miercuri, 13 decembrie 2017

RĂSPUNS CĂTRE CONDUCEREA FACEBOOK

         Cum să vă trimit copii după cele mai importante acte ale mele (carte de identitate, pașaport etc.) ? Cine-mi garantează că mi le veți proteja, că nu vor încăpea pe cine știe ce mâini? Mai ales că -se știe foarte bine- ste-ul acesta nu este inexpugnabil (hackerii și-au bătut joc de voi de atâtea ori...). Într-un stat de drept, este pusă în mișcare urmărirea unei persoane de către un organ competent, în urma unei plângeri ce se depune conform legii. S-a depus vreo plângere împotriva mea? Pentru ce? Iar voi cei de la „Facebook” sunteți organ de urmărire penală sau vreo instanță de judecată? Sunteți afiliați la Poliția Română sau la „Interpol”? De ce trebuie (tocmai) voi să-mi cunoașteți toate datele personale? Sunt o persoană chiar atât de importantă și eu n-am știut asta până acum? În ceea ce privește motivul (pueril) pe care-l invocați că doar așa mi-aș putea găsi prieteni pe site-ul dvs., lăsați-o baltă! Dacă s-or fi găsit niște adversari de-ai mei care să vă sugereze luarea unei asemenea măsuri împotriva mea, trebuia neapărat să le dați ascultare? Dacă de exemplu, te întreb pe tine -acela care te-ai semnat aici Osman- cum te mai cheamă, îmi spui? Și dacă ți-aș cere să-mi trimiți (prin e-mail) o copie a actului tău de identitate, mi-ai trimite? Prea fraieri ne credeți voi americanii ăștia, pe noi, cei din Estul Europei!
 Jale mare domnule! Mi-au luat „boii de la bicicletă”...