V-ați dat seama că nimic nu ne va veni de la sine; adică, atunci când e vorba de supraviețuire, nu e valabilă zicala noastră: „Pică pară mălăiață...” Dacă nu faci sacrificii, dacă nu „pui osul” -cum se spune- totul e zadarnic.
Acel bucovinean, oricât va fi el de tenace, de cinstit, de viteaz, de inteligent, dacă nu va fi respectat, ascultat și urmat, nu va putea face nimic. De fapt, n-ar fi de mirare să-l respecte și să-l asculte mai mult străinii decât românii! În ceea ce-i privește pe urmașii daco-romanilor, îi așteaptă zile cumplite. Când va veni urgia, mulți vor fugi „rupând pământul”, iar alții vor trece direct la inamic...fără remușcări, fără regrete! Cei care vor rămâne „pe baricade” nu vor mai avea în final altă soluție decât să se supună străinilor mult mai puternici! Care străini vor fi de mai multe neamuri și -la un moment dat- se vor perinda pe meleagurile noastre precum călătorii într-o mare gară feroviară. Așadar, nicio șansă ca România să devină centrul spiritual al omenirii. Mai mult, românii rămași vor trece prin procesul de aculturație; nu e primul...prin acest proces, au trecut și cei mai vechi strămoși ai noștri, daco-geții. Aculturația înseamnă (pentru neștiutori) acel proces prin care un popor preia întreaga civilizație a altui popor. Așa s-a întâmplat cu geto-dacii, care au preluat toate elementele civilizației cuceritorilor romani, renunțând la elementele definitorii ale civilizației lor (în primul rând LIMBA și RELIGIA). Astfel am devenit noi popor romanic...
Așa că, n-o să mire pe nimeni în cazul în care, pe străvechiul nostru plai mioritic se vor auzi nu chiar peste foarte mult timp -să zicem- nume mai „speciale”: JOHN, în loc de Ion, MARY, în loc de Maria etc. Va avea loc aici a doua aculturație. Mă rog, ca să rămâi în viață și, mai mult, ca să eviți exterminarea...
P.S.- În altă ordine de idei, domnilor (și tovarăși!) care vă „bateți cu pumnul în piept” că ați „învins coronavirusul”...fiți serioși, ce mama dracului! Unde o fi victoria asta, când toți umblăm pe străzi „mascați” de la rădăcina nasului până la gât precum pirații debarcați de pe o corabie- fantomă? Iar când ne întâlnim cu o persoană cunoscută, ne lovim coatele, mișcându-ne ca niște foci? Asta să fie „victoria”? Nu mai spun de miile de oameni care se îmbolnăvesc și mor zilnic datorită „inamicului biologic” numărul unu al Planetei? Pe de altă parte, nu vreau să mă amestec în modul cum unii gestionează criza asta teribilă, dar chiar credeți că a venit momentul să „relaxați” măsurile de siguranță? Covid-19 încă stăpânește Pământul oameni buni, iar noi nici pe departe nu l-am învins! Dimpotrivă, recurgem la toate tertipurile ca să-l evităm și -pur și simplu- ca să ne ascundem de el! Atunci când până și cel din urmă om de pe Terra va fi imun la acest virus, vom fi cu adevărat niște învingători! Mă rog, cine-o mai apuca să se bucure de ziua aceea...
