ANALOGII DE-ALE NOASTRE (6)

 ROMÂNIA SAU GRECIA? (Partea întâi)

     Vreau să îmi expun aici și acum punctul de vedere în legătură cu problema atitudinii Occidentului față de România. La noi s-a vorbit mereu după cel de-al Doilea Război Mondial că anglo-americanii ne-au vândut sovieticilor; ca o consecință a acestei fărădelegi, în țara noastră s-a instaurat prin forță și înșelăciune regimul comunist, care a generat o adevărată tragedie națională, ce s-a desfășurat în întreaga sa monstruozitate, vreme de aproape jumătate de secol. Peste trei milioane de oameni au avut de suferit de pe urma „molimei roșii” (adică un român din șapte). Însă despre aceste lucruri voi scrie în detaliu cu altă ocazie. 

       Pe scurt, aș vrea să analizez cum s-au petrecut lucrurile. Primul Război Mondial se încheiase cu o pace contestată de o serie de state, unele dintre ele puternice, care așteptau în mod evident, momentul potrivit pentru a declanșa o nouă conflagrație de proporții. Marea învinsă, Germania, considera (și astăzi consideră la fel) că sistemul de tratate de pace de la Paris (1919-1920) a reprezentat pentru ea un veritabil dictat, iar pentru Istoria sa, o pagină rușinoasă și umilitoare. Acestui stat i s-a impus plata unei mari despăgubiri de război;  teritoriul cândva temutului Imperiu german era redus în favoarea vecinilor săi, Franța, Belgia, Polonia și Danemarca. Germania pierdea și coloniile sale din Africa (Togo, Camerun, Namibia, Burundi și Rwanda); era obligată să mențină sub arme doar 100.000 de soldați și i se interzicea să posede aviație militară, tancuri sau artilerie grea. Asemenea impuneri au provocat sentimente de frustrare și revoltă printre nemți. Ei reclamau vehement că la această nouă împărțire a teritoriilor, nu s-a  avut în vedere (și în cazul lor)  respectarea Principiului Naționalităților, pe care îl vehiculau zgomotos marii învingători (în special americanii). Concret, mulți germani fuseseră „aruncați” în afara frontierelor țării. Pe de altă parte, accentuau ideea că nu numai  Germania trebuia considerată vinovată pentru declanșarea marii conflagrații, ci și alte state (inclusiv Franța și Marea Britanie). Aici chiar că aveau dreptate, întrucât Primul Război Mondial a izbucnit în principal datorită dorinței marilor puteri imperialiste de a face (fiecare în avantajul ei, bineînțeles) o nouă împărțire a sferelor de influență. Așa încât, imediat după 1918, Germania s-a confruntat cu o mare criză economică, strâns legată de o pronunțată instabilitate politică.   Pe fondul nemulțumirilor crescânde și a nesiguranței generale, având în frunte o clasă conducătoare dezorientată și fără soluții, Germania a naufragiat rapid pe terenul periculos al mișcărilor extremiste.

    La început, s-au declanșat acțiunile extremiștilor de stânga (comuniștii). Astfel, încă din noiembrie 1918, ca o consecință a revoltei marinarilor militari din portul Kiel, s-a ajuns treptat la crearea pe zone întinse din Vestul Germaniei, de Soviete ale Muncitorilor și Soldaților, după modelul rusesc. Fără să mai aibă vreo autoritate, în asemenea condiții, Kaiserul (împăratul) Wilhelm al II-lea (1888-1918) a abdicat. 

      În ianuarie 1919, chiar la Berlin, elemente comuniste anarhice au încercat să declanșeze o revoluție. Forțele naționaliste, necomuniste (dirijate de social-democrații moderați), au înăbușit repede tentativa; în mai 1919, extrema stângă germană era învinsă.  Se instaura ceea ce în Istoria Germaniei s-a numit „Republica de la Weimar”. 

       Dar nici această alternativă politică nu a fost în măsură să creeze condiții pentru normalizarea situației. Ca atare, a început să se afirme extrema dreaptă. Sub scutul protector al democrației parlamentare și al libertății de opinie, s-a afirmat în viața publică Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani, mai ales după ce în fruntea lui a ajuns caporalul dement, Adolf Hitler. Îmbinând viclenia, intimidarea, violența extremă, cu o retorică agresivă furibundă, antisemită și xenofobă, Hitler a pătruns în viața politică a Germaniei fără probleme, „pe ușa din față”, cum se spune. Intuind că urletele sale de chemare la măcel din fața microfoanelor, cu spume la gură și pumnii încleștați la piept (gen urangutan) sunt în măsură să atragă milioane de ignoranți și disperați, el a perseverat într-o manieră diabolică. Mai curând decât ar fi crezut, și-a atins țelul: în 1933, devenea cancelar al Germaniei. Cu un cinism și o brutalitate în care s-a luat la întrecere cu celălalt scelerat Stalin, Hitler și-a înlăturat repede toți rivalii reali sau potențiali, ajungând ceea ce își dorise mereu să fie, stăpânul absolut al Germaniei, adică DER FÜHRER  („CONDUCĂTORUL”).

          În articolul viitor, am să scriu cum Hitler a încălcat sistematic toate prevederile Tatatului de la Versailles, contribuind decisiv la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, cu sprijinul masiv al pretinșilor săi advesari ideologici, sovieticii. El s-a bucurat însă și de ajutorul tacit al marilor state occidentale (Statele Unite, Marea Britanie și Franța), care, după vechiul lor obicei, au dormit în cizme.

          Până data viitoare, numai bine vă doresc...    

     

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (5)

        Mă miram de ce unii compatrioți de-ai mei, cu idei...năstrușnice (ca să nu scriu altfel) sunt atât de fericiți și mulțumiți de ei înșiși. Am găsit explicația: prostia nu se vindecă, dar nici nu doare; ba de multe ori, poate genera chiar stări de euforie. A scăzut ușor numărul deceselor provocate de Covid 19 și promt, s-a micșorat vertiginos și cifra celor care se vaccinează împotriva acestui virus periculos. În continuare, mulți dintre locuitorii scumpei noastre Românii, preferă un anumit fel de imunizare colectivă la...„Policlinică”. Am scris cândva ce înseamnă în limbaj codificat acest cuvânt, așa că nu mai insist asupra subiectului. Nu degeaba se zice că nu prea e semnificativ când murim (la urma-urmelor toți ajungem la cimitir); cel mai important e să murim fericiți! Mai ales de când s-a aflat despre sus-amintitul virus că a suferit o mutație care e mai contagioasă și mai primejdioasă decât toate celelalte variante (a fost numită Omicron). Pentru ridicarea moralului populației, acum câtva timp, se auzea în difuzoare la inițiativa autorităților, cântecul „Deșteaptă-te române” (adică imnul nostru național). Se vede treaba însă că versurile (sau melodia...) le-au zgâriat urechile unor indivizi. Motiv pentru care a fost avansată (nu știu de către cine...) propunerea ca în locul imnului să fie difuzat cât mai des cântecul formației Bee Gees „Stayin' Alive”  (adică „Rămâi în viață”). Ușor de zis...

        În altă ordine de idei, am mai aflat ceva; m-am întâlnit cu un musulman, care mi-a zis: „A dat necaz mare peste lumea asta; și știi de ce? Voi creștinii sunteți de vină, deoarece credeți în profeți falși”. I-am răspuns: „Din partea mea poți să fii liniștit, întrucât eu sunt ateu. Dar cum îți explici că necazul ăsta mare i-a lovit și pe musulmani, care -așa cum sugerezi tu- cred în profeți adevărați?” 

