E lucru cert: suntem milogii Europei. Eu nu i-am putut suferi niciodată pe mincinoși, ipocriți, pomanagii, slugarnici, oportuniști și invidioși. Am avut de-a face cu asemenea specimene de mic, chiar printre neamuri. Le-am supranumit (în public) „Rubedeniile Haplea”. Pentru un străin care ar vrea să traducă acest articol și nu găsește un corespondent pentru cuvântul românesc „haplea”, el desemnează o persoană nesătulă, pe cât de lacomă, pe atât de zgârcită. Vă dați seama că asemenea creaturi sunt în stare de orice mârșăvie.
Dar să ne extindem aria de analiză; așadar, România continuă să fie medaliată la capitolul „morți de Covid”. Nu mai suntem buni (sau foarte buni) la gimnastică artistică, la handbal, la volei, la rugby, adică în acele sporturi în care țara noastră reprezenta cândva, realmente o forță. Potrivit aprecierilor unor specialiști, suntem pe cale să „producem” altceva: „varianta românească a Covid-19”. Asta da „realizare”, ce ziceți? Pe „frontul antimaladie”, după o perioadă când se părea că oamenii au început să-și dea seama de importanța vitală a vaccinării, numărul celor care se imunizează a început să scadă din nou. N-aș fi crezut că mi-e dat să trăiesc în mijlocul unui popor de sinucigași! În paralel, campania antivaccinare continuă cu aceeași virulență în toată mass-media. De mult timp nu mai reușesc să înțeleg ce se întâmplă în țara asta...
Zilele trecute, în drum spre piață, am fost martorul unei discuții al cărei subiect am devenit (spre marea mea uimire...). Protagoniști erau un român de-al nostru foarte bine „clădit” (cred că avea peste doi metri și mai mult de 100 kg) și o persoană de sex feminin mai...tuciurie, despre care am aflat că era țigancă de religie musulmană (turcoaică). Românul, nervos la culme pe interlocutoarea sa, perora amenințător: „După ce moare ăsta o să fie vai de voi!”
Pentru clarificare, menționez că „ăsta” eram eu, motiv pentru care am rămas cu gura căscată. Feminina nu s-a lăsat și a replicat tăios: „Atât vă trebuie! Dacă vă atingeți de noi, chemăm toți țiganii din Europa să vă omoare pe voi, pe toți românii!”
Oare într-adevăr trăiesc într-un balamuc? E ceva real, când am fost mic, NIȘTE ȚIGANI mi-au făcut foarte mult rău; dar de aici până la un prezumtiv conflict interetnic e cale lungă.
Mă gândesc totuși și acum la ceea ce a spus acel om: „După ce moare ăsta...” . Cu alte cuvinte, eu sunt unicul și (foarte) marele impediment care stă în calea progresului și fericirii României. Adică dacă mor eu se rezolvă totul în țara asta. De exemplu, după decesul meu, se vaccinează toți românii? De-aia nu s-au vaccinat până acum, fiindcă trăiesc eu!
De ce nu mi-or fi spus mai devreme? Poate urgentez acțiunea...
Până data viitoare, numai bine vă doresc.
