CONSTANȚA - ORAȘUL REVOLUȚIONARILOR FĂRĂ REVOLUȚIE

         Cum de în Constanța există revoluționari (am auzit că sunt două organizații de „revoluționari”, pentru că s-au certat între ei). De ce s-or fi certat? Pentru ce? Stimați foști elevi și tineri în general, să știți că în orașul Constanța N-A FOST NICI O REVOLUȚIE ÎN DECEMBRIE 1989. Atunci de unde revoluționari? Ce-au făcut ăștia contra comunismului, contra lui Ceaușescu, în decembrie 1989 (sau altădată)? Chiar nu le e rușine? În Constanța au existat doar disidenți, adică persoane care au protestat public sau au acționat clandestin contra regimului Ceaușescu, înainte de decembrie 1989; am fost însă foarte puțini. Unii dintre noi am suferit enorm din cauza asta. Alții, deși acționau contra lui Ceaușescu, au fost menajați de organele de represiune (Securitatea), întrucât erau protejați de sovietici (erau agenții lor și nimeni nu avea tupeul să-i atingă!). În schimb, noi ceilalți, fără protecție, vă dați seama prin ce am trecut...A mai existat o categorie de oropsiți, formată din deținuții politici de pe cuprinsul Constanței (al Dobrogei, în general). După 1945, comuniștii au umplut temnițele cu oameni (în cea mai mare parte nevinovați, în sensul că nu desfășuraseră nici o acțiune contra regimului). Fuseseră condamnați numai în baza unor denunțuri false, a unor provocări sau înscenări. De la mijlocul anilor 60, începutul anilor 70, cei mai mulți dintre ei au fost scoși din pușcării (e vorba bineînțeles de cei care supraviețuiseră). Așa s-a întâmplat și cu un străbunic din partea mamei. Acești oameni scăpați din iadul comunist au suferit traume incredibile, fizice și psihice. De la mijlocul anilor 80, de când am început să protestez deschis (public) contra lui Ceaușescu, mă simțeam teribil de singur și mai ales teribil de hăituit. Atunci unde erați „revoluționarilor”? Pentru că, în afară de haidamacii care îmi aplicau severe corecții fizice, nu vedeam pe nimeni pe lângă mine. O manifestație s-a declanșat în Constanța abia pe 22 decembrie 1989 la prânz, când deja Ceaușescu ieșise din scena politică, așa că forțele de ordine n-au intervenit contra demonstranților; a fost mai curând o dezlănțuire de bucurie, atâta tot. Nu mai spun că din rândul „bucuroșilor” ajunși în fața „Casei Albe”, fostul sediu al organelor de conducere ale Partidului Comunist de la nivel local, s-au desprins grupuri de indivizi (mai mult sau mai puțin tuciurii) care au devastat toate încăperile din clădire, „recoltând” cam tot ce le-a căzut în mână. Asta era „revoluția”? Din păcate, am auzit că în cursul evenimentelor, a fost lovit mortal de un glonte rătăcit un subofițer de Miliție (devenită ulterior Poliție). Păcat, fiindcă omul avea -după cum am aflat- familie; așa se întâmplă însă când dai arme unor iresponsabili (sub pretextul că trebuie să înarmezi „poporul”). Mai târziu, ceea ce mi-a ajuns la urechi m-a scârbit definitiv. Astfel, am aflat de la o jună că unchiu-său a făcut rost de-o armă cu care s-a împușcat în mână, apoi a urlat ca să-l audă toată piața că a fost rănit în luptele cu teroriștii și deci e erou al revoluției; drept urmare a căpătat certificat de revoluționar. Alt individ, pe care-l cunosc personal (toată lumea se ferea de el, fiindcă era cunoscut ca „turnător” cu state vechi la Securitate) s-a-nvârtit ce s-a-nvârtit și a ajuns și el revoluționar cu acte în regulă, fiindcă -simțind că se schimbă direcția din care bate vântul- împreună cu alți târâie-brâu, a dat buzna în birourile sindicatelor din port și a instaurat acolo -nu-i așa- „puterea populară”. Exemplele de acest fel sunt numeroase, despre ele v-aș putea scrie ore în șir, despre șmenarii care stăteau în stradă la locul lor de „muncă” și care după aceea au declarat că de fapt ei sunt revoluționari fiindcă protestau contra regimului; sau despre un anume țigan lăutar care a fost „prins de evenimente” la Primărie unde cerea o butelie de aragaz și -ați ghicit- a primit și el certificat de „Galibardi” ... și câte și mai câte...De fapt, nu numai la noi, anumite persoane, bine înfipte în funcții, au început la un moment dat, realmente să vândă aceste certificate de revoluționar, precum cartofii la tarabă. Deunăzi, am intrat în Constanța, pasager fiind în automobilul unchiului meu. În mașinile mici eu sunt foarte crispat, deoarece am rău de mașină. Din întâmplare, am ridicat privirea și am văzut pe tăblița ce marca intrarea în oraș: CONSTANȚA-ORAȘ MARTIR. Ei lăsați-o dracului, nici chiar așa...De ce să ne „împopoțonăm” orașul cu o calitate pe care n-o are? N-aș fi scris aceste rânduri, dar practic, asemenea impostori și ticăloși întinează memoria tinerilor acestei țări care s-au jertfit pentru libertate. De fapt, toate idealurile pentru care am luptat au fost terfelite de oportuniștii și nemernicii ăștia! Unde mai pui că în baza hârtiei cu pricina, respectivii primesc niște avantaje și facilități pe care în mediocritatea lor nu le-au visat vreodată: bani, scutiri de impozite, gratuitate la transportul în comun, pământ...De ce domnilor? Vorba unui scriitor: pe ce vă bazați? Cer pe această cale (aș vrea să-i scriu în acest sens și Președintelui țării) ca la Constanța organele abilitate ale statului să înceapă o anchetă serioasă, pentru că vreau să scăpăm odată pentru totdeauna de acești impostori, de această pleavă, de aceste căpușe care și-au bătut joc ani în șir de oamenii cinstiți ai orașului nostru. În ceea ce mă privește, n-am căutat să obțin nici un avantaj material (sau de altă natură) marșând pe ideea luptei mele anticomuniste; pentru că, deși am avut atât de suferit, sănătatea fiindu-mi grav afectată, încă sunt -cum se spune- pe picioare. Atâția orfani și răniți din revoluție ar trebui ajutați. Și -în definitiv- n-am luptat pentru a înlătura o clasă de privilegiați ca s-o înlocuim cu o alta. Aș mai avea totuși o dorință: mai spre vară, aș dori să ajung la București ca să pun și eu mâna pe propriul meu dosar de la Securitate. Chiar și cu riscul ca după ce îl citesc să încep din nou a avea coșmaruri.. .

