miercuri, 14 august 2013

GENERALUL PACEPA ÎN CARNE ȘI OASE






            În prima fotografie îl vedeți pe „Mihăiță” în tinerețile domniei sale, dornic de ascensiune; în a doua, îl vedeți în spatele Elenei Ceaușescu (stătea la rând s-o pupe-n c..., mă rog unde o pupau atâția!). Ce vreți, lupta împotriva comunismului cere „sacrificii”, nu-i așa d-nule Roșca-Stănescu? În a treia, era deja „realizat”, în Lumea Nouă”, adică stătea la rând ca să pupe alte c...!

DESPRE GENERALUL ION MIHAI PACEPA



Doamnă Lucia Hossu-Longin,

         Am urmărit documentarul privind biografia generalului Mihai Pacepa, transmis pe postul național de televiziune, în seara zilei de 27 octombrie 2011. Nu vă fie cu supărare, dar evenimentele și faptele relatate, au fost prezentate incomplet, pe „sărite” și deci neadevărat. Nu pun la îndoială buna credință a tuturor acelora care au contribuit la realizarea acestui documentar; mă refer la intervențiile domnului Sorin Roșca-Stănescu, altminteri un jurnalist cunoscut, aflat însă cu totul în afara acestei chestiuni. În ceea ce-l privește pe dl. Stejărel Olaru, aveam mai multe pretenții de la dumnealui, întrucât este istoric și una dintre calitățile istoricului este (trebuie să fie) imparțialitatea, gândirea obiectivă. Până și felul în care ați interpretat și ați nuanțat dvs. evenimentele acelea, cu tot cu persoana respectivului (Pacepa adică), m-au pus pe gânduri. Eu cred că această țară trebuie să știe adevărul.
Vă scrie un om recrutat și el de foarte tânăr în ceea ce se numesc astăzi „fostele structuri”. Vă voi trimite dealtfel un fișier cu însemnări memorialistice, care reprezintă viața mea de până la acel moment pe care eu îl numesc Complotul din decembrie 1989.
Așadar, să vedem cine a fost (și cine a rămas) Ion Mihai Pacepa. Din relatările foștilor săi colaboratori, dar și din rapoartele întocmite de ofițeri români de Contrainformații (oameni de certă valoare profesională și de o onestitate neîndoielnică) a rezultat clar caracterul acestui om: are o ambiție nemăsurată, la care se adaugă lăcomie, perfidie, obediență. De la un anumit moment dat, acele rapoarte „curgeau” realmente...Precizez că aceasta nu se cheamă „turnătorie” d-le Roșca-Stănescu, ci face parte chiar din îndatoririle unui angajat al Serviciului Secret. Și totuși lucrurile au evoluat; de ce?
Dorința sa, manifestată pregnant încă din anii liceului, a fost să ajungă cât „mai sus”; nimic rău în asta, veți spune, iată un adolescent demn de toată lauda. Numai că trebuie să vedem pe ce căi și prin ce mijloace, a ajuns anonimul licean, peste ani (nu prea mulți) preferatul Puterii, „Mihăiță” al tovarășei ... Elena; cu această ocazie, veți vedea și cum s-a „luptat” el cu dictatura comunistă.
„Ieșirea” sa în Occident, în anii aceia 50, a însemnat practic prima ocazie de a-și da în petec (ca să folosesc un eufemism); înseși acțiunile sale de așa-zis mare spion ridicau (de atunci) chiar și pentru  cine nu lucra „în branșă”, dar ar fi cunoscut faptele, mari semne de întrebare: în ce condiții  cei doi subalterni ai săi, colegi la urma- urmei, Horobeț și Ciuciulin au fost deconspirați? Precizez că nu numai cariera lor de ofițeri DIE s-a încheiat, ci și viața li s-a dus pe apa Sâmbetei (au fost arestați și închiși de către occidentali, apoi întorși în țară au fost judecați și închiși ca trădători). Pacepa (care superviza aceste acțiuni, ca șef al Rezidenței) alături de prietenii lui sovietici, a scăpat „nederanjat” (nici de occidentali, nici de autoritățile române). Nu vi se pare ciudat? Să nu fi aflat americanii și vest-germanii că au de-a face cu un spion dintr-o țară inamică? Fiindcă asta eram pentru ei, doamnă Longin și domnule Roșca-Stănescu: INAMICI. Oare descoperise de pe atunci Pacepa secretul de a se face invizibil? Și nici sovieticii (care nu tolerau sub nici o formă eșecurile, mai ales în acest domeniu) să nu-l fi „luat la ochi”? De ce? Sufereau de miopie? Nu, explicația e simplă, domnule Olaru, cum de v-a scăpat? Pacepa era (de atunci) agent dublu, adică –așa cum zicem noi- slugă la doi stăpâni, de ce nu la trei, fiindcă era foarte „serviabil”; el deconspirase de fapt întreaga operațiune și astfel își distrusese doi camarazi (doar doi, deocamdată). Și cum cei doi zăceau în pușcărie, Pacepa...promova...
Cam așa își răsplătește România trădătorii și astăzi, dar asta e altă poveste...
Pe atunci se lăuda că era agent...KGB; ba chiar amenința pe mulți invocând acest ... „rang”. Că tot veni vorba, credeți că dacă n-ar fi fost „foarte bine cotat” de către tovarășii de la Moscova, ar fi ajuns în Vest, tocmai atunci, la jumătatea secolului trecut? Câți români „vizitau” Occidentul în acele vremuri?
         Dar nimic nu conta, grade noi să se adauge pe umeri; și s-au adăugat...
