CONSTANȚA - ORAȘUL REVOLUȚIONARILOR FĂRĂ REVOLUȚIE

         Cum de în Constanța există revoluționari (am auzit că sunt două organizații de „revoluționari”, pentru că s-au certat între ei). De ce s-or fi certat? Pentru ce? Stimați foști elevi și tineri în general, să știți că în orașul Constanța N-A FOST NICI O REVOLUȚIE ÎN DECEMBRIE 1989. Atunci de unde revoluționari? Ce-au făcut ăștia contra comunismului, contra lui Ceaușescu, în decembrie 1989 (sau altădată)? Chiar nu le e rușine? În Constanța au existat doar disidenți, adică persoane care au protestat public sau au acționat clandestin contra regimului Ceaușescu, înainte de decembrie 1989; am fost însă foarte puțini. Unii dintre noi am suferit enorm din cauza asta. Alții, deși acționau contra lui Ceaușescu, au fost menajați de organele de represiune (Securitatea), întrucât erau protejați de sovietici (erau agenții lor și nimeni nu avea tupeul să-i atingă!). În schimb, noi ceilalți, fără protecție, vă dați seama prin ce am trecut...A mai existat o categorie de oropsiți, formată din deținuții politici de pe cuprinsul Constanței (al Dobrogei, în general). După 1945, comuniștii au umplut temnițele cu oameni (în cea mai mare parte nevinovați, în sensul că nu desfășuraseră nici o acțiune contra regimului). Fuseseră condamnați numai în baza unor denunțuri false, a unor provocări sau înscenări. De la mijlocul anilor 60, începutul anilor 70, cei mai mulți dintre ei au fost scoși din pușcării (e vorba bineînțeles de cei care supraviețuiseră). Așa s-a întâmplat și cu un străbunic din partea mamei. Acești oameni scăpați din iadul comunist au suferit traume incredibile, fizice și psihice. De la mijlocul anilor 80, de când am început să protestez deschis (public) contra lui Ceaușescu, mă simțeam teribil de singur și mai ales teribil de hăituit. Atunci unde erați „revoluționarilor”? Pentru că, în afară de haidamacii care îmi aplicau severe corecții fizice, nu vedeam pe nimeni pe lângă mine. O manifestație s-a declanșat în Constanța abia pe 22 decembrie 1989 la prânz, când deja Ceaușescu ieșise din scena politică, așa că forțele de ordine n-au intervenit contra demonstranților; a fost mai curând o dezlănțuire de bucurie, atâta tot. Nu mai spun că din rândul „bucuroșilor” ajunși în fața „Casei Albe”, fostul sediu al organelor de conducere ale Partidului Comunist de la nivel local, s-au desprins grupuri de indivizi (mai mult sau mai puțin tuciurii) care au devastat toate încăperile din clădire, „recoltând” cam tot ce le-a căzut în mână. Asta era „revoluția”? Din păcate, am auzit că în cursul evenimentelor, a fost lovit mortal de un glonte rătăcit un subofițer de Miliție (devenită ulterior Poliție). Păcat, fiindcă omul avea -după cum am aflat- familie; așa se întâmplă însă când dai arme unor iresponsabili (sub pretextul că trebuie să înarmezi „poporul”). Mai târziu, ceea ce mi-a ajuns la urechi m-a scârbit definitiv. Astfel, am aflat de la o jună că unchiu-său a făcut rost de-o armă cu care s-a împușcat în mână, apoi a urlat ca să-l audă toată piața că a fost rănit în luptele cu teroriștii și deci e erou al revoluției; drept urmare a căpătat certificat de revoluționar. Alt individ, pe care-l cunosc personal (toată lumea se ferea de el, fiindcă era cunoscut ca „turnător” cu state vechi la Securitate) s-a-nvârtit ce s-a-nvârtit și a ajuns și el revoluționar cu acte în regulă, fiindcă -simțind că se schimbă direcția din care bate vântul- împreună cu alți târâie-brâu, a dat buzna în birourile sindicatelor din port și a instaurat acolo -nu-i așa- „puterea populară”. Exemplele de acest fel sunt numeroase, despre ele v-aș putea scrie ore în șir, despre șmenarii care stăteau în stradă la locul lor de „muncă” și care după aceea au declarat că de fapt ei sunt revoluționari fiindcă protestau contra regimului; sau despre un anume țigan lăutar care a fost „prins de evenimente” la Primărie unde cerea o butelie de aragaz și -ați ghicit- a primit și el certificat de „Galibardi” ... și câte și mai câte...De fapt, nu numai la noi, anumite persoane, bine înfipte în funcții, au început la un moment dat, realmente să vândă aceste certificate de revoluționar, precum cartofii la tarabă. Deunăzi, am intrat în Constanța, pasager fiind în automobilul unchiului meu. În mașinile mici eu sunt foarte crispat, deoarece am rău de mașină. Din întâmplare, am ridicat privirea și am văzut pe tăblița ce marca intrarea în oraș: CONSTANȚA-ORAȘ MARTIR. Ei lăsați-o dracului, nici chiar așa...De ce să ne „împopoțonăm” orașul cu o calitate pe care n-o are? N-aș fi scris aceste rânduri, dar practic, asemenea impostori și ticăloși întinează memoria tinerilor acestei țări care s-au jertfit pentru libertate. De fapt, toate idealurile pentru care am luptat au fost terfelite de oportuniștii și nemernicii ăștia! Unde mai pui că în baza hârtiei cu pricina, respectivii primesc niște avantaje și facilități pe care în mediocritatea lor nu le-au visat vreodată: bani, scutiri de impozite, gratuitate la transportul în comun, pământ...De ce domnilor? Vorba unui scriitor: pe ce vă bazați? Cer pe această cale (aș vrea să-i scriu în acest sens și Președintelui țării) ca la Constanța organele abilitate ale statului să înceapă o anchetă serioasă, pentru că vreau să scăpăm odată pentru totdeauna de acești impostori, de această pleavă, de aceste căpușe care și-au bătut joc ani în șir de oamenii cinstiți ai orașului nostru. În ceea ce mă privește, n-am căutat să obțin nici un avantaj material (sau de altă natură) marșând pe ideea luptei mele anticomuniste; pentru că, deși am avut atât de suferit, sănătatea fiindu-mi grav afectată, încă sunt -cum se spune- pe picioare. Atâția orfani și răniți din revoluție ar trebui ajutați. Și -în definitiv- n-am luptat pentru a înlătura o clasă de privilegiați ca s-o înlocuim cu o alta. Aș mai avea totuși o dorință: mai spre vară, aș dori să ajung la București ca să pun și eu mâna pe propriul meu dosar de la Securitate. Chiar și cu riscul ca după ce îl citesc să încep din nou a avea coșmaruri.. .