ALIANȚĂ CU RUȘII? NICIODATĂ! (Partea a II-a)

(RĂSPUNS LA APELUL TINERILOR RUȘI)

   Desigur Natașelor și Alioșilor îmi veți spune că asta a fost demult, vinovați au fost țarii, apoi Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev. Așa să fie? Sau -mai bine zis, numai așa să fie? Mai-mai să mă impresionați cu figurile astea ale voastre nevinovate de Sfânta Paraschiva prinsă-n baie cu țigara-n gură.

        Până una-alta, iată un articol tulburător despre politica Rusiei (de ieri și de azi)...

               FEDERAȚIA RUSĂ NU E AȘA DE REA CUM O  ARATĂ UNII. E CU MULT MAI REA

Federația Rusă este un imperiu construit pe cadavrele a zeci, poate sute de milioane de oameni, de diferite etnii. Când a venit Stalin în fruntea Partidului Comunist, URSS număra cel puțin 330 de etnii, iar când Stalin a murit, oficial nu mai rămăseseră decât 30. 

N.M.-De fapt,  bilanțul crimelor săvârșite din ordinul lui Stalin este înfiorător: 40 de milioane de victime, oameni de cele mai diverse etnii, orientări politice sau religioase și asta în nici treizeci de ani (1924-1953). Șirul deportărilor și crimelor a continuat (chiar dacă nu la dimensiunile celor din perioada stalinistă) pe vremea urmașilor acestuia: Hrusciov, Brejnev, Andropov, Cernenko. Precizez că în 1954, Hrusciov a „transferat” controlul asupra Crimeii de la Republica Sovietică Socialistă Federativă Rusă la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Această cedare a Rusiei a avut pretexte, dar și cauze reale. Dintre pretexte, amintim o pretinsă răsplată pe care rușii o ofereau ucrainienilor, la aniversarea a 300 de ani de la semnarea Tratatului de la Pereiaslav (1654), prin care ucrainienii și cazacii conduși de Bogdan Hmielnițki se „rupeau” de statul polonez și se „aruncau” în brațele unei Rusii aflate atunci în plină expansiune. De fapt, Hrusciov a recurs la acest act pentru a-și întări poziția supremă în cadrul PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice); el și-a atras în acel moment și sprijinul liderilor comuniști din Ucraina.  De menționat că rușii dobândiseră teritoriul Crimeii de la otomani în 1783, după un război victorios cu aceștia.
Și uite-așa, ucrainienii s-au mai ales cu o pomană...și tot de la ruși!
Numai că, după exact 60 de ani (în februarie 2014), conducătorii de la Moscova ordonau armatei ruse să pătrundă în Crimeea și s-o readucă în granițele Rusiei. Cu alte cuvinte, își luau pomana înapoi. 
Îmi pare rău că noi românii, nu avem forța militară a Rusiei, pentru a ne recupera cu arma în mână Basarabia și Bucovina de Nord. Cu această ocazie, țin să-i contrazic pe toți aceia care-și (mai) închipuie că aceste pământuri ale noastre ne vor fi retrocedate „pe cale pașnică”. Ce cale pașnică măi fraților, nu vedeți ce hiene avem în jur? Dintotdeauna, asemenea chestiuni s-au reglementat numai prin război (pentru că e greu de presupus că vom mai avea un an 1918, în care -în mijlocul unei mari conflagrații militare- să putem profita de vreo conjunctură intrnațională favorabilă).
Așadar, revenind la subiect, acum în 2014, liderii de la Moscova erau de părere că acțiunea de cedare a lui Hrusciov a Peninsulei Crimeea către Ucraina fusese „ilegală și neconstituțională”. De fapt, mai-marii de la Kremlin întâmpinaseră cu furie intenția conducătorilor Ucrainei de a renunța la alianța cu Rusia și de a intra în NATO.  

Ulterior, crimele împotriva altor popoare au continuat -după cum vom constata- în vremea lui Gorbaciov, Elțân și Putin. Cu alte cuvinte, niciodată și nimic nu s-a schimbat!

Fiecare viață umană este o tragedie și nimeni nu știe exact câte milioane de tragedii a comis Uniunea Sovietică. Se știu datele despre alte tragedii, deja mai recente, deja nu sovietice ci rusești, adică ale Federației Ruse, dar nici despre acestea nu se vorbește.

Iată câteva, câteva alături de cifrele oficiale:

1. Războiul din Transnistria (1990-1992) 279 militari moldoveni uciși, 1180 răniți, 400 civili uciși 1093 militari transnistreni uciși, 152 cazaci, 59 ruși, 642 răniți, 600 civili morți.

2. Conflictul din estul Osetiei de Sud, (1992) 600 civili inguși uciși, 60.000 deportați.

3. Războiul Civil din Tadjikistan, (1992-1997) De la 50.000 la 100.000 morți, peste 1,3 milioane de refugiați, Tajikistanul a fost distrus aproape în totalitate.

4. Războiul civil georgian, (1993). Peste 20.000 morți, peste 250.000 refugiați.

5. Primul război cecen (1994-1996) 5.500 militari ruși morți Între 3.000-15.000 militari ceceni morți Între 30.000-100.000 civili ceceni morți, peste 200.000 răniți, peste 500.000 refugiați în țară și în afară.

6. Războiul din Daghestan, (1999); între 700-5000 morți, 32.000 refugiați.

7. Al doilea război cecen, (1999-2009) 250.000-300.000 morți, dintre care cel puțin 42.000 copii. 250.000 privați de libertate în închisori sau lagăre de concentrare. 25.000 în lagăre în acest moment.

8. Războiul ruso-georgian, (2008) 162 militari ruși decedați 360 militari osetini morți. 224 militari georgieni morți, 15 dispăruți, 542 răniți, 158.000 refugiați.

Într-o măsură sau alta, Rusia este vinovată de fiecare tragedie din acele enumerate mai sus.

În Cecenia, a organizat un adevărat genocid, ucigând alături de militari ceceni, copii, femei, bătrâni.

A distrus Cecenia în totalitate, au bombardat aproape fiecare metru pătrat. Cât îi vor mai fi tolerate escapadele violente? 

Rusia s-a implicat oriunde a considerat de cuviință, indiferent de orice normă de drept internațional și nu a fost taxată pentru asta niciodată.
Cine va opri Imperiul Rus?

[...]

Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca Rusia să poată fi stopată definitiv?

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/dominatie-ruseasca/    

           http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/ce-renun-rusia-crimeea-acum-60-ani

            https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina#Ucraina_rus.C4.83

            https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria  

                             

           

ALIANȚĂ CU RUȘII? NICIODATĂ! (Partea I)

(RĂSPUNS LA APELUL TINERILOR RUȘI)

          NATAȘELOR ȘI ALIOȘILOR, nici un om sănătos la minte nu e de acord cu terorismul, cu uciderea de oameni nevinovați, oricât de mare ar fi miza politică, etnică, religioasă! În ceea ce-i privește pe conaționalii mei români, dacă știți puțină istorie, cunoașteți faptul că ei n-au râvnit teritorii străine, au respectat frontierele etnice ale vecinilor lor! Ce păcat că vecinii (mă refer la cei de la Nord-Vest și de la Nord-Est) n-au făcut același lucru și cu frontierele noastre! Cu alte cuvinte, reciproca n-a fost valabilă. Ei acum, fetele și băieții moșului, ghiciți ce vecin cinic și brutal am avut noi trei veacuri la Nord-Est? Păi cum, nu știți? Imperiul țarist și mai târziu Imperiul sovietic. Știți câți români au fost deportați prin Siberia sau Kazahstan, ori și mai rău, uciși de ruși (necomuniști sau comuniști) în tot acest timp? Vă răspund tot eu: cu toții vreo 3 milioane (oameni nevinovați, bărbați femei, bătrâni copii). Vi se pare puțin sau normal? Mie nu! Cine, cum și când va putea închide aceste răni? Nu-i vorbă, acum am scăpat de vecinătatea voastră; ne învecinăm cu Ucraina, știți, sora voastră mai mică, aia cu care tot vreo trei veacuri v-ați pupat în c... și acum v-ați certat. Ucraina aceea căreia în anii 40 ai secolului trecut i-ați dat o pomană „grasă”. Păi cum, nu știți ce pomană? O parte din teritoriul Moldovei noastre dintre Prut și Nistru (Nordul și Sudul acesteia), pe care ați împărțit-o cu ei...„frățește”. E bine? Nu e bine! Acum să nu credeți că suntem mai fericiți lângă ucrainienii ăștia. Nu de alta, dar au același comportament și aceleași apucături ca și voi! Cum se zice pe la noi: „sângele apă nu se face”. Da ucrainienii, care în toată istoria lor n-au știut decât să treacă brusc de la o alianță la alta, să abandoneze Polonia (decăzută în sec. al XVII-lea-al XVIII-lea de la rangul de mare putere) și să sară în brațele Rusiei; iar în prezent când Rusia nu mai e ceea ce era acum 40-50 de ani să (vrea) să sară tocmai în brațele americanilor. Numai că n-au reușit și sunt gata să-și rupă gâtul. Asemenea oameni duplicitari eu n-am mai întâlnit! Și asta poate doar ca să mai „apuce” vreo pomană (vreun teritoriu de la vecini...). Ei ce să-i faci? Frățiorii voștri. Și acum ce vreți voi rușii? Să fim aliați? Știți câte alianțe cu noi ați călcat în picioare? Mult prea multe. De aceea eu nu doresc alianța țării mele cu Rusia (indiferent împotriva cui!). Chiar dacă de treaba asta ar depinde viața mea, chiar dacă aș ști că voi muri tocmai în aceste clipe! Mai e o problemă: mă înșel eu sau v-a ajuns cuțitul la os (ori e pe cale să v-ajungă?). Mai ales după ce și turcii v-au „bușit” avionul ăla? Dacă sute de ani ai voștri n-au știut decât să invadeze și să cucerească pământuri străine, să-i asuprească, să-i deporteze și să-i ucidă pe alții, ce să vă facem? Trebuia să vedeți (ori să simțiți pe pielea voastră) și reversul medaliei! Și e doar începutul… 

    Apelul poate fi găsit pe:  https://www.youtube.com/watch?v=VelRYSPYVIo

ȘTIINȚA POLITICII ORI POLITICA STRĂZII? sau

ROMÂNII-IMATURI POLITIC DUPĂ UN SFERT DE VEAC DE DEMOCRAȚIE

      Întreaga suflare românească e încă în stare de șoc! Un (alt) dezastru social, uman, etic, s-a produs sub ochii noștri; fără ca vreunul dintre noi să-l poată împiedica, fiindcă despre prevenirea lui nici nu poate fi vorba. În primul moment, unii factori responsabili s-au grăbit să se ascundă în spatele formulei: „s-a mai întâmplat și la alții”. Așa e, dar de ce nu se petrec și la noi niscaiva lucruri bune care au loc la alții, ci se declanșează „la indigo”, numai evenimentele catastrofale? După cum era de așteptat, opinia publică a răbufnit violent, arătând cu degetul spre vinovați, cerând pedepsirea lor exemplară. S-a reclamat sus și tare ceea ce de fapt noi toți știm cam din fragedă pruncie, de când începem să percepem cât de cât realitatea: anume că în România, de vreo șapte decenii, există și se menține cu succes (beneficiind de cosmetizările cele mai ingenioase) un sistem economic, social și politic corupt, putred, fără nici o exagerare, letal pentru milioane de cetățeni. Acest sistem s-a perpetuat, s-a „supradimensionat” cu timpul...însă tot datorită oamenilor care au compus și compun societatea românească. Pentru că, așa cum remarcabil parafraza cineva, „Somnul națiunii naște monștri”. De fiecare dată când s-au petrecut mult așteptatele „treziri la realitate” (e drept că au fost câteva), era prea târziu și „fenomenul redeșteptării” avea loc anapoda! Și acum s-a petrecut la fel...

          Precizez că eu n-am intrat și n-aș intra vreodată într-un club de felul acesta, oricât ar fi el de modern, de „tentant” și de...sigur (aici e problema!). E lume (prea) multă, e fum, prea multe urlete, răgete, fiecare dintre acești „vocaliști” din mulțime, în funcție de regnul din care face parte; într-un cuvânt, fiecare se manifestă așa cum îl „taie capul”:..nu-i vorbă, pe unii nici n-are ce să-i „taie”! Așa încât aceia care vor să asiste și să participe cu adevărat la un spectacol artistic, suferă teribil. În ceea ce mă privește, prefer să audiez (și să vizionez) un spectacol deosebit  (teatru, film, muzică), la mine acasă, într-o atmosferă intimă, savurând fiecare moment.

