E nevoie să clarific ceva: nu sunt în Franța, m-am întors în România;
acolo, oricât de bun ai fi într-un domeniu, oricât de apreciat, tot un
apatrid rămâi...ești printre străini. Bine, pentru mine și mulți români
mi-au fost niște străini; oameni pe care nu-i cunoșteam măcar mi-au fost
profund ostili (n-am înțeles și nu voi înțelege niciodată de ce).
Oricum, în România am o casă (la care, alături de părinți, am muncit și
eu). Munca a fost dificilă și îndelungată! Scriu asta ca
să le „dau peste nas” anumitor rubedenii dinspre tată care râvnesc la
ceea ce nu e al lor. De fapt, acele rubedenii n-au trăit toată viața
decât din cerșit, jecmănit și pomeni. Ce să-i faci, neamuri și „neamuri”
proaste. În rest, cimitirul e aproape (la două stații de autobuz), iar
nici acolo nu voi fi singur, ci cu bunicii mei. Mai ales că ne-am lărgit
„spațiul locativ” (am mai făcut un cavou). Acolo, departe, măcar are
cine (și unde) te îngropa?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu