsăm tonul ăsta excesiv optimist cu „prietenia româno-maghiară”, cu „evoluția comună în cadrul UE”! Așa cum am mai scris, la nivel individual, locuitorii unui oraș, vecinii de etnii diferite se pot înțelege, TREBUIE SĂ SE ÎNȚELEAGĂ. Și la noi, suntem în relații bune și foarte bune cu turcii și tătarii. E adevărat că turco-tătarii de la noi nu au impertinența atâtor minoritari unguri...Trecutul face totuși parte din viața noastră, el a lăsat răni adânci, multe de nevindecat. Știți că noi românii avem o vorbă: „TE IERT, DAR NU TE UIT!”. Esența e una și aceeași: ungurii ăștia n-au fost o națiune în adevăratul sens al cuvântului vreodată (precum vecinii lor, slavi, germani și români). Vechii maghiari, veniți -așa cum am scris- de unde și-a înțărcat dracu copiii, vrând să-și găsească loc pentru adăpost (temporar) ca migratori ce erau, au ales teritoriul fostei provincii romane Pannonia. Teritoriul le-a fost prielnic, întrucât el e în general o mare câmpie (PUSTA-PUSZTA, pe ungurește); adică o vastă câmpie, cu vegetație de stepă, numai bună pentru pășunat. Migratorii ăștia, care sute de ani au împins vântul la vale, nu suportau munții și pădurile, întrucât acolo se simțeau în nesiguranță. Ungurii s-au străduit și se străduiesc să creeze o continuitate între cele trei valuri succesive de invadatori asiatici; primii au fost hunii, apoi avarii și apoi maghiarii. Toți aceștia s-au stabilit temporar (subliniez, temporar) în Pannonia; forțând ideea acestei „continuități asiatice” în zonă, maghiarii „împing” mai spre zorii Evului Mediu prezența strămoșilor lor în Europa. E iarăși o mistificare, întrucât hunii, avarii și maghiarii erau populații înrudite, dar nu reprezentau unul și același popor (observați că am scris „populații” și nu popoare). Natural, și aici (și altundeva) împingătorii ăștia ai vântului la vale, pe unde au trecut (deci inclusiv prin Pannonia și tangențial prin Transilvania) au găsit LOCUITORI. Ei erau în majoritate romanici (latini), dar și numeroși slavi.
Ca o concluzie: neamul ăsta al maghiarilor n-are nici o legătură cu Europa, n-are a face cu sciții, istoria sciților e cu totul alta! A fost o năvală cumplită a unui conglomerat de etnii, o adunătură de descreierați -și o scriu din nou fără exagerare- care au provocat silă și groază pe un mare spațiu al Europei. În această adunătură bezmetică s-a impus (cu forța, cum altfel?) tribul de circa 10.000 de oameni al maghiarilor, care și-a impus și limba! Ce aveți cu sciții, de la marginile estice ale Europei? Agatârșii erau la început sciți, dar au fost asimilați de daci (s-au dacizat!). Cum poți să scrii că din Istoria Românilor „lipsesc 1.300 de ani”? Asemenea aberație nu poate fi acceptată de nici un istoric cât de cât serios! Nu lipsește nimic, te asigur! O întreagă documentație, inclusiv dovezi din teren (arheologice) demonstrează clar ceea ce scriu eu acum! Inclusiv documente din Arhiva Vaticanului! Poate vouă vă lipsesc niște sute de ani de istorie „europeană”, întrucât ați venit pe continentul acesta atât de târziu...De ce tot faceți fel de fel de legături cu o sumedenie de popoare și populații? De ce nu scrieți despre voi înșivă? Sau n-aveți ce scrie? E adevărat, ungurii erau rude cu hunii, cu avarii, dar erau totuși altceva! Nu mai încercați să acreditați ideea că -vezi Doamne- ce de lume e rudă cu voi, că din talmeș-balmeșul ăsta etnic reiese cât de vechi sunteți voi în Europa! De fapt e clar, că voi nu aveți nici o vechime! Și cu „Codex Cicero” ăsta...depinde și cum interpretezi un document! Bietul Cicero, l-ați băgat și pe el în „ghiveciul” vostru! Ungurii din Pannonia au contribuit doar la păstrarea unei limbi-hibride (maghiara), dar ca populație (repet, nu ca popor!) ungurii asiatici au dispărut demult, s-au „topit” în masa romano-slavă din vechea provincie romană Pannonia! Acești oaspeți (nedoriți...) din Asia n-au lăsat nimic durabil, ei au „copiat” practic forme de organizare economică, politică, administrativă și juridică de la indigenii romano-slavi și apoi de la statele occidentale (să ne gândim la organizarea de mai târziu a Regatului maghiar!). Există dovezi clare -de exemplu- că toți migratorii ăștia fără căpătâi (deci și hunii și avarii) percepeau tribut (în produse și metal prețios) de la POPULAȚIA LOCALĂ A VECHII DACII (de la străromâni, cu alte cuvinte, de la vechii români). Mai târziu, alții fără căpătâi (maghiarii) percepeau tribut de la băștinașii români.
P.S.-Un maghiar mi-a zis să țin seama de ceea ce scrie istoricul (el îi spune „vlah”), Lucian Boia. Mai întâi să lămuresc un detaliu: la noi, „vlah” i se spune unui aromân; eu știam că profesorul Boia e de origine evreiască...în fine, asta nu contează (nu etnia e importantă la istorici, ci ceea ce spun și ceea ce scriu ei). Nu-mi place să „desființez” o persoană (nici la propriu, nici la figurat); mai ales că d-nul profesor Lucian Boia s-a numărat printre oamenii care mi-au călăuzit pașii în această nobilă știință a Istoriei. Am avut ocazia să-l ascult de câteva ori. De la început, deși eram un novice, iar dumnealui ditamai profesorul universitar, nu m-am sfiit să-i spun că nu agreez felul în care prezintă și interpretează fapte și evenimente istorice. Mai târziu, aveam să constat că nu sunt (nici pe departe) singurul care nu e deloc de acord cu profesorul Boia. Și culmea, îmi dădeam seama, era evident, aceia care-l contestau, adevărate autorități în materie, (și stați liniștiți, nu era vorba de „subiectul Transilvania”) aveau dreptate.