        Doi foști elevi de-ai mei își manifestau în public bucuria; i-am întrebat: „Ce e cu veselia asta pe voi? Ați primit viză pentru Statele Unite?” „Nu domnu' profesor, ne-am găsit calea adevărată în viață: credem în idoli. Păi dumneavoastră nu v-ați dat seama? Ce Profet e Iisus acela, dacă n-a profețit nimic?” Pe urmă, am plecat cât de repede am putut, deoarece deja fusesem înconjurat de un grup mare și gălăgios de susținători ai idolatriei. 

           Referitor la același subiect, îmi amintesc ceea ce mi-a mărturisit cu mulți ani în urmă, o cunoștință veche, mamă a unei studente la Politehnica din București: „Domnule, știu că fiica mea învață bine; în privința altor lucruri, mi-a zis ceva care -să-ți spun drept- m-a uluit. Multe studente de la Politehnică și de la Universitate când n-au și ele cu cine-și satisface niscaiva...nevoi, unde crezi că se duc?” „Unde?” am întrebat. „La Căminul studenților teologi, domnule. Bine, fiică-mea a zis că nu s-a dus, dar acum...dacă s-a dus, ce să-i fac? E ditamai studenta.”  Am rămas și eu uimit, întrucât nu credeam că tocmai pe la viitorii slujitori ai altarului, cele mai culte feminine cu...mâncărici la găurici, își găsesc...mântuirea. 

        Și iar vuiește mass-media de la noi, de un caz incredibil: niște preoți din Botoșani, i-au dat afară din biserică pe vaccinații anti-Covid și le-au smuls măștile enoriașilor! Rămâi perplex, pur și simplu. Și când te gândești că noi ateii suntem îndelung huliți și deseori la un pas de a fi linșați pentru că ne aflăm mereu sub acuzația că împlinim „lucrarea Satanei”...

         Dar indivizii ăștia (poate nu întâmplător îmbrăcați în negru) a cui lucrare o împlinesc? A lui Dumnezeu?

         Până data viitoare, numai bine vă doresc.

          

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (4)

       Eu am o vorbă: „Nu te poți pune cu proștii, pentru că nu vei avea câștig de cauză niciodată.” Pentru că prostia se multiplică și se răspândește mai ceva decât Covid 19. Și asta mai ale când găsește teren favorabil; iar în România a găsit (prea) mult teren favorabil. Unde mai pui că prostia nici măcar nu doare...

        O domnișoară cu care n-am avut nicio legătură vreodată (am văzut-o prima oară în viața mea) s-a apropiat pe stradă în mare viteză de mine și mi-a zis intrigată: „Cam multe ți-am îngăduit noi. Eu nu m-am vaccinat și nici nu port mască și tot nu m-am îmbolnăvit. Alta trebuie să fie cauza numeroaselor decese din săptămânile astea.” I-am răspuns: „Poate ne zici tu care e cauza aceea și dacă se adeverește, candidezi la Premiul Nobel pentru medicină. Apoi, că tot a venit vorba de ...îngăduință, habar n-ai tu cât de multe am suportat eu din partea a numeroși tâmpiți; dar se cunoaște că nu știi multe, fiindcă ești prea tânără.” Și am plecat mai departe...

          În altă ordine de idei, nu vreau să se creadă că am ceva împotriva vreunei biserici, chiar dacă sunt ateu. Am mai scris că dacă ar fi fost după mine, Iisus n-ar fi suferit în niciun fel, Mahomed n-ar fi fost obligat să plece nicăieri. Cu alte cuvinte, i-aș fi lăsat să-și promoveze credințele fără nicio opreliște. Mă gândesc însă, că dacă vreunul dintre ei ar mai trăi și ar vedea ce balamuc imens e pe planeta asta, ar amuți și -mai mult ca sigur- ar vrea să se mute într-o altă galaxie. Au apărut atâtea credințe și confesiuni, încât orice om de bună-credință nu este numai debusolat, ci și scârbit. Practic, orice megaloman fanatic, cu o doză mare de îndrăzneală și cu conturi consistente la Bănci (mai ales cu așa ceva) se poate proclama fără scrupule și fără jenă „adevăratul purtător al Cuvântului lui Dumnezeu.” Și nu-i trebuie mult ca să-și adune un număr impresionant de discipoli. De cealaltă parte, acest așa-zis Dumnezeu, clamat și reclamat de atâtea ori, întârzie nepermis să le aplice pedepsele cuvenite acestor farisei. Ca într-un joc oribil al cinismului și disprețului, întregul cortegiu de necazuri și nenorociri cade tot pe oamenii sărmani; care sărmani  (culmea!) continuă să se închine...nu se știe cui, sperând într-o salvare miraculoasă, de ultim moment, într-o minune a minunilor, care  să-i scutească măcar de grija zilei de mâine. Și minunea nu vine niciodată...

          Dar falsul, minciuna și ipocrizia nu se termină aici, pentru că tot oamenii bisericii le promit obidiților acestui Pământ o viață plină de sănătate, fericire și desfătări pe „lumea cealaltă”, adică după moarte. Cum însă nimeni nu s-a întors din morți cel puțin după vreo doi-trei ani ca să ne spună ce Iad e aici și ce Rai e „dincolo”... 

       După opinia mea, răul a pornit chiar din sânul „bisericilor-mame”; preocupați prea mult (sau numai de) propria lor bunăstare și ascensiune în ierarhia socială, majoritatea clericilor și-au pierdut mare parte din credibilitate (și din enoriași). Aici înclin să le dau dreptate acelora care au spus că distrugerea bisericii va porni chiar din interiorul ei, de la...slujitorii ei. De pildă, la noi la români e o vorbă: „Să nu faci ce face preotul, să faci ce spune preotul.” În ziua de azi însă, nici măcar ceea ce spune preotul nu mai e de urmat. De pildă, în anul 2020, creștinii ortodocși de aici, din vechea cetate traco-geto-greaco-romană a Tomisului, au sărbătorit Paștele (Învierea lui Iisus) de două ori: o dată când era într-adevăr Paștele, și a doua oară când a vrut Înalt Prea Sfinția Sa Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu. Așa încât, am aflat ceva nou: anume că, de fapt, Iisus Cristos a murit o dată și a înviat de două ori, ceea ce e de-a dreptul fabulos.

        Și tot Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie a vrut să devină cu de la sine putere din Arhiepiscop, Mitropolit; numai că de data aceasta, nu și-a mai atins scopul, întrucât i s-a atras atenția că într-o asemenea demnitate nu te poți...autonumi (numai Ceaușescu era în stare de așa ceva!). 

       În același timp, se vorbește foarte des și despre colosul inutil și uriaș „aspirator de bani”, numit „Catedrala Mântuirii Neamului”. Acolo se spune că vor fi două heliporturi (n.m.-???), piscină și...adăpost antiatomic! Nu înțeleg: se construiește o Casă a Domnului, sau o fortăreață? Nu vreau să fiu malițios, dar un...bordel mai lipsește din planul arhitectural! Nu-i așa că după atâta extenuare cu slujbele și cu rugăciunile, o relaxare a trupului păcătos în compania unei feminine fiebinți și zvăpăiate ar fi binevenită? Și apoi, la ce vă trebuie adăpost antiatomic, Sfințiile Voastre? Păi dacă ne lovește bomba atomică și vă mor enoriașii, în fața cui mai slujiți? 

