Iar și iar apar peste tot în mass-media susținători ai tovarășului împușcat. La rândul meu, trebuie să suport mereu și mereu acuzația că l-am „omorât pe bietul Ceaușescu”.
Repet a o suta oară: nu l-am ucis eu, am fost însă de acord să fie lichidat. Mai mult, dacă aș fi fost în preajma lui, nu aș fi ezitat nici o clipă să îl trimit pe lumea cealaltă. Motive sunt destule; pe unele dintre ele le voi enumera aici.
Nicolae Ceaușescu s-a „contaminat” repede cu ideile stângii radicale (comuniste). Cauzele acestei aderări rapide și entuziaste la ideologia marxist-leninistă sunt multiple. El provenea dintr-o familie de țărani săraci, cu mulți copii (erau zece frați, trei fete și șapte băieți). În plus, familia trebuia să suporte și desele escapade ale unui tată bețiv notoriu. Ca o dovadă a acestei realități, în 1924, când i s-a născut unul din băieți, Andruță Ceaușescu (adică tatăl-sugativă) era atât de beat încât a uitat că mai are acasă un fiu cu prenumele Nicolae (viitorul conducător) și l-a botezat pe noul născut tot Nicolae. Mai târziu, acestuia i s-a adăugat prenumele tatălui (Andruță) pentru a-l deosebi de „geniul Carpaților”. E de la sine înțeles că într-o asemenea atmosferă era și foarte dificil să ieși în evidență cu ceva bun și să năzuiești la vreo situație socio-profesională cât de cât onorabilă. Mai ales că niciuna dintre progeniturile lui Andruță-senior nu a dovedit aptitudini deosebite la școală. Dimpotrivă! Pentru toți, instituția școlară a reprezentat o nemapomenită povară de care, fiecare dintre ei, s-a „eliberat” (cum-necum) cât mai repede. Și întrucât Scorniceștiul natal nu oferea nicio perspectivă, odraslele au apucat-o care încotro, „au plecat în lume”. În ce-l privește pe „eroul neamului”, el a devenit ucenic la un atelier de reparat pantofi. Această situație umilă nu-i convenea junelui viitor cizmar, mai ales că putea vedea o altă viață în centrul Capitalei. Individ caracterizat printr-o ambiție fără limite, invidios și egocentric, Ceaușescu și-a dat seama că starea lui precară ar putea fi alta doar prin schimbarea totală a lucrurilor. Ori, comuniștii erau aceia care preconizau transformarea prin mijloace violente a societății. Ca atare, aici și-a găsit Ceaușescu „matca”. Încă din adolescență, nu se ferea să declare: „Voi fi un Stalin al României”. Din păcate, s-a ținut de cuvânt. Nimic surprinzător deoarece, încă de acum în personalitatea sa se acumula mulțimea de frustrări, nemulțumiri, neîmpliniri și neputințe, care va influența, va justifica în mod fatal și irevocabil șirul faptelor sale terifiante de mai târziu. Munca în atelier, munca adevărată în general, nu l-a atras niciodată. Prefera să hoinărească pe jos (sau cu trenul), fiind reținut de mai multe ori și dus la Jandarmerie sub acuzația de vagabondaj. Comuniștii i-au oferit „munca” lor preferată (și a lui): să facă propagandă, adică să împartă manifeste și să „dea din gură”. Față de munca la atelier, așa ceva nu-l obosea deloc. Reamintesc că la acea vreme Partidul Comunist din România era ilegal întrucât, în baza directivelor venite de la Moscova, considera România un stat imperialist, militând pentru dezmembrarea statului nostru! Pe „patriotul” Nicolae Ceaușescu însă, nu l-a deranjat așa ceva...
În „măreața lui activitate de ilegalist” (de fapt de golan cu acte în regulă la autorități) a cunoscut-o și pe viitoarea consoartă, Elena Petrescu. Aceasta a cerut peste ani să i se recunoască la rându-i, „eroica” activitate de ilegalistă comunistă, deși atunci vindea semințe în gara Titu. Ce mai activitate „conspirativă”...
De fapt, despre dumneaei se pot spune mult mai puține lucruri. Cele patru clase primare nu le-a terminat, întrucât -repetentă fiind- când să înceapă clasa a IV-a a constatat că se extenuase de atâta învățătură și a dat fuga la București. În Capitală, după ceva timp și multe peripeții, a fost angajată ca țesătoare. Cum însă nu o mulțumea nici pe „Tovarășa” statutul ei socio-profesional, a găsit soluția „salvatoare”: a început să practice (în timpul liber) o anume meserie, considerată a fi cea mai veche din lume. Cu această nouă „profesie” a apărut și ea înregistrată la Poliția Română.
Continuarea articolului data viitoare; până atunci, ca de obicei, numai bine vă doresc.
