Săptămâna trecută m-am întâlnit cu un șmecher-bordură din ăia cărora le fierbe des tărâța-n cap, sunt -chipurile- mari și tari în cartier, prieten bun cu interplopii (pardon, interlopii, de fapt e una dintre slugile lor). Ce să vă zic? „Macho-Man”, brățări, lanțuri, belciuge, mușchi în exces (bicepși, tricepși...). Sub freză însă îi începea tragedia, praf și pulbere -știți povestea- capul mic-mic, mintea „lejeră”. M-a abordat direct cu un „ce faci moșule?” (oare când am îmbătrânit atât?). Urcăm în autobuz, acolo erau vreo 6-7 țigani care n-am înțeles ce făceau, se certau sau se giugiuleau. Oricum, ridicaseră decibelii aproape de nivelul maxim, așa că simțeam în urechile mele bătând cu putere niște tobe. Ca și când n-ar fi fost de ajuns, unul dintre compatrioții noștri tuciurii a început cumva să interpreteze ceva (probabil o manea de-a lui); n-am priceput de la început ce are de gând, întrucât respectivul se văita (sau se scremea), așa încât am avut inițial impresia că îl chinuie teribil constipația și se luptă din răsputeri să scape de ea. Românii din mașină ca de obicei mucles, nici un sunet de protest măcar, aveai impresia că pățiseră la rândul lor ceva...deosebit ...adică le intrase ceva ascuțit undeva (ca de obicei). În sfârșit a venit timpul să cobor, s-a terminat supliciul, am rămas câteva minute în stație cu șmecher-bordură. Mi-a spus poticnindu-se de mai multe ori: „Ce să-i faci moșule, țiganii sunt mari în România; trebuie să-i tolerăm așa cum sunt”. Mi-a sărit țandăra și i-am răspuns: „Sunt mari, adică fac ce vor, fiindcă în nesimțirea și lașitatea lor, majoritatea românilor au permis să se ajungă la circul și la balamucul ăsta! În unele tări țiganii nici nu mișcă, iar în altele nu mai există (nici chiar așa, dar nici ca în România)”. Apoi am plecat.
P.S. - Tot săptâmâna trecută m-am întâlnit din nou cu Daiana (și tot în autobuz); pare în regulă, am salutat-o prin înclinarea capului; m-a privit, iar eu am tresărit (parcă m-am speriat!). Multe ciudățenii mai am și eu...