        Să închei într-o notă mai optimistă. M-am întâlnit cu doi cunoscuți; erau vorbăreți nevoie mare, deja cuprinși de veselia patronului lor...„spiritual”, Bachus. De la ei am aflat că -în limbaj codificat- o cârciumă de cartier de cheamă „Bibliotecă” sau „Policlinică”. Într-acolo se îndreptau, ca să se „cultive” și ca să se „dreagă”. 

              Până data viitoare, numai bine vă doresc.   

               

             

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (3)

     E lucru cert: suntem milogii Europei. Eu nu i-am putut suferi niciodată pe mincinoși, ipocriți, pomanagii, slugarnici, oportuniști și invidioși. Am avut de-a face cu asemenea specimene de mic, chiar printre neamuri. Le-am supranumit (în public) „Rubedeniile Haplea”. Pentru un străin care ar vrea să traducă acest articol și nu găsește un corespondent pentru cuvântul românesc „haplea”, el desemnează o persoană nesătulă, pe cât de lacomă, pe atât de zgârcită. Vă dați seama că asemenea creaturi sunt în stare de orice mârșăvie.

        Dar să ne extindem aria de analiză; așadar, România continuă să fie medaliată la capitolul „morți de Covid”. Nu mai suntem buni (sau foarte buni) la gimnastică artistică, la handbal, la volei, la rugby, adică în acele sporturi în care țara noastră reprezenta cândva, realmente o forță. Potrivit aprecierilor unor specialiști, suntem pe cale să „producem” altceva: „varianta românească a Covid-19”. Asta da „realizare”, ce ziceți? Pe „frontul antimaladie”, după o perioadă când se părea că oamenii au început să-și dea seama de importanța vitală a vaccinării, numărul celor care se imunizează a început să scadă din nou. N-aș fi crezut că mi-e dat să trăiesc în mijlocul unui popor de sinucigași! În paralel, campania antivaccinare continuă cu aceeași virulență în toată mass-media. De mult timp nu mai reușesc să înțeleg ce se întâmplă în țara asta...

            Zilele trecute, în drum spre piață, am fost martorul unei discuții al cărei subiect am devenit (spre marea mea uimire...). Protagoniști erau un român de-al nostru foarte bine „clădit” (cred că avea peste doi metri și mai mult de 100 kg) și o persoană de sex feminin mai...tuciurie, despre care am aflat că era țigancă de religie musulmană (turcoaică). Românul, nervos la culme pe interlocutoarea sa, perora amenințător: „După ce moare ăsta o să fie vai de voi!”

        Pentru clarificare, menționez că „ăsta” eram eu, motiv pentru care am rămas cu gura căscată. Feminina nu s-a lăsat și a replicat tăios: „Atât vă trebuie! Dacă vă atingeți de noi, chemăm toți țiganii din Europa să vă omoare pe voi, pe toți românii!”

        Oare într-adevăr trăiesc într-un balamuc? E ceva real, când am fost mic, NIȘTE ȚIGANI mi-au făcut foarte mult rău; dar de aici până la un prezumtiv conflict interetnic e cale lungă. 

         Mă gândesc totuși și acum la ceea ce a spus acel om: „După ce moare ăsta...” . Cu alte cuvinte, eu sunt unicul și (foarte) marele impediment care stă în calea progresului și fericirii României. Adică dacă mor eu se rezolvă totul în țara asta. De exemplu, după decesul meu, se vaccinează toți românii? De-aia nu s-au vaccinat până acum, fiindcă trăiesc eu! 

          De ce nu mi-or fi spus mai devreme? Poate urgentez acțiunea...

          Până data viitoare, numai bine vă doresc.

          

                 

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (2)

      Continuă tragedia noastră de acum și dintotdeauna. Am ajuns (iar) la mila Europei! Ne vin ajutoare din Franța, din Polonia și din...UNGARIA! N-aș fi vrut să concep măcar și n-aș fi crezut niciodată că vom ajunge la mila maghiarilor. Acum, lăsând disputele multiseculare la o parte, sunt ferm convins că dacă Ungaria s-ar fi aflat într-o situație gravă, România -la rândul ei- i-ar fi sărit fără ezitare în ajutor. Și nu mă refer în mod special la ungurii din România, ci la etnicii români! Dincolo de oceanul de sânge dintre noi, trăim pe aceeași planetă și aparținem aceluiași întreg: UMANITATEA! 

      Nu știu cum mă veți judeca, m-am gândit și eu mult la propria-mi persoană, parcă aș fi făcut din alt aluat. În viață m-am aflat adesea în momente critice, cum se spune la noi la români, am văzut moartea cu ochii (și încă de zeci de ori) dar NU AM VRUT SĂ CER AJUTOR NICIODATĂ! Mi se pare că a cere ajutor înseamnă o dovadă de umilință, neputință și lașitate! Chiar și când eram singur, conștient că nu mai pot, că sunt la un pas de a-mi pierde viața, nici măcar n-am murmurat, n-am făcut nici un gest, ci mi-am așteptat resemnat eventualul sfârșit. Cum să cer ajutor? Și apoi, când ești călcat în picioare în public (la propriu...) sau când pe o plajă plină de lume ești batjocorit și nimeni nu mișcă un deget, ce ajutor să mai ceri și -mai ales- cui? 

       Între timp, mai mulți români au început să se vaccineze contra SARS-COV-2. Adică fac tocmai acum ceea ce ar fi trebuit să facă în urmă cu vreo șase-șapte luni. Unii dintre ei (o minoritate) se imunizează deoarece recunosc: i-a cuprins teama. Cu alte cuvinte, (abia în aceste zile) le-a intrat morcovu' în...mă rog, unde le-a intrat. Alții (majoritatea) declară nonșalant că se vaccinează numai pentru că, având certificatul verde, pot pătrunde în anumite instituții. Așadar, nici în asemenea zile în care sute de oameni mor zilnic, secerați de molima necruțătoare, groaznicul pericol nu e conștientizat de majoritatea cetățenilor acestei țări. Ce să mai crezi, ce să mai spui și ce să mai faci?

       În același timp însă, zvonistica, flecăreala, bârfa, miștocăreala, și mitocănia înfloresc fără nicio piedică. Zilele trecute, aud în spatele meu: „Lasă bă, că după ce o să mori tu o să ne batem cu țiganii”. Am rămas perplex!  I-am răspuns, după ce m-am dezmeticit: „Cum adică să vă bateți? Admitem că UNII ȚIGANI se fac vinovați de multe infracțiuni, dar legi nu avem? Suntem în junglă? Fiecare își face dreptate cum îl taie capul? Și pe ROMÂNII INFRACTORI cine ar rebui să-i...bată?”  Bine, în privința legilor din România eu am mai scris cândva că sunt redactate frumos, dar nu prea se...aplică; ele sunt bune doar pentru proști și gură-cască. Dar de aici și până la a transforma țara într-un uriaș ring de box, e cale lungă. 

     Pe de altă parte, toți oamenii normali sunt împotriva extremismului politic și religios. Am fost învățați de mici că extremiștii musulmani sunt pericolul mortal pentru întreaga omenire și de aceea trebuie să fie nimiciți. Opinia mea este că extremiști se află în toate bisericile (inclusiv în cea creștină) dar și în afara bisericilor. TUTUROR ACESTOR CRIMINALI TREBUIE SĂ LI SE APLICE ACELAȘI TRATAMENT!

