Continuă tragedia noastră de acum și dintotdeauna. Am ajuns (iar) la mila Europei! Ne vin ajutoare din Franța, din Polonia și din...UNGARIA! N-aș fi vrut să concep măcar și n-aș fi crezut niciodată că vom ajunge la mila maghiarilor. Acum, lăsând disputele multiseculare la o parte, sunt ferm convins că dacă Ungaria s-ar fi aflat într-o situație gravă, România -la rândul ei- i-ar fi sărit fără ezitare în ajutor. Și nu mă refer în mod special la ungurii din România, ci la etnicii români! Dincolo de oceanul de sânge dintre noi, trăim pe aceeași planetă și aparținem aceluiași întreg: UMANITATEA!
Nu știu cum mă veți judeca, m-am gândit și eu mult la propria-mi persoană, parcă aș fi făcut din alt aluat. În viață m-am aflat adesea în momente critice, cum se spune la noi la români, am văzut moartea cu ochii (și încă de zeci de ori) dar NU AM VRUT SĂ CER AJUTOR NICIODATĂ! Mi se pare că a cere ajutor înseamnă o dovadă de umilință, neputință și lașitate! Chiar și când eram singur, conștient că nu mai pot, că sunt la un pas de a-mi pierde viața, nici măcar n-am murmurat, n-am făcut nici un gest, ci mi-am așteptat resemnat eventualul sfârșit. Cum să cer ajutor? Și apoi, când ești călcat în picioare în public (la propriu...) sau când pe o plajă plină de lume ești batjocorit și nimeni nu mișcă un deget, ce ajutor să mai ceri și -mai ales- cui?
Între timp, mai mulți români au început să se vaccineze contra SARS-COV-2. Adică fac tocmai acum ceea ce ar fi trebuit să facă în urmă cu vreo șase-șapte luni. Unii dintre ei (o minoritate) se imunizează deoarece recunosc: i-a cuprins teama. Cu alte cuvinte, (abia în aceste zile) le-a intrat morcovu' în...mă rog, unde le-a intrat. Alții (majoritatea) declară nonșalant că se vaccinează numai pentru că, având certificatul verde, pot pătrunde în anumite instituții. Așadar, nici în asemenea zile în care sute de oameni mor zilnic, secerați de molima necruțătoare, groaznicul pericol nu e conștientizat de majoritatea cetățenilor acestei țări. Ce să mai crezi, ce să mai spui și ce să mai faci?
În același timp însă, zvonistica, flecăreala, bârfa, miștocăreala, și mitocănia înfloresc fără nicio piedică. Zilele trecute, aud în spatele meu: „Lasă bă, că după ce o să mori tu o să ne batem cu țiganii”. Am rămas perplex! I-am răspuns, după ce m-am dezmeticit: „Cum adică să vă bateți? Admitem că UNII ȚIGANI se fac vinovați de multe infracțiuni, dar legi nu avem? Suntem în junglă? Fiecare își face dreptate cum îl taie capul? Și pe ROMÂNII INFRACTORI cine ar rebui să-i...bată?” Bine, în privința legilor din România eu am mai scris cândva că sunt redactate frumos, dar nu prea se...aplică; ele sunt bune doar pentru proști și gură-cască. Dar de aici și până la a transforma țara într-un uriaș ring de box, e cale lungă.
Pe de altă parte, toți oamenii normali sunt împotriva extremismului politic și religios. Am fost învățați de mici că extremiștii musulmani sunt pericolul mortal pentru întreaga omenire și de aceea trebuie să fie nimiciți. Opinia mea este că extremiști se află în toate bisericile (inclusiv în cea creștină) dar și în afara bisericilor. TUTUROR ACESTOR CRIMINALI TREBUIE SĂ LI SE APLICE ACELAȘI TRATAMENT!
În altă ordine de idei, vai de mult așteptata apariție a SALVATORULUI NAȚIUNII. Mai ales că el va trebui să fie ascultat și ajutat; altminteri, singur, ce poate face? Dar parcă îi aud pe mulți români spunând în zeflemea: „Cine-i ăsta să ne zică nouă ce să facem? Noi facem ce vrem, fiindcă suntem șmecheri.” Așa că până la urmă, bietul om n-o să poată face nimic și o să-și ia lumea în cap, așa cum și-a luat-o (până acum...) un sfert din populația acestei țări!
Până data viitoare, numai bine vă doresc.