         Precizez că nicăieri, niciodată, verbal ori în scris, în public ori în particular, Pacepa nu s-a opus vreunei inițiative, vreunei idei sau măsuri luate la nivelul conducerii de partid, de către Nicolae Ceaușescu personal sau de către acoliții săi. Dimpotrivă, Ceaușescu și mai ales „toașa”, l-au „ochit” de la început; pentru ei, Pacepa era „dotat” cu exact ceea ce le trebuia: slugarnic cât cuprinde, arivist, „turnător” de meserie din timpuri vechi, cinic și perfid, „Omul Nou” al secretarului general al partidului, perfect calificat pentru ceea ce avea el nevoie. De cealaltă parte, scopul lui Pacepa, a fost să profite, să se îmbogățească rapid, să trăiască într-o țară din Est, precum magnații din Vest. Și a reușit, grație unor mârșave complicități, inclusiv la nivelul conducerii superioare a statului. Sunt de notorietate „tunurile” sale nenumărate (tiruri burdușite cu mărfuri occidentale) care treceau „neobservate” prin vămile românești)...Cadouri prețioase „plecau” de fiecare dată din geamantanele ticsite ale generalului, întors din desele lui călătorii, către mai-marii zilei. Acolo, în străinătate, generalul avea alți „prieteni” (adică stăpâni) cărora le oferea cu generozitate ... serviciile. Ce frumoasă e lupta împotriva dictaturii comuniste, nu-i așa, domnule Roșca-Stănescu? La unii chiar intrase într-o fază apoteotică! Pe urmă apărea mirarea, cum de s-au „scurs” informațiile acelea pe spațiul cutare, de ne-au mai „căzut” niște agenți...ce să fie, ce să fie, cin` să fie „ciripitorul”? Ei na, taină mare...Și se mai făcea o comisie, apoi o anchetă, cădea o plevușcă-două și „rechinul” scăpa basma curată!
         Într-o discuție cu un fost agent, acela mi-a zis: „Ce vrei domnule? Știi că Pacepa avea ambiția să aibă ceea ce n-avea nimeni în România! Așa era el!” „Știu, i-am răspuns, dar am spus de multe ori că e trădător, că....ei, în fine, Ceaușescu chiar nu știa, nu auzea nimic?”Mi-a replicat: „Mai bine să tăcem domnule, ce te-a găsit acum și pe dumneata?”
         Trădarea devenea sfidătoare de-a dreptul, la lumina zilei, iar ambiția generalului de a controla cât mai multe compartimente ale spionajului românesc, mai mult decât suspectă; aceasta corelată cu o „curiozitate” de-a dreptul ... morbidă. Ce vreți? Stăpânii de „dincolo” îl presau ... iar el era surmenat de-atâta luptă anticomunistă!
         Fac o paranteză și  vă informez cu regret că nici măcar „Momentul 1968” nu a fost „al nostru”, nici chiar al lui Ceaușescu: a fost o diversiune sovietică, pentru a-i crea președintelui român pârghia de lansare către Occident; căci până atunci și de atunci încolo, în spate i-au fost rușii (și la zid, tot ei).
         Categoric, „Mihăiță” a profitat și de data asta, încercând să apară ca  „inițiatorul  deschiderii” spre Vest.
         Însă anii treceau, adevărul e că nu-l mai credea nimeni, colegii se fereau de el, dar mascarada (plătită scump de această țară, precum alte mascarade) continua.
         Până când 007 al nostru a trebuit să plece; subliniez, doamnă și domnilor, Pacepa nu a fugit din țară, a fost lăsat să plece! Normal că și sovieticii și-au dat acordul (altfel se putea?). Ce să mai facă și rușii cu el? Devenise o slugă ... expirată.
         Ei, circul a fost circ până la capăt; ghinionul-ghinioanelor: la zece minute după decolarea avionului, au sosit la aeroport în „goană mare” câțiva ofițeri ca să-l ... aresteze pe Pacepa! Săracii și ofițerii aceia, dacă și-ar fi dat ceasurile la reparat, n-ar mai întârziat și s-ar fi schimbat Istoria, nu-i așa? Poate nu s-ar mai fi dărâmat Zidul Berlinului, dacă superagentul acesta rămânea pe plaiurile mioritice! Apoi, să te ții campanie „de demolare”! Ipocritul Ceaușescu tuna și fulgera împotriva „trădătorului Pacepa”! De fapt „iubitul fiu al poporului”, s-a folosit de „fuga” lui „Mihăiță” ca să scape de câțiva generali incomozi, acuzați imediat de „incompetență”; ați constatat că, în realitate, principalul complice la „marea trădare”a fost chiar el, Ceaușescu.
Asta a fost ... tot.
         Mă miră însă atitudinea unei părți a oficialilor americani! Acest individ cinic, poltron și fără scrupule e considerat în SUA erou? Chiar așa? Dacă se va ghida după aceste pseudovalori, în scurtă vreme America va deveni cloaca tuturor trădătorilor lumii!
         Cât despre dvs., d-le Pacepa, lăsați-ne în pace! Într-o țară normală, ați fi putrezit în pușcărie sau ați fi sfârșit precum mentorul dvs. Ceaușescu...
         Lăsați și literatura politică! Nu vi se potrivește! Măcar încercați să nu mai scrieți la comandă! Eu vă știu, nu cred nici în literatura dvs.
         Dar, cunoscându-vă faptele, ar mai putea să vă creadă cineva din țara aceasta?   

TITANII ARTEI SUNT NEMURITORI !

Agnetha Fältskog -Ex ABBA - When You Really Loved Someone (2013-63 ani)

                                                                                        
                                                                                                          Sursa: youtube.com