        În altă ordine de idei, vai de mult așteptata apariție a SALVATORULUI NAȚIUNII. Mai ales că el va trebui să fie ascultat și ajutat; altminteri, singur, ce poate face? Dar parcă îi aud pe mulți români spunând în zeflemea: „Cine-i ăsta să ne zică nouă ce să facem? Noi facem ce vrem, fiindcă suntem șmecheri.” Așa că până la urmă, bietul om n-o să poată face nimic și o să-și ia lumea în cap, așa cum    și-a luat-o (până acum...) un sfert din populația acestei țări!  

        Până data viitoare, numai bine vă doresc.  

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (1)

   E adevărat că valoarea unei comunități, forța de mobilizare și coeziunea unui popor se arată cel mai limpede în momentele de restriște...sau nu se arată. Noi românii, ajungem mereu tocmai de unde vrem să plecăm; adică e un fel de mișcare în cerc, cu alte cuvinte, fără rost. Ba mai mult, ne este specifică acea „pendulare tragică”: un pas înainte, doi înapoi. Am aflat cu stupefacție că acea doamnă senator care urla din toate puterile, pe la toate posturile de televiziune că nu trebuie în niciun caz să ne vaccinăm, este de fapt ea însăși vaccinată! Ce să mai crezi și ce să mai înțelegi? Apoi, că patronul unui mare club de fotbal (care e deasemenea vaccinat...) i-a obligat pe jucătorii pe care îi plătește să nu se imunizeze! Motiv pentru care foarte mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar din lipsă de efectiv, echipa a trebuit să-și amâne un meci din Campionat. Apoi, un cleric (iar o „față bisericească”) și-a îndemnat credincioșii să nu se vaccineze, deoarece vaccinurile ar fi...expirate. Ajungi la concluzia (logică, de altfel) că aceste personaje sunt dirijate din umbră de cine știe cine, slujesc anumite interese, care numai favorabile României nu sunt. Ale cui interese? 

       Pe de altă parte, auzind și văzând astfel de lucruri și fapte, rămân de fiecare dată înmărmurit. Poate pandemia asta scoate tot ceea ce e mai rău din români, dar când o să se termine răul? 

       Eu am mai trăit vremuri dificile; de fapt, de vreo patruzeci de ani, România a involuat și involuează vertiginos. De pe la mijlocul anilor optzeci, Ceaușescu ne spunea cu cinism și nerușinare că noi, „decrețeii”, copiii epocii lui...„de aur”, trebuie să ne sacrificăm pentru binele României viitoare. Pentru cineva care nu știe ce înseamnă „decreței”, precizez că ni se spunea așa (și azi ni se spune la fel) întrucât ne-am născut după ce Nicolae Ceaușescu a dat Decretul de interzicere a avorturilor în România, în octombrie 1966. Ca atare, unii dintre noi am fost doriți, alții (cei mai mulți) nu! Câțiva ani s-a consemnat o adevărată explozie demografică în țara noastră. Apoi, pe măsura deteriorării și chiar a prăbușirii nivelului de trai, acest Decret a devenit o corvoadă, un blestem. Mii de femei au murit în tentative empirice, disperate, de întrerupere a sarcinii. Fiindcă în situația în care un cadru medical ar fi fost prins acordând cel mai mic ajutor  într-un asemenea caz, era aruncat imediat în închisoare. Iar peste cadavrele femeilor ucise de nebunia lui, primul președinte din istoria acestei țări, se și vedea tocmai în anul 2.000, conducând o Românie cu treizeci de milioane de locuitori. De fapt, nu fusese ales în acea funcție, ci se autoproclamase „Președintele Republicii Socialiste România”. Cine a fost atent atunci, observa că -în momentul învestirii sale în cea mai înaltă funcție dintr-o republică- Nicolae Ceaușescu ținea în mână un...sceptru. Ori, se știe că acesta e un simbol arhicunoscut al puterii monarhice. Așadar, la 28 martie 1974, în România apărea primul rege...COMUNIST!

       sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/

     Iată-l așadar pe Ceaușescu, președintele cu...sceptru. Cât de idiot poți să fii ca să consimți la așa ceva? Subliniez că el însuși l-a cerut, pretinzând ca în loc de simbolurile regale, pe respectivul obiect să fie încrustate însemnele...cui credeți? Ale Partidului Comunist! Acum mă întreb: la ce însemne s-o fi referit? La „secera și ciocanul”?

      Cu timpul, știam și simțeam cu toții: deveniserăm poporul cel mai sărac, mai oprimat și mai deznădăjduit din Europa.

      Ca să revenim în contemporaneitate, constatați că fosta clasă politică („roșie”) avea o predispoziție către circ, penibil și grotesc. Exact precum cea de astăzi; e drept, s-a „vopsit” în alte culori, dar are aceleași apucături. Parcă s-a schimbat ceva? Câțiva longevivi dintre „foști” au rămas pe poziții, prosperând în continuare. În rest, Parlamentele și Guvernele care se succed sunt invadate (și „infestate”) de beizadelele altor vajnici tovarăși defuncți. Continuăm să fim și astăzi sărăntocii, oprimații și batjocoriții continentului; dar în prezent, nu doar de un conducător sau de o castă, ci de aproape întreaga clasă politică, lașă, mincinoasă, coruptă, cinică și ipocrită. Ca și atunci, suntem la mila Europei, incapabili și neputincioși să ne rezolvăm marile probleme, care au ajuns să ne pună în pericol chiar ființa biologică. Unii cred, precum ultimii troglodiți în venirea ROMÂNULUI PROVIDENȚIAL, care să salveze patria de toate relele. Dacă ajungi în starea disperată de a gândi la așa ceva, oare ce mai e de zis (sau de făcut?).

       Până data viitoare, numai bine vă doresc.      

DE-ALE NOASTRE, DE-ALE ROMÂNILOR...

     De la început, precizez că mi-am făcut a treia doză de vaccin anti-Covid 19 acum zece zile. 

      Am ajuns noi românii și aici: la ora când scriu, suntem pe locul întâi în lume la numărul de decese provocate de Coronavirus (raportat la numărul de locuitori, bineînțeles). Cu alte cuvinte, suntem medaliații cu aur la Campionatul Mondial al Proștilor. Așa se face că, în timp ce în țările unde majoritatea covârșitoare a oamenilor sunt responsabili, civilizați și educați, pandemia a rămas doar o dureroasă amintire, pe dulcele plai mioritic („Centrul Spiritual al Pământului”...deh!) valul patru al acestei boli provoacă un adevărat dezastru: de o bună bucată de vreme, oamenii mor (zilnic!) cu sutele, răpuși de Coronavirus. Cadrele medicale, copleșite de numărul mare al infectaților, aud permanent același refren: „Nu pot să respir...nu sunt vaccinat”. Din acest punct de vedere, în România s-a manifestat mereu, de la apariția molimei, pe scară largă, o combinație de bigotism, ignoranță, mârlănie și prostie fără limite. Chiar și medici cu renume au propovăduit cu înverșunare până în ultimul moment, necesitatea...nevaccinării. Dacă această propagandă antivaccinare s-a răspândit rapid în marile orașe reușind să-i convingă pe cei mai mulți, în mediul rural a avut efecte catastrofale. Era și de așteptat, întrucât acolo, unde spectrul sărăciei este omniprezent, atmosfera de suspiciune, teamă și nepăsare a devenit din ce în ce mai apăsătoare. Oamenii au început să vadă în vaccin o veritabilă și necruțătoare armă de exterminare. Sub pretextul susținerii libertății de opinie, în mass-media tot felul de personaje, multe dintre ele cu studii și cu pretenții (vai de noi!) s-au manifestat zgomotos și amenințător, imaginând fel de fel de scenarii apocaliptice pentru cei care îndrăzneau să se vacccineze; adică, vaccinații sunt condamnați la moarte, ori vor deveni niște zombi impotenți. Ba încă mai mult, o față bisericească a declarat că „vaccinaților o să le crească solzi pe corp”. Că veni vorba, ca de obicei în asemenea momente critice, majoritatea clerului bisericii noastre naționale (ortodoxe) s-a manifestat complet anapoda, îndemnând oamenii să nu se vaccineze, ci „mai bine” să vină să se roage la lăcașurile de cult (și în număr cât mai mare!). Fiindcă, nu-i așa, Dumnezeu cel autoateștiutor și atoatefăcător ne va salva de virus. Numai că Dumnezeu, după cum ne-am obișnuit, tocmai în astfel de situații, își ia...concediu. Așa că, precum un popor disperat, umilit și fără nicio speranță, adesea, în plină pandemie, mii de români s-au îmbulzit la biserici și mănăstiri nădăjduind (zadarnic) că acolo își vor afla salvarea. Vă dați seama că în acele condiții nu putea fi vorba de respectarea distanțării, a măsurilor de siguranță...

