De la început, precizez că mi-am făcut a treia doză de vaccin anti-Covid 19 acum zece zile.
Am ajuns noi românii și aici: la ora când scriu, suntem pe locul întâi în lume la numărul de decese provocate de Coronavirus (raportat la numărul de locuitori, bineînțeles). Cu alte cuvinte, suntem medaliații cu aur la Campionatul Mondial al Proștilor. Așa se face că, în timp ce în țările unde majoritatea covârșitoare a oamenilor sunt responsabili, civilizați și educați, pandemia a rămas doar o dureroasă amintire, pe dulcele plai mioritic („Centrul Spiritual al Pământului”...deh!) valul patru al acestei boli provoacă un adevărat dezastru: de o bună bucată de vreme, oamenii mor (zilnic!) cu sutele, răpuși de Coronavirus. Cadrele medicale, copleșite de numărul mare al infectaților, aud permanent același refren: „Nu pot să respir...nu sunt vaccinat”. Din acest punct de vedere, în România s-a manifestat mereu, de la apariția molimei, pe scară largă, o combinație de bigotism, ignoranță, mârlănie și prostie fără limite. Chiar și medici cu renume au propovăduit cu înverșunare până în ultimul moment, necesitatea...nevaccinării. Dacă această propagandă antivaccinare s-a răspândit rapid în marile orașe reușind să-i convingă pe cei mai mulți, în mediul rural a avut efecte catastrofale. Era și de așteptat, întrucât acolo, unde spectrul sărăciei este omniprezent, atmosfera de suspiciune, teamă și nepăsare a devenit din ce în ce mai apăsătoare. Oamenii au început să vadă în vaccin o veritabilă și necruțătoare armă de exterminare. Sub pretextul susținerii libertății de opinie, în mass-media tot felul de personaje, multe dintre ele cu studii și cu pretenții (vai de noi!) s-au manifestat zgomotos și amenințător, imaginând fel de fel de scenarii apocaliptice pentru cei care îndrăzneau să se vacccineze; adică, vaccinații sunt condamnați la moarte, ori vor deveni niște zombi impotenți. Ba încă mai mult, o față bisericească a declarat că „vaccinaților o să le crească solzi pe corp”. Că veni vorba, ca de obicei în asemenea momente critice, majoritatea clerului bisericii noastre naționale (ortodoxe) s-a manifestat complet anapoda, îndemnând oamenii să nu se vaccineze, ci „mai bine” să vină să se roage la lăcașurile de cult (și în număr cât mai mare!). Fiindcă, nu-i așa, Dumnezeu cel autoateștiutor și atoatefăcător ne va salva de virus. Numai că Dumnezeu, după cum ne-am obișnuit, tocmai în astfel de situații, își ia...concediu. Așa că, precum un popor disperat, umilit și fără nicio speranță, adesea, în plină pandemie, mii de români s-au îmbulzit la biserici și mănăstiri nădăjduind (zadarnic) că acolo își vor afla salvarea. Vă dați seama că în acele condiții nu putea fi vorba de respectarea distanțării, a măsurilor de siguranță...
Cum și când să se mai audă acele voci ale oamenilor lucizi care efectiv îi implorau și îi imploră pe români să se vaccineze, măcar acum, în al doisprezecelea ceas? Dacă până și grupuri mari de parlamentari sunt antivaccinare? Dacă o doamnă senator declara nu demult la un post de televiziune că ea se simțea minunat întrucât se vaccinase cu...țuică? Aceeași doamnă senator, aflată la un centru de vaccinare, bloca această acțiune, împiedicându-i pe oamenii prezenți acolo să se imunizeze. Asemenea fapte au fost și sunt numeroase în România; e adevărat, în Codul Penal al țării noastre există infracțiunea numită „Zădărnicirea combaterii bolilor”, care „se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă.” Dar cine mai aplică legea la noi? Mai ales când e vorba de „niște persoane distinse”? Câți clerici și câți parlamentari ar trebui să fie trimiși la pușcărie? Dar cine îndrăznește să facă asta?
Cum să mai crezi și să mai speri în ceva (sau în cineva) dacă întrebată de un reporter dacă s-a vaccinat, o cucoană (altminteri curățică și bine îmbrăcată) a răspuns cu seninătate: „Nu vreau să mă vaccinez; câte zile îmi dă Dumnezeu, atât o să trăiesc.” Iar Dumnezeu ăsta...
Nu Dumnezeu îți dă (și mai ales îți ia) zilele madam, ci Coronavirusul! Apoi, din cauza ignoranței și prostiei tale, îi mai îmbolnăvești și pe alții!
Acum câteva zile, aud la radio, cum un reporter i-a luat la întrebări pe șoferii care și-au parcat mașinile exact pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; unul dintre cei chestionați, nu s-a sfiit să răspundă cam așa: „Am parcat aici fiindcă așa vreau eu, care-i treaba?” A fost nevoie de intervenția Poliției pentru ca impertinentul să devină brusc...mielușel. Adică la noi trebuie acționat cu biciul altfel nu se poate face nimic.
Ce mai poți adăuga, când atîta vreme -așa cum zicea cineva- mulți români puteau să jure că știu ei prea bine că Nicolae Ceaușescu n-a fost împușcat, ci trăiește ori în Cuba, ori în China; sau că a înviat nu știu care (fostă) persoană publică și acum circulă printre noi în chip de fantomă? Nu de puține ori am auzit de la persoane ce se pretind a fi respectabile, că un mare om (tot decedat, bietul de el...) va fi clonat și va salva nu numai România, ci și lumea.
Mai întâi, eu sunt împotriva clonării umane; orice om, oricât de valoros ar fi, oricâte merite ar avea, are (trebuie să aibă) O NAȘTERE, O VIAȚĂ ȘI O MOARTE...ATÂT!
Pe urmă, chiar dacă s-ar naște un om extraordinar de inteligent, curajos, patriot și viteaz, pe aceste meleaguri, ce mama dracului poate să facă? Mai ales, cum ar putea O PERSOANĂ să salveze o națiune, care parcă nici nu vrea să fie salvată?
Și în ultimul rând, cine de pe planeta asta și-ar asuma riscul să cloneze...un român? Deoarece se știe, lumea (de pe acum) s-a săturat de noi!
Până data viitoare, numai bine vă doresc.