           Câteva mii -cel mult zeci de mii- de indivizi au ieșit în stradă în principalele orașe ale țării. La început, mulțimea („pestriță” de altfel), nu prea știa de ce și pentru ce protestează, se revoltă! Și acum când scriu, serile continuă să fie „animate”, de „portavocea străzii”. Ea cere hotărât „o altă clasă politică”. Cu alte cuvinte, nici acum „contestatarii absoluți” nu prea știu ce cer și ce vor (se pare că la ei e o mare diferență între una și alta) dar dacă e „democrație”... 
      Și ce mai „lovituri de imagine”...arestări, demisii, Guvernul a „căzut”, debandada continuă și se extinde.

          În fața „presiunii bulevardului”, vajnicii noștri politicieni (unii de-a pururi „abonați la Opoziție”), „dau din colț în colț”, multitudinea de „soluții radicale” pe care o aveau până acum le-a căzut în șoșoni, adică -după vechiul obicei „mioritic”- ia să ne „spălăm noi pe mâini”, să vină unul care nu e dintre ai noștri să facă ce-o ști. Dacă „nu-i iese” să te ții ce-o să-l criticăm („v-am spus noi că ăsta nu-i bun...”); dacă-i „iese”, ne băgăm și noi „la înaintare”, că doar l-am „susținut” nu? Halal opinie publică, halal clasă politică! Sau vorba aceea: „ce naște din pisică...”

EUROPA, ULTIMA REDUTĂ

SAU DESPRE ISLAMIZAREA EUROPEI

        Un documentar terifiant, difuzat recent de către unul dintre posturile noastre de televiziune.

       După cum constatați, situația e deja foarte gravă! De aceea, nu puțini europeni se întreabă ce va mai rămâne din lumea noastră peste cincizeci sau o sută de ani. Dacă lucrurile vor evolua astfel, nu e greu de intuit. Eu țin să declar de pe acum următoarele: nu am fost, nu voi fi ȘI NICI NU VREAU SĂ FIU MUSULMAN NICIODATĂ! Am să răspund și de ce...

        Eu am optat dintotdeauna pentru valorile socio-morale și principiile politice occidentale și nord-americane; mi-am expus acest atașament inclusiv într-o perioadă în care în România era instaurată o cruntă dictatură marxist-monarhistă, care nesocotea cu brutalitate și cinism cele mai elementare drepturi ale omului; asta în vreme ce majoritatea conaționalilor mei din lașitate, idioțenie sau oportunism preferau să tacă sau să nu facă nimic. Am avut norocul să cresc într-o familie în care bunicii materni -din neam de boieri adevărați- m-au învățat să respect viața, obiceiurile, limba și religia altora, ca și cum toate acestea ar fi fost ale mele. Pe pământul Dobrogei noastre, s-au așezat succesiv -în urmă cu multe secole- importante comunități musulmane (tătari și turci). La noi, relațiile dintre acești minoritari și majoritatea românească sunt dintre cele mai bune (și așa trebuie să rămână!). Categoric, în orice comunitate (inclusiv a noastră, a românilor) mai există și „uscături” -cum se spune- dar ele nu pot umbri o realitate îmbucurătoare. Se vede treaba însă că la alții e altfel (din păcate).

          Țin minte, aveam vreo unsprezece-doisprezece ani, când, mergând pe stradă, realmente m-a șocat o femeie; era învelită din cap până-n călcâie cu un cearșeaf albăstrui. Prima senzație a fost aceea că văd o mumie ieșită din sarcofag la plimbare prin oraș. Culmea, femeia (sau fata) respectivă din puținul rămas neacoperit de acel ciudat „camuflaj” (ochii, nasul și foarte puțin din obraji) dezvăluia o frumusețe răpitoare: avea niște ochi verzi strălucitori, o piele fină și catifelată. Mi s-a părut că se ascunde (sau fuge) de cineva, mai ales că tot timpul lăsa privirea în jos, parcă de teamă să nu fie recunoscută. Am aflat apoi că acela este voalul islamic și în anumite state musulmane, femeile sunt obligate să-l poarte. Așa ceva mi s-a părut (mi se pare și acum) ceva stupid și fără sens; e clar, nu poți umbla dezbrăcat(ă) pe stradă, dar nici chiar așa! În fine, dacă ăsta le e obiceiul...să-l păstreze...însă doar la ei! 

          O altă întâmplare care m-a șocat; eram tot școlar și un coleg mai mic de-al meu (turc) a venit într-o zi la școală foarte emoționat; l-am întrebat ce i s-a întâmplat; urma să i se facă circumcizia; ei, toate ca toate, dar când am aflat ce o să i se facă, m-au apucat frisoanele. Personal, am acceptat și accept multe, dar să nu-mi umble cineva (fără permisiune) la...darmite să-mi mai și taie din el! 