          Cum și când să se mai audă acele voci ale oamenilor lucizi care efectiv îi implorau și îi imploră pe români să se vaccineze, măcar acum, în al doisprezecelea ceas? Dacă până și grupuri mari de parlamentari sunt antivaccinare? Dacă o doamnă senator declara nu demult la un post de televiziune că ea se simțea minunat întrucât se vaccinase cu...țuică? Aceeași doamnă senator, aflată la un centru de vaccinare, bloca această acțiune, împiedicându-i pe oamenii prezenți acolo să se imunizeze. Asemenea fapte au fost și sunt numeroase în România; e adevărat, în Codul Penal al țării noastre există infracțiunea numită „Zădărnicirea combaterii bolilor”, care „se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă.” Dar cine mai aplică legea la noi? Mai ales când e vorba de „niște persoane distinse”? Câți clerici și câți parlamentari ar trebui să fie trimiși la pușcărie? Dar cine îndrăznește să facă asta? 

            Cum să mai crezi și să mai speri în ceva (sau în cineva) dacă întrebată de un reporter dacă s-a vaccinat, o cucoană (altminteri curățică și bine îmbrăcată) a răspuns cu seninătate: „Nu vreau să mă vaccinez; câte zile îmi dă Dumnezeu, atât o să trăiesc.” Iar Dumnezeu ăsta...

      Nu Dumnezeu îți dă (și mai ales îți ia) zilele madam, ci Coronavirusul! Apoi, din cauza ignoranței și prostiei tale, îi mai îmbolnăvești și pe alții!  

         Acum câteva zile, aud la radio, cum un reporter i-a luat la întrebări pe șoferii care și-au parcat mașinile exact pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; unul dintre cei chestionați, nu s-a sfiit să răspundă cam așa: „Am parcat aici fiindcă așa vreau eu, care-i treaba?” A fost nevoie de intervenția Poliției pentru ca impertinentul să devină brusc...mielușel. Adică la noi trebuie acționat cu biciul altfel nu se poate face nimic.

          Ce mai poți adăuga, când atîta vreme -așa cum zicea cineva- mulți români puteau să jure că știu ei prea bine că Nicolae Ceaușescu n-a fost împușcat, ci trăiește ori în Cuba, ori în China; sau că a înviat nu știu care (fostă) persoană publică și acum circulă printre noi în chip de fantomă?  Nu de puține ori am auzit de la persoane ce se pretind a fi respectabile, că un mare om (tot decedat, bietul de el...) va fi clonat și va salva nu numai România, ci și lumea.

         Mai întâi, eu sunt împotriva clonării umane; orice om, oricât de valoros ar fi, oricâte merite ar avea, are (trebuie să aibă) O NAȘTERE, O VIAȚĂ ȘI O MOARTE...ATÂT!

          Pe urmă, chiar dacă s-ar naște un om extraordinar de inteligent, curajos, patriot și viteaz, pe aceste meleaguri, ce mama dracului poate să facă? Mai ales, cum ar putea O PERSOANĂ să salveze o națiune, care parcă nici nu vrea să fie salvată? 

         Și în ultimul rând, cine de pe planeta asta și-ar asuma riscul să cloneze...un român? Deoarece se știe, lumea (de pe acum) s-a săturat de noi!

         Până data viitoare, numai bine vă doresc.

                  

UNGURII...CE ISTORIE STUDIAZĂ EI ?

       E greu de crezut că în secolul al XXI-lea mai pot exista oameni care gândesc, vorbesc, scriu și acționează precum mulți dintre maghiari. Te întrebi uluit ce școală fac ăștia, ce istorie li se predă și -mai ales- de către cine? Eu am spus și am scris de fiecare dată când am avut ocazia, că Istoria trebuie redată exact cum a fost, în spiritul adevărului, onestității și corectitudinii; ori ei nu fac istorie, fac politică! Trec la exemple concrete, pentru a-mi susține opiniile expuse până acum.

     Pe un site, o anume doamnă Gabor, scrie plină de revoltă că „numele maghiarilor din România sunt românizate”; că de-aia se numesc unii unguri de la noi Csaba Laszlo, pentru că la aceste nume românii nu mai găsesc corespondent în limba română pentru a-i româniza pe „bieții unguri”. Faptul că madama respectivă minte fără rușine, e foarte clar de la început. Solicit de urgență să mi se dea un singur exemplu (MĂCAR UNUL SINGUR!) de maghiar (sau maghiară) de la noi căruia (căreia) i-a fost ROMÂNIZAT NUMELE. Asta în timp ce -așa cum am evidențiat și altă dată- minoritatea română rămasă în număr mare în  Ungaria după 1918 (adică după Unirea Transilvaniei cu România) a fost deznaționalizată aproape în întregime! Era vorba după estimări cât se poate de realiste de peste 200.000 de oameni. Astăzi, conform recensământului din 2011 din țara vecină, numărul conaționalilor noștri a scăzut sub 25.000 și...scade mereu! Și tot ei, ungurii, au gura mare, tot ei vociferează, tot ei se plâng. Știm cu toții vorba aceea: „HOȚUL STRIGĂ HOȚII”...
       De fapt, românii din multe localități din SE Ungariei de astăzi și-au trimis în 1918, reprezentanți la Alba Iulia ca să voteze Unirea cu România și a teritoriilor în care trăiau, dar statele mari au decis altceva la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). Și doar -obiectiv vorbind- acești români erau (ȘI SUNT!) și acolo, în vechea provincie romană Pannonia, adică pe străvechiul pământ  al strămoșilor lor, la ei acasă! Numai că niște musafiri cruzi, aroganți și impertinenți s-au făcut stăpâni în vechea Pannonie romană!

       Românii din Ungaria au dat acestei lumi personalități de seamă; îl amintesc pe George Pomuț (1818-1882), născut la Jula (în județul Bekes, Ungaria). În tradiția lor imbecilă, ungurii l-au rebotezat Pomutz Gyorgy. A studiat la Academiile Militare din Viena și Saint Etienne. A participat la Revoluția de la 1848, în tabăra lui Kossuth Lajos; ulterior, pentru a evita represaliile, s-a refugiat în S.U.A. Aici a luat parte la Războiul Civil (1861-1865), urcând treptele ierarhiei militare, până la gradul de general. Apoi a contribuit la cumpărarea provinciei Alaska de către guvernul american de la Rusia (1867). În ultima parte a vieții a desfășurat o rodnică activitate diplomatică, fiind numit consul general al S.U.A. în Rusia; chiar acolo a murit, fiind înmormântat în capitala Imperiului țarist, Sankt Petersburg. (conform:https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Pomu%C8%9B  accesat la 27.07.2021)
        Un alt român din Ungaria mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin important, este Ioan Irimie, rebotezat ungurește Irinyi Janos, din Letea Mare (Letaverdes). Vă dați seama ce ar însemna dacă românii ar proceda aici în România exact așa cum procedează ungurii cu românii din Ungaria? De pildă, dacă ne-ar veni și nouă ideea să-l rebotezăm pe pastorul (agent al Serviciului de Spionaj Maghiar) Tokes Laszlo? De exemplu, să-l trecem în acte Tomescu Laurențiu? Vă dați seama ce ar urla Sfinția Sa? Cât de sonor ar protesta țara vecină Ungaria, cum că românii vor să-i asimileze pe „bieții” unguri! Sau cum ar sări de cur în sus americanii, fiindcă „România încalcă drepturile minorităților”. Păi ce, nu mai țineți minte când (în 2016) un fost ambasador al S.U.A. la București, Hans Klemm, a plecat în așa-zisul Ținut Secuiesc și s-a fotografiat acolo cu steagul secuilor, alături de niște lideri ai ungurilor din țara noastră? Ba a mai postat și pe Facebook toată mizeria asta! De ce s-a dus acolo (TOCMAI ACOLO) numai el știe. Sau și ăștia procedează exact așa cum procedau rușii (sovieticii) acum vreo 60-70 de ani: când nu le convine ceva sau vor să ne șantajeze, încep să încurajeze separatismul și revizionismul ungurilor. Dacă era atât de cinstit și imparțial individul ăsta, de ce nu a făcut o vizită și în localitățile din Ungaria unde trăiesc români...sau încă mai trăiesc români. Să se informeze, să constate și să compare situațiile minorităților din cele două țări. Ori poate, nu l-a dus capul să facă așa ceva! De fapt, mai toți diplomații americani (și nu numai diplomații) se poartă la noi întocmai cum se purtau vechii comisari sovietici. De aceea, câteodată mă întreb: care mai e diferența între unii și alții?   

     Dar să revenim...

   Ioan Irimie a inventat chibritul neexploziv, așa cum îl cunoaștem astăzi; era fratele Victoriei Vulcan, mama marelui cărturar Iosif Vulcan, rămas celebru prin faptul că -în semn de prețuire și respect-    i-a schimbat numele unui tânăr poet, debutant la revista pe care o conducea, „Familia”; poetul se numea Eminovici, dar Iosif Vulcan l-a numit Eminescu. Cu alte cuvinte, a dat un  nume unic aceluia care avea să devină POETUL NAȚIONAL AL ROMÂNILOR. 

       Conform legilor actuale ungurești, fiecare minoritate, inclusiv cea românească, își alege un organism reprezentativ, care să-i susțină interesele. Organismul care apără interesele românilor din Ungaria se numește Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (prescurtat: AȚRU). 

      Respectiva organizație beneficiază de subvenții din partea statului maghiar. Ședința de constituire a AȚRU a avut loc în ziua de 22 martie 2007. Această ședință de constituire s-a ținut în limba maghiară, în ciuda protestelor unei părți din deputați, care au cerut să se vorbească românește. Propunerea respectivă a fost respinsă cu majoritate de voturi. (conform: https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nii_din_Ungaria accesat la 27 iulie 2021)

      Se vede și din Cosmos, că totul nu-i decât o făcătură a guvernanților maghiari. Mai întâi, să ne minunăm: în 2007 (abia în 2007!), politicienii unguri și-au dat seama că în Ungaria lor (zisă milenară...) au supraviețuit (numai ele știu cum...) și ceva minorități. Așa că, măcar de ochii lumii, trebuiau să le apară și lor niște „organizații”. De la început, titulatura respectivei „organizații” din țara respectivă, frizează ridicolul: „Autoguvernarea pe Țară...”

       Dacă aude un străin o asemenea titulatură pompoasă, cade în extaz: „Ce de drepturi au românii din Ungaria, se autoguvernează!”. Așadar, efectul propagandistic este garantat. În realitate însă, cei care cunosc situația, se întreabă -consternați fiind- de atâta ipocrizie și minciună: care autoguvernare? Au românii din Ungaria guvernul lor? Pot ei să influențeze cât de puțin politica veșnic xenofobă ungară pentru a-și îmbunătăți soarta care (și așa) pare să le fie pecetluită? Deoarece peste câteva decenii (probabil chiar mai curând) nici nu va mai avea cine să se „autoguverneze”.

       Fiți convinși că acei români au respins ideea de a discuta în limba română nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că ei nu-și mai cunosc limba maternă decât cu o vagă aproximație! Și cum să nu fie așa când la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula (SINGURUL DIN UNGARIA) până și orele de limba română se desfășoară tot în...maghiară. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Doar în Ungaria, bineînțeles... 

      Am scris deunăzi că amiralul de lighean al țării vecine, Horthy Miklos ar fi meritat fără discuție să fie pedepsit cu moartea pentru nenumăratele crime care s-au săvârșit din ordinul lui în timpul celui de-al doilea război mondial (dar și înainte de declanșarea acestuia). A fost însă salvat de prietenul lui, Stalin (alt dement!).  Numai că un anume Harcsai Ștefan îmi scrie că Horthy n-a fost criminal de război (deși orice om cinstit și cu ceva cunoștințe știe acest lucru). Harcsai o „ține pe-a lui” și ne declară că „asta e o minciună securistă”. Măcar dacă ar fi existat Securitatea română pe vremea aceea, Harcsai-Bacs!        Atunci când am afirmat că în perioada 1940-1944, sute de mii de români din Transilvania au fost expulzați și zeci de mii au fost uciși de militarii unguri (sprijiniți cu entuziasm de mulți unguri din provincie) mi-a fost dat să citesc multe inepții. Concret, un personaj pe nume Gyurcai îmi răspunde în limba engleză (pasămite ca să impresioneze „asistența”): „Are you crazy?”. Nu, nu eu sunt nebun, tu Gyurcai ești un prăpădit de „habarnist”. Când i-am replicat că acești zeci de mii de români omorâți de criminalii unguri sunt înregistrați ca atare la Secretariatul O.N.U., a intrat într-o etapă de tăcere. Concret, acolo apar 22.000 de victime, dar -evident- numărul acestora e mult mai mare.

        M-am întrebat mereu: ce istorie studiază ungurii ăștia? Cum o studiază? Sunt greșit și selectiv informați? Fac pe proștii? Mint din interes politic, din obișnuință sau din naștere?

      Acum vă dau adresa site-ului; vizionați vă rog videoclipul de acolo: 

https://www.youtube.com/watch?v=GDbHV4NKjAU

    Veți auzi cum românii din Ungaria mărturisesc că, până și la școală, copiii lor sunt luați la bătaie de elevii unguri atunci când...îndrăznesc să vorbească românește. Ei, să recunoaștem: s-au mai  „civilizat” ungurii; nu-i mai omoară pe români, doar îi snopesc în bătaie.

     Până data viitoare, numai bine vă doresc.

      

        

DE CE ROMÂNIA E MEREU LA COADĂ ?

