OFICIALII
DE LA LONDRA ȘI SERVICIILE DE SPIONAJ BRITANICE – ÎNTRE INCOMPETENȚĂ, PROSTIE
SAU TROC MIZERABIL ?
Cazul Litvinenko își are multe semne de întrebare prin
însăși evoluția sa și mai ales prin deznodământul său. Așadar, fișa persoanei
ar fi în mare următoarea:
Născut: 30 august 1962, Voronej, Rusia
Asasinare: 23 noiembrie 2006, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Soții: Marina Litvinenko (căs. 1994–2006), Nataliya Litvinenko (căs. 1981–1994)
În
noiembrie 1998, Litvinenko și alți câțiva ofițeri ai FSB și-au acuzat superiorii în mod public pentru ordinul de asasinare
a lui Boris
Berezovsky. Litvinenko
a fost arestat în martie 1999 sub acuzația de a-și fi depășit atribuțiile. A
fost achitat în noiembrie 1999 și re-arestat din nou după care acuzațiile au
fost retrase în 2000. S-a refugiat cu familia sa în Londra unde i s-a acordat azil politic. În Regatul Unit a
lucrat ca jurnalist, scriitor și consultant pentru serviciile secrete
britanice.
În timpul șederii în Londra, Litvinenko a scris două
cărți: Blowing
Up Russia: Terror from Within
și Lubyanka Criminal Group, în care a acuzat serviciile secrete ruse de
amplasarea unor bombe în apartamente și alte acte de terorism. De asemenea l-a
acuzat pe Vladimir
Putin ca fiind cel
care a ordonat asasinarea jurnalistei Anna
Politkovskaya.
Pe 1 noiembrie 2006 s-a îmbolnăvit subit, iar moartea a survenit în
câteva săptămâni, când se afla pe patul de spital. Cauza morții a fost
iradierea cu Poloniu. Rusia a refuzat să-l extrădeze în Regatul Unit pe
principalul suspect, Andrey Lugovoy, ceea ce a dus la răcirea considerabilă a
relațiilor dintre cele două
țări.
Cam așa ceva (și cam atât) se scrie (și se spune)
despre soarta acestui nefericit. Aparent, totul s-a derulat în mod „fluent” și
„așteptat”. Pentru mine însă, ca și pentru alții, au apărut o serie de
întrebări, legate de felul în care britanicii –cunoscuți pentru scrupulozitatea
și precizia lor, mai ales în astfel de situații- au înțeles să acționeze (mai
bine zis, să nu acționeze). Concret, de ce atâtea erori, care s-au dovedit a fi
fatale?
1. Când un spion dezertează, el își asumă un risc enorm; în
schimbul unor informații secrete (mai mult sau mai puțin prețioase) el hotărăște
practic să înceapă o nouă viață, să „renască” (fără nici o exagerare). Nu mai
spun că rușii pedepsesc cu o cruzime de neimaginat „defectarea” (trădarea). Se
cunosc cazuri de agenți de-ai lor care -fie și numai acuzați de așa ceva- au
fost spânzurați, arși pe rug…numai în România trădătorii sunt întâmpinați cu
onoruri…dar să revenim:
2. Dacă s-a luat decizia ca un asemenea om să fie primit
în statul respectiv, atunci cei care au competență în domeniul Serviciilor
Secrete trebuie –în primul rând- să-i asigure protecția și siguranța; ca să
detaliez, imediat ce Litvinenko a pus piciorul pe pământ britanic, trebuia
preluat cu maximă rapiditate și discreție și dus –la început- într-o casă
conspirativă (orice Serviciu Secret din lumea asta dispune de astfel de locuri
secrete).
3. Prezența dezertorului într-o astfel de locație trebuie
cunoscută de foarte puține persoane (cel mult trei-patru); logic, nu?
4. Acolo, individul trebuie pus în legătură –în cel mai
scurt timp posibil- cu un specialist (eventual cu mai mulți asemenea
specialiști) care să-i recepteze și să-i evalueze informațiile pe care el era
dispus să le ofere; și vă dați seama, că într-o asemenea situație, un spion
„varsă” tot ce știe. Cale de întoarcere nu mai există!
5. Apoi, tot în cel mai scurt timp posibil, agentului în
cauză trebuie să „i se piardă urma”… DEFINITIV! Cum anume? Procedeele sunt
multe și care mai de care mai ingenioase: de pildă, se recurge frecvent la operație
estetică (operații, dacă e cazul). Adică respectivul „primește” altă față. Se
cunosc multe astfel de cazuri…Urmează „confecționarea” unei noi identități (cu
alte acte, domiciliu „nou-nouț”).
6. Chiar și așa, dezertorul și familia sa rămân în
evidența Serviciilor Speciale (se efectuează pază și supraveghere permanente,
tocmai pentru a se evita absolut orice șansă de deconspirare și –pe cale de
consecință- spre a se înlătura complet posibilitatea producerii unei tragedii).
Cum au procedat autoritățile britanice? Deoarece vina
pentru acest asasinat o poartă fără discuție politicienii (Serviciile Secrete
au acționat la ordinul acestora). Aici las cititorii să aprecieze…
Dezertarea lui Litvinenko („fuga”) a fost imediat și
amplu mediatizată; ziare de cel mai mare tiraj au prezentat pe larg subiectul
„explodând” efectiv, televiziunea l-a „prezentat” imediat cu lux de amănunte pe
„eroul” care a trădat Rusia lui Putin, au urmat interviuri, fotografii peste
fotografii, filmări în diverse ipostaze…pas cu pas! Să nu-și fi dat seama
creierele luminate din guvernul Regatului Unit, aleșii din parlamentul acestei
țări că omul respectiv era un spion (mereu cu sabia deasupra capului) și nu un
fotomodel sau un star de cinema? Îmi amintesc că totul s-a transformat într-un
bâlci…tragic! Până la urmă, nu experții contraspionajului britanic i-au
schimbat fața, ci vechii lui colegi ruși din FBS, așa încât, pe patul de
spital, urmare a iradierii, avea un chip de stafie; iar până la urmă a devenit
într-adevăr…erou. Că însuși Putin a transmis ordinul de asasinat, e mai mult
decât sigur; mai ales că –după cum s-a aflat mai târziu- agentul îl acuzase pe acesta
de ceva foarte grav: pedofilie. Pe de altă parte, se știe că președintele
Rusiei (indiferent cum se numește) a rămas tot un țar, poate tăia și spânzura
în voie.
Dincolo de toate acestea însă, chiar așa de proști
sunt conducătorii Marii Britanii? Nu cred! Nu vi se pare că mai curând a fost o
tranzacție abjectă, un troc mizerabil cu viața unui om? Dacă urmăriți bine
evoluția evenimentelor, vă puteți da seama că practic britanicii, prin tot ceea
ce n-au făcut (dar mai ales au făcut) i-au „ghidat” pe ruși pe urmele
dezertorului lor, realmente i-au invitat să-l pedepsească… adică să-l omoare!
Cine știe ce „recompensă” a primit în schimb Marea Britanie!
Eu nu mă mir: după al Doilea Război Mondial,
britanicii ăștia (și americanii) au făcut o odioasă tranzacție cu destinele a
zeci de milioane de oameni din Europa de Est…știți nu?
Atunci de ce mai vor (tocmai acum!) să facă anchetă, să
redeschidă „Cazul Litvinenko”? De ce atâta circ? Doar adevărul e limpede!