           Ar fi un ultim motiv (cel mai serios) pentru care resping Islamul. Nu vreau să acuz, nu vreau să jignesc sau să ofensez pe cineva dar, e adevărat că una dintre nevestele Profetului musulmanilor,  fată pe nume Aisha avea unsprezece ani, în momentul în care Mahomed -atunci în vârstă de 52 de ani- a luat-o și a început să aibă relații sexuale cu ea? De fapt, se spune că a făcut-o nevasta lui preferată (am amintit că avea mai multe, tot după un obicei de-al lor...). Ba încă se mai spune că ar fi murit tocmai în brațele ei! Așa ceva chiar e îngrozitor, la noi se cheamă pedofilie și se pedepsește foarte aspru! La musulmani cum s-o fi chemând? Acum înțeleg eu: de-aia găștile de violatori musulmani care „bântuie” prin Occident își aleg victimele dintre copilele europene între 10 și 13 ani: vor să respecte întocmai nu numai învățăturile, dar și apucăturile Profetului lor! Dacă aveți de gând să violați fetițe, de ce n-o faceți cu musulmane de-ale voastre? 

              Mă rog, și la noi, visul bărbaților este să aibă mai multe neveste, dar cel puțin să fie femei în toată firea...

             Dacă nu vă place modelul de societate occidental, de ce dați năvală acolo? Ca să îngroșați rândurile criminalilor sau -mai degrabă- ca să impuneți în toată Europa (CU ORICE PREȚ!) Islamul? De ce nu emigrați în țări musulmane bogate (și unde nu e război): Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Kuweit...

              Înțelegeam să fie ajutați oameni fugiți din țări care sunt -să zicem- ținte ale unor invazii străine, dar în statele voastre se desfășoară sângeroase războaie civile (în Siria, în Afganistan, în Irak). Cu alte cuvinte, vă bateți între voi ca chiorii și când vă săturați (după ce v-ați distrus pământurile de tot), vă milogiți de Occident (pe care de fapt îl urâți) să vă primească. Și vreți neapărat să ajungeți doar în anumite țări din Vest (Germania și Suedia) unde să vi se dea totul „mură-n gură”, fiindcă altminteri reclamați imediat că -vezi Doamne- nu vi se respectă Drepturile Omului! La voi acasă, în „minunata” societate islamică, ce drepturi vi se respectă? Mai aveți și pretenții...

           Nouă nu ne place Sharia (Legea Islamică), nu veniți aici ca să ne-o impuneți! 

            Hoților să li se taie o mână...hmmm...vă dați seama ce de ciungi am avea în Parlament și în Guvern?

            Și așa aceste două țări (despre Germania și Suedia e vorba) sunt deja „sufocate” de străini, populația indigenă a ajuns la limita răbdării. Germania are o populație de circa 80 de milioane de locuitori; dintre aceștia, aproximativ 6 milioane sunt străini (adică negermani). Situația din Suedia e -după opinia mea- alarmantă: dintr-o populație totală de 10 milioane de locuitori, 3 milioane (adică 30%) sunt alogeni! Inutil să vă mai spun că majoritatea acestor străini s-au stabilit acolo nu fiindcă au fost persecutați în vreun fel  în țările lor, ci doar ca să trăiască mai bine; aici și Occidentul a greșit, pentru că trebuia să fie mult mai exigent, mai selectiv. 
          Ajungeți acolo, vi se oferă un nivel de trai la care în țările voastre „de Babalumba” nici nu visați, și mai faceți și pe nebunii! Asta e prea de tot...

           Mai spun unii că tot puhoiul ăsta de musafiri nepoftiți ar trebui să fie „livrat” în Statele Unite, fiindcă de când cu intervențiile lor în statele musulmane respective, situația de acolo a devenit incontrolabilă. Deoarece -mai spun aceiași oameni- or fi fost Saddam Hussein sau Muammar al-Gaddafi niște tirani, dar mențineau ordinea în țările pe care le conduceau, compatrioții lor nu hălăduiau cu sutele de mii prin Europa! Și apoi, cum să încerci măcar să le sugerezi unor islamiști modelul vestic, democrația occidentală? Era clar că americanii au eșuat și vor eșua, așa cum s-au retras (cu „coada între picioare”) și rușii din Afganistan, unde s-au străduit cândva să impună modelul sovietic. Așadar, cele două mari puteri săvârșesc erori ireparabile; li s-o fi făcut de vreun război...sau deh, mirajul petrolului pare să fie teribil. 

          În ceea ce vă privește pe voi musulmanii, să știți că noi europenii nu putem (și nici nu vrem) să renunțăm la principiile și la valorile noastre. Iar dacă va trebui să le apărăm cu arma în mână, fiți siguri că o vom face...împotriva oricui!

 

                 

     

ȘTIAM DEJA: NU NE VREA NIMENI!