      Mai întâi trebuie să evidențiez (încă o dată) anumite lucruri; fiindcă am întâlnit persoane „inflamate” rău de tot datorită postării mele de data trecută. Totuși, mă întreb de ce sunt atât de ofuscați românii mai ales când îi critic pe alții? Adică pe americani și pe ruși. Dovadă că armata de slugi (atât de numeroasă) din rândurile poporului ăsta al nostru n-a dispărut după moartea lui Ceaușescu, ci continuă să existe, ba chiar s-a inmulțit. Se vede treaba că și-a găsit stăpân (chiar stăpâni, fiindcă unii sunt slugi la mai mulți)...

        În atare situație, mă văd silit să clarific niște chestiuni. Scriam cândva despre butadele (înseamnă ironii, să știți) la adresa acestor două mari puto...puteri. Unul mai citit decât restul de analfabeți, mi-a reproșat că uneori, prin modul în care scriu, eu nu ironizez, ci jignesc. Accentuez din nou: TOT CEEA CE AM SCRIS PE ACEST BLOG E ADEVĂRAT! În privința liderilor (subliniez, a liderilor, nu a popoarelor) acestor două state care (din păcate!) conduc lumea, cuvintele folosite de mine sunt cele mai potrivite, ba încă prea blânde! Cum să mă adresez acestor personaje funeste altfel, când practic întreg haosul, vărsarea de sânge care nu se mai termină, ura dintre oameni, mizeria și maladiile de pe o bună parte a planetei se datorează politicii lor brutale, cinice și egoiste? Ca să nu fiu acuzat de subiectivism, mă refer la lumea întreagă, nu în mod special la -hai să-i zic- ciudatul meu caz. Căci dacă mă mai gândesc și la viața mea de coșmar, vă dați seama că disprețul meu față de acești măscărici care dețin puterea supremă pe Pământ nu are margini! Fiindcă sunt convins că întreg acest cortegiu de necazuri și suferințe ale mele a fost nu numai cunoscut, dar și dirijat de ei. Atunci, de unde să le datorez (tocmai eu!) respect? Ăștia ne cred chiar pe toți niște lași, niște proști și niște marionete?

       Acum să trec la subiectul propriu-zis al articolului...de ce e România mereu la coada vacii? Deoarece în felul în care se prezintă astăzi, nici nu poate să creadă și să năzuiască la mai mult. De aceea, probabil ar fi fost mai nimerit   să-mi  intitulez postarea: „ROMÂNIA ȘI PORTRETUL LUI MAIMUȚĂ-N BOY”. Vreau să fiu de la început bine înțeles: nu am în vedere (în mod special...) o minoritate etnică, religioasă, socio-profesională etc.

    Dar trebuie să recunoaștem cu toții, în România combinația dintre circ, ignoranță, prostie și balamuc e perfectă. Adaug aici ingredientul supranumit „bomboana pe colivă” și care se cheamă infracționalitate. Ea e ca buruienile ce cresc, se răspândesc și se dezvoltă peste tot, sub protecția și îngrijirea atentă a mai-marilor zilei. Fie că „planta” se numește tâlhărie sau evaziune fiscală sau dare/luare de mită sau chiar crimă, ea este „cultivată” cu mare atenție aproape peste tot, din mediile dubioșilor afaceriști, ajunși miliardari nu se știe cum, până la categoriile sociale de la periferia societății (și din afara ei...) unde anumiți indivizi mai mult sau mai puțin închiși la culoare, se dovedesc a fi „horticultori”  pricepuți. Atât de pricepuți, încât atunci când -să zicem- ieși dintr-un magazin, le mulțumești în gând oamenilor deștepți și descurcăreți care mai demult au inventat cureaua de la pantaloni, pentru că altminteri te-ai putea trezi la un moment dat și fără acest atât de necesar articol de vestimentație. Și să nu cumva să simți ceva, ori (și mai rău) să încerci măcar să ripostezi când URANGUTANUS își exersează calitățile de iluzionist pe la buzunarele tale. MAIMUȚA devine violentă, pentru că îndrăznești să o întrerupi din timpul „serviciului”. Ba te mai pomenești și cu niște tinere (prea) vesele, pe care privindu-le, îți dai imediat seama că au strămoși tot din afara Europei.  Fiind cunoscute pe un teritoriu întins ca destoinice „culegătoare”, oricât de aglomerată ar fi zona pe care o frecventează, în jurul lor se crează de fiecare dată un culoar cât Bazinul Dunării. Dar treaba se rezolvă în chip amiabil, una dintre ele ne „liniștește”: „Fiți fără grijă, noi nu furăm de aici, pentru asta mergem în altă parte”. Așadar, vedeți că există și MAIMUȚĂ-N GIRL, care (în plus) dovedește și un mare patriotism de cartier. Autoritățile învestite prin lege să aducă pacea, ordinea și siguranța în rândul cetățenilor, au ajuns -după cum se poate constata- la concluzia că e mai bine să conviețuim cu infractorii (hoți, criminali, tâlhari, escroci) deoarece „nu sunt toți chiar atât de răi”...

      Concluzia: CE FRUMOASĂ E VIAȚA ÎN ROMÂNIA (de la coada vacii)!

DESPRE CE AM ȘI CE N-AM EU VOIE...

    Ca profesor de istorie ce sunt, continui să vorbesc și să scriu istorie, ADEVĂRATA ISTORIE.  Pentru că, se știe, noi adevărații slujitori ai acestei profesiuni avem o nobilă, dar în același timp dificilă și riscantă datorie: aceea de a spune și de a scrie mereu adevărul, indiferent de loc, de timp, de împrejurări și (mai ales) de consecințe. De altfel, sunt cunoscute numeroase cazuri în care istorici cinstiți, îndrăzneți și curajoși, au plătit foarte scump (inclusiv cu viața) pentru activitatea lor în această știință. 

      A fost marea șansă a vieții mele, aceea de a avea profesori de Istorie valoroși, oameni adevărați, dedicați trup și suflet meseriei lor. Ei „ieșeau” cu mult din litera manualelor, a cursurilor universitare; fiindcă a venit vorba, n-am de gând să-i condamn pe autorii acestor instrumente didactice. Mai ales că, atunci când am învățat carte, regimul comunist din România trecuse (cât de cât) de etapa „copierii stalinismului sovietic”, cu întregul său cortegiu de suferințe, privațiuni, falsuri și teroare. De exemplu, părinții mei, învățaseră la Istorie cum că poporul român își datorează întreaga sa existență și evoluție „marelui popor prieten și vecin rus”; că pacea, așa-zisa libertate, precum și pretinsa noastră prosperitate se datorează „gloriosului” vecin de la Răsărit. Ba încă elevii români erau siliți să învețe că limba rusă (devenită obiect de studiu în toate unitățile de învățământ din România) era un fel de limbă-mamă a celei române și (pe cale de consecință) româna ar fi fost de fapt o limbă...slavă. Sunteți de acord cu mine că nu trebuie să mai zăbovim asupra acestor elucubrații. 

     Nicolae Ceaușescu venise (și în acest domeniu) cu schimbări evidente. Treptat, limba rusă a fost scoasă din școli; editura „Cartea rusă” care exista la noi și publica numai opere ale autorilor sovietici și ruși a fost desființată. Din manualele noastre de Istorie a fost eliminată orice referire la „slavismul” românilor, precum și aserțiunea referitoare la contribuția „hotărâtoare” a Rusiei în existența și evoluția poporului român.

      Folosind niște șabloane verbale pe care doar uneori și prea puțin le înțelegea, Ceaușescu accentua obsedant idei precum: lupta permanentă și eroică a strămoșilor noștri pentru libertate și independență, influența benefică și civilizatoare a românilor asupra dezvotării popoarelor vecine, faptul că românii n-au purtat războaie de cucerire niciodată, rolul nostru de apărători ai civilizației europene medievale, noi românii fiind în prima linie a confruntărilor militare cu Imperiul otoman. Orice român cu o cultură cât de cât pusă la punct știe aceste adevăruri, iar noi tinerii din „Epoca Ceaușescu” trebuia să le cunoaștem mai bine decât oricine. Răul venea din faptul că acest conducător se considera urmașul acelor martiri și eroi ai neamului. Sub masca unui naționalism deșănțat și al unui patriotism de paradă, Nicolae Ceaușescu a  acaparat treptat toate funcțiile de conducere și pârghiile de putere din statul român. Nu se discuta niciodată despre crimele și abuzurile săvârșite chiar în timpul regimului comunist; apoi, chiar dacă nu exista la noi o opoziție organizată, existau totuși, personalități puternice care îl contestau pe însuși „Marele Conducător”; în închisori erau destui deținuți politici, dar exponenții regimului NEGAU EXISTENȚA LOR! Așa se face că, deși liderul de la București pleda pentru prezentarea unei istorii corecte și complete a românilor, lucrurile nu se înfățișau deloc așa. Pe de altă parte, dincolo de unele adevăruri evidente, manualele de istorie conțineau exagerări și chiar falsuri; ele rămâneau tributare unei viziuni triumfaliste, fiind redactate pe un ton „zaharisit”. Astfel, noi românii devenisem ceea ce n-am fost și nu vom fi niciodată: un fel de „Buric al Pământului”, o  veritabilă „Axă a lumii”, fără de care planeta s-ar prăbuși. Însă despre Basarabia se vorbea puțin și pe ocolite, ca să nu „călcăm pe coadă” colosul de la Răsărit. Eram atenționați cu bine cunoscuta formulă: „să nu ne stricăm” nici cu ceilalți vecini. Asta în timp ce respectivii vecini (în special ungurii) își băteau joc de noi când voiau și cum voiau (și acum fac același lucru!). De fapt, ACEASTĂ POLITICĂ PĂGUBOASĂ DE A NU-I DERANJA PE ALȚII, CA SĂ NE DERANJEZE EI PE NOI, CONTINUĂ ȘI ASTĂZI! După cum continuă și prezentarea trunchiată a unor fapte și evenimente în manualele de Istorie. De aceea fac eu efortul de a scrie aici: pentru ca și tinerii români din ziua de astăzi să știe și să răspândească adevărul...TOT ADEVĂRUL! 

       În ceea ce mă privește, eu atunci n-am tăcut (cum de fapt nu tac nici acum...) conștient fiind că adevărul nu trebuie și nu poate fi ascuns niciodată. Numai lașii, proștii și ticăloșii ascund adevărul. 

        De fapt, ce vor rușii și mai ales...americanii? De ce (mai ales ei) vor să ne (să îmi) închidă gura? Le-am înțeles de la început jocul cinic, perfid și sângeros. De aceea când scriu despre ei folosesc butada „Marile Putori”, în loc de „Marile Puteri”. Din punct de vedere personal, primesc de la mine ceea ce merită. Pentru că, un român măcar cât de cât cinstit și demn NU POATE LUCRA CU RUȘII! Iar în privința americanilor, disprețul meu e fără margini; credeți-mă, din o mie de motive...

        Până data viitoare, numai bine vă doresc.       

CE NE (MAI) PREVESTEȘTE MARIA GHIORGHIU?

    Stimată doamnă Maria Ghiorghiu, v-am mai scris, lăsați-vă de profeții, pentru că nu vi se potrivesc și nici nu se adeveresc. Eu nu mă bag niciodată în treburile altora, nu-mi place să judec sau să condamn pe cineva, pentru că, de fiecare dată când sunt tentat a o face, instinctiv, mă uit în oglindă. N-aș fi intervenit nici acum, dacă nu v-ați fi atins de Transilvania! Decât să gândesc (darmite să scriu) că Ardealul va fi unguresc aș fi preferat să mor instantaneu sau să fiu împușcat pentru nevolnicie și trădare. Ardealul nu a fost, nu este și nici nu va fi unguresc niciodată, doamnă. Profețesc și alții și nu le-a apărut o asemenea viziune catastrofală. Mai uitați-vă și pe blogul meu, adresa o cunoașteți. 

          Ați aflat ceva de la cineva și noi nu știm? În orice caz, dacă vreo cât de mică amenințare ar pluti asupra Transilvaniei, spuneți-i acelui...cineva, că nici noi nu dormim doamnă. Concret, nici măcar să nu încerce să întreprindă ceva acel cineva, întrucât se va declanșa Apocalipsa! Iar dacă domnii politicieni de la București, pentru a nu pierde „Ciolanul Puterii” vor porni (din nou) pe calea trădării așa cum au făcut în 1940, ori în 1997 (ultima dată când, fără nici un fel de presiune sau amenințare au cedat teritorii românești Ucrainei) va curge sânge, mult sânge doamnă. Adică, înainte de a muta toată România în Transilvania, vom face o escală în capitala noastră dragă, vom intra peste ei în clădirea Parlamentului, îi vom „lua pe sus” și îi vom spânzura pe toți improvizații „reprezentanți ai națiunii” de copacii de la marginea bulevardului. Pe urmă, va pătrunde toată țara în Ardealul nostru și vom nimici boanghinele revizioniste. Dacă va fi cazul, vom ajunge din nou la Budapesta, de data asta pentru a POTOLI DEFINITIV adunătura asta de venetici, cotropitori și falsificatori. În concluzie, sper să apuc ziua aceea și vă garantez, că dacă vor mai îndrăzni să facă ceva, vom aplica ultimul principiu, cuprins în ideea: „ori tu, ori eu”! Cu alte cuvinte, mă tem că unul dintre aceste popoare va dispărea; în ceea ce ne privește, suntem sătui de aroganța, de ticăloșiile, de crimele și de masacrele pe care le-au săvârșit ungurii ăștia mereu, îndoliind  Transilvania. Categoric, cel mai bine ar fi să nu se ajungă aici, dar dacă dvs. spuneți că ați „văzut” ceva...pot eu să vă contrazic?

          Las ironia la o parte și vă precizez că a avea viziuni e una și (să zicem) a avea halucinații e cu totul altceva. Ori poate să fie într-adevăr vreo chemare...ne spuneți că auziți în fiecare dimineață un glas care vă destăinuiește „ce va fi”. Dar un glas care să vă spună să vă culcați la loc nu auziți? Sau un glas care să vă îndemne să vă grăbiți spre serviciu n-ați auzit niciodată? Așadar, vedeți-vă de meseria dvs. pentru care luați salariu de la stat (am înțeles că sunteți grefieră sau așa ceva...). În general, cred că v-ar ajuta mai mult dacă ați abandona tentativele paranormale, trecând (cât mai repede) la ocupații cât se poate de...normale. Și (mai ales) lăsați Ardealul acolo unde este acum, doamnă!

         P.S.-Să știți că am propus pedepsirea drastică pentru Înaltă Trădare a Președintelui țării din acel moment, dar și a tuturor parlamentarilor noștri care au votat pentru aprobarea Tratatului cu Ucraina, încă din 1997. Bineînțeles că nu m-a ascultat nimeni și acum, iată, avem probleme din ce în ce mai grave și în Transilvania.

          A venit momentul să vă dau și adresa site-ului pe care postează doamna Ghiorghiu: 

http://mariaghiorghiu.blogspot.com/2017/06/ardealul-va-fi-rupt-de-romania.html    

          Până data viitoare, vă doresc numai bine.