      Scandaluri diplomatice unul după altul, dezbinare în Uniunea Europeană, relativ la o problemă, care -după câte se vede- pare să nu aibă nici sfârșit, nici rezolvare: problema refugiaților. Într-un viitor articol am să scriu despre adevăratul dezastru pe care bandele de musulmani infractori îl fac deja  de multă vreme în state precum Marea Britanie, Germania, Suedia sau Norvegia. Mă aflu încă sub puternica impresie a unui documentar difuzat aseară la un post de televiziune.  Alo, băieți, dacă aveți de gând să vă „deversați” toate gunoaiele în Europa, mai bine lăsați-o baltă! Avem noi deja gunoaiele noastre...

       Așadar, vecinii noștri, maghiari și sârbi se confruntă cu un adevărat tsunami de imigranți; într-o asemenea situație, fiecare se descurcă așa cum poate și cum îl „taie” capul. Sârbii încearcă să le ofere refugiaților minimum de asistență (hrană, adăpost temporar). Ungurii, după vreo săptămână de balamuc, au găsit „soluția” , la care eu sincer să fiu -după cum le sunt apucăturile- mă așteptam: au construit și construiesc garduri de sârmă ghimpată la frontierele cu Serbia, Croația și România. Păi cum rămâne cu „Ungaria Mare”, aia pe care vreți s-o (re)faceți d-nule Orban Viktor? Sau „rămâne pentru mai târziu”, întâi să „treacă” musulmanii ăștia...Acum se vede că de fapt voi, oficialii unguri, nu dați „doi bani” pe maghiarii din România; totul se rezumă  doar la lozinci patriotarde și vânătoare de voturi. Cu toate astea, liderii ungurilor de la noi, ca să facă tămbălău -ca de obicei- au declarat că doresc încheierea imediată a unui „pact interetnic”, fiindcă -vezi Doamne- se simt în pericol. Și cine vă pune în pericol stimați compatrioți minoritari? Noi românii, sau liderii de la Budapesta de la care „culegeți” indicații prețioase despre cum să destabilizați mai bine situația din țara noastră? E drept, „nu de multe ori, dar cam des”! 

         Buun, acum vine partea cea mai „tare”: cum a reacționat România la „criza refugiaților”? Păi cum să reacționeze? Ca de obicei: „aerienii” noștri politicieni au început circul (nici acum când scriu nu l-au terminat). Adică atenție mare, „arma la picior”, ne invadează și ne atacă teroriștii, iar noi vom rezista eroic în fața „necredicioșilor”, în spiritul glorioasei tradiții strămoșești! Apoi protestăm, ne opunem, nu vrem cote obligatorii de refugiați...le arătăm noi ălora din Comisia Europeană ce înseamnă „vitejia” românilor!

            Numai că stupoare (poate satisfacție pentru unii): la noi nu vrea să vină nimeni, nici măcar pentru o perioadă limitată de timp! Ba încă tot ceea ce aud mă lasă perplex: un grup de afgani a izbucnit în plâns, nu de fericire că a ajuns în România, ci de necaz că a greșit drumul spre Serbia; undeva la frontiera dintre Serbia și Ungaria, o reporteră l-a întrebat pe un refugiat: „Nu vreți să veniți în România?” Răspunsul a venit promt: „Unde? În România? Glumiți, nu-i așa?” Iar un alt refugiat care a fost întrebat același lucru, a replicat că mai bine mai stă o lună în fața gardului de sârmă ghimpată dintre Ungaria și Serbia, decât să poposească pe plaiurile mioritice! Numai că, a devenit aproape cert, și noi va trebui să preluăm niște refugiați și nu o mie-două cât ne-ar fi convenit, ci tot cât vrea conducerea U.E.; asta deși „bravii” noștri politicieni, în frunte cu Președintele, declaraseră că se vor opune „cotelor obligatorii”, că „nimeni nu ne poate obliga să primim mai mulți imigranți decât putem”...Ei uite că ne poate obliga! Și cum o să sosească ăia la noi dacă nu vor? Împinși cu mitralierele de la spate?  Probabil din politețe, cei întrebați n-au mărturisit și de ce nu vor să vină în România, dar eu știu de ce (știu și alții, nu-i așa?). Păi cum de ce? Închipuiți-vă cum ar arăta o tabără (sau un cămin) de refugiați din țara „toleranței absolute”, după o noapte în care o haită de magraoni (știți de care, din ăia „speciali”, urangutani) „dau iama” pe acolo! I-ar lăsa pe bieții refugiați în „dondonelul” gol, vai de ei, ar porni-o fuga-fuguța, la un adevărat maraton al nudiștilor, pe traseul București-Berlin! Și cum să facem (și) noi gard de sârmă ghimpată dacă -vorba cuiva- aceiași urangutani l-ar face să dispară în câteva ore de parcă nici n-ar fi fost (la fier vechi cu el, mânca-ți-aș!). Așadar, nu poposesc în România nici măcar cei scăpați din vâltoarea războiului! În atari circumstanțe, parcă ți-ar veni a crede că până și teroriștilor le e lehamite să dea vreo lovitură pe aici. Nu de alta, dar de la frontieră până la obiectivul pe care vor să-l distrugă, s-ar trezi deodată...fără muniție! 
             Ce ar mai fi de adăugat? Uite unde am ajuns cu „toleranța” voastră, neghiobilor și nenorociților ce sunteți! Ați distrus țara, iar noi trebuie să trăim alături de toate secăturile! 

      

            

AMINTIRILE UNUI GERMAN DESPRE UNGURI

        Un german din România povestea pe un site de socializare că după punerea în aplicare a Dictatului de la Viena, autoritățile de ocupație ungare au maghiarizat numele bunicului său; iată ce i-am răspuns...

        Stimate d-nule Pommersheim, de ce vă mirați că barbarii ăștia de unguri au maghiarizat numele bunicului dvs.? Așa sunt ei, de un șovinism atroce! Și când te gândești că tot timpul au făcut mare caz de „civilizația” lor...Nenorociții! Asta le e civilizația. Ba încă se mai și bat cu pumnul în piept că ar trebui să domine întreg bazinul dunărean, că -vezi Doamne- au o misiune „apostolică”. Și-a găsit cine să aibă misiune „apostolică”. Aici nesimțirea și cinismul lor întrec orice limită. Nu v-ați dat seama? De fapt acest documentar reprezintă (încă) o pată neagră pe obrazul acestei țări numită Ungaria. E de fapt un semnal de alarmă relativ la soarta cruntă a minorității românești din Ungaria (atâta câtă mai e...). Știați domnule că -de pildă- în 1920, anul în care prin Tratatul de la Trianon se consfințea un act de dreptate istorică, Unirea „pentru vecie” a Transilvaniei noastre cu România, pe teritoriul rămas Ungariei se mai aflau peste 200.000 de români? Cunoscutul oraș Debrețin (în maghiară Debrecen) avea cartiere „curat” românești? Unde sunt acei români? S-au dizolvat în atmosferă? A dat ciuma în ei și au murit toți în aceeași zi? Noi știm ce s-a întâmplat cu ei (intuiți și dvs.); adică s-a petrecut exact ceea ce era gata să pățească și bunicul dvs. dacă nu puneau germanii „piciorul în prag”. În fapt, oficialitățile ungare, indiferent de culoare politică (de la cele horthyste la cele comuniste) au pus în aplicare un întreg sistem de lichidare a minorității românești care a avut nefericirea de a rămâne între granițele statului maghiar după 1920; precizez că în toamna lui 1918, numeroșii români din localități precum Gyula, Micherechi, își trimiseseră reprezentanți la Alba Iulia pentru a-și exprima adeziunea față de Unirea și a teritoriilor locuite de ei cu România. Marile Puteri au vrut însă altfel. Și de atunci asupra acelor români s-a abătut urgia; un arsenal incredibil de metode și practici a fost în funcțiune pentru a-i șterge pe români de pe pământul statului ungar: de la maghiarizarea numelor, la falsificarea recensămintelor, la o veritabilă vânătoare pentru distrugerea tuturor documentelor istorice care prin conținutul lor redau adevărul, ori pur și simplu doar sunt nefavorabile Ungariei, de la amenințări, bătăi și chiar crime, până la discriminări de tot felul (privarea de drepturi elementare, dreptul la sănătate, dreptul la muncă), totul, dar absolut totul a fost pus în mișcare pentru a-i lichida etnic (și chiar fizic) pe români. Politica aceasta continuă și acum; și când te gândești că neamul ăsta de renegați dă în prezent lecții Europei despre cum ar trebui ALȚII (s.n.) să trateze minoritățile (maghiare, colonizate de ocupanții unguri prin diferite țări: România, Serbia, Slovacia). În nici un caz cum s-au comportat (și se comportă) ei, nu? Iar acești nelegiuiți încearcă în acest moment să inoculeze în conștiința Europei ideea că -chipurile- Ungariei i s-a făcut o nedreptate la Trianon, că destrămându-se monstrul cu două capete (Imperiul Austro-Ungar), s-ar fi dus dracului de pe continent toată „civilizația”...Am văzut ce fel de civilizație! 

           Acum un alt aspect: cum au reacționat autoritățile române la nelegiuirile îndreptate împotriva conaționalilor noștri din Ungaria? Și aici știți răspunsul; păi cum să reacționeze? Oficialii români (dintotdeauna) au demonstrat o nesimțire crasă. Astfel că, în loc să reclame Ungaria la toate organismele internaționale, să adopte -într-un cuvânt- o politică fermă și eficientă, mai-marii noștri n-au făcut -și nu fac- nimic. Și oricum, în momentul de față mai sunt doar 8.000 de români acolo; se pare așadar că în acest moment e prea târziu. Vedeți că neghiobia și chiar trădarea intereselor naționale -mai devreme sau mai târziu- se plătesc? Din păcate, plătesc oropsiții și nevinovații...

      Pentru conformitate, accesați: https://www.youtube.com/watch?v=GDbHV4NKjAU