UNGURII...CE ISTORIE STUDIAZĂ EI ?

       E greu de crezut că în secolul al XXI-lea mai pot exista oameni care gândesc, vorbesc, scriu și acționează precum mulți dintre maghiari. Te întrebi uluit ce școală fac ăștia, ce istorie li se predă și -mai ales- de către cine? Eu am spus și am scris de fiecare dată când am avut ocazia, că Istoria trebuie redată exact cum a fost, în spiritul adevărului, onestității și corectitudinii; ori ei nu fac istorie, fac politică! Trec la exemple concrete, pentru a-mi susține opiniile expuse până acum.

     Pe un site, o anume doamnă Gabor, scrie plină de revoltă că „numele maghiarilor din România sunt românizate”; că de-aia se numesc unii unguri de la noi Csaba Laszlo, pentru că la aceste nume românii nu mai găsesc corespondent în limba română pentru a-i româniza pe „bieții unguri”. Faptul că madama respectivă minte fără rușine, e foarte clar de la început. Solicit de urgență să mi se dea un singur exemplu (MĂCAR UNUL SINGUR!) de maghiar (sau maghiară) de la noi căruia (căreia) i-a fost ROMÂNIZAT NUMELE. Asta în timp ce -așa cum am evidențiat și altă dată- minoritatea română rămasă în număr mare în  Ungaria după 1918 (adică după Unirea Transilvaniei cu România) a fost deznaționalizată aproape în întregime! Era vorba după estimări cât se poate de realiste de peste 200.000 de oameni. Astăzi, conform recensământului din 2011 din țara vecină, numărul conaționalilor noștri a scăzut sub 25.000 și...scade mereu! Și tot ei, ungurii, au gura mare, tot ei vociferează, tot ei se plâng. Știm cu toții vorba aceea: „HOȚUL STRIGĂ HOȚII”...
       De fapt, românii din multe localități din SE Ungariei de astăzi și-au trimis în 1918, reprezentanți la Alba Iulia ca să voteze Unirea cu România și a teritoriilor în care trăiau, dar statele mari au decis altceva la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). Și doar -obiectiv vorbind- acești români erau (ȘI SUNT!) și acolo, în vechea provincie romană Pannonia, adică pe străvechiul pământ  al strămoșilor lor, la ei acasă! Numai că niște musafiri cruzi, aroganți și impertinenți s-au făcut stăpâni în vechea Pannonie romană!

       Românii din Ungaria au dat acestei lumi personalități de seamă; îl amintesc pe George Pomuț (1818-1882), născut la Jula (în județul Bekes, Ungaria). În tradiția lor imbecilă, ungurii l-au rebotezat Pomutz Gyorgy. A studiat la Academiile Militare din Viena și Saint Etienne. A participat la Revoluția de la 1848, în tabăra lui Kossuth Lajos; ulterior, pentru a evita represaliile, s-a refugiat în S.U.A. Aici a luat parte la Războiul Civil (1861-1865), urcând treptele ierarhiei militare, până la gradul de general. Apoi a contribuit la cumpărarea provinciei Alaska de către guvernul american de la Rusia (1867). În ultima parte a vieții a desfășurat o rodnică activitate diplomatică, fiind numit consul general al S.U.A. în Rusia; chiar acolo a murit, fiind înmormântat în capitala Imperiului țarist, Sankt Petersburg. (conform:https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Pomu%C8%9B  accesat la 27.07.2021)
        Un alt român din Ungaria mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin important, este Ioan Irimie, rebotezat ungurește Irinyi Janos, din Letea Mare (Letaverdes). Vă dați seama ce ar însemna dacă românii ar proceda aici în România exact așa cum procedează ungurii cu românii din Ungaria? De pildă, dacă ne-ar veni și nouă ideea să-l rebotezăm pe pastorul (agent al Serviciului de Spionaj Maghiar) Tokes Laszlo? De exemplu, să-l trecem în acte Tomescu Laurențiu? Vă dați seama ce ar urla Sfinția Sa? Cât de sonor ar protesta țara vecină Ungaria, cum că românii vor să-i asimileze pe „bieții” unguri! Sau cum ar sări de cur în sus americanii, fiindcă „România încalcă drepturile minorităților”. Păi ce, nu mai țineți minte când (în 2016) un fost ambasador al S.U.A. la București, Hans Klemm, a plecat în așa-zisul Ținut Secuiesc și s-a fotografiat acolo cu steagul secuilor, alături de niște lideri ai ungurilor din țara noastră? Ba a mai postat și pe Facebook toată mizeria asta! De ce s-a dus acolo (TOCMAI ACOLO) numai el știe. Sau și ăștia procedează exact așa cum procedau rușii (sovieticii) acum vreo 60-70 de ani: când nu le convine ceva sau vor să ne șantajeze, încep să încurajeze separatismul și revizionismul ungurilor. Dacă era atât de cinstit și imparțial individul ăsta, de ce nu a făcut o vizită și în localitățile din Ungaria unde trăiesc români...sau încă mai trăiesc români. Să se informeze, să constate și să compare situațiile minorităților din cele două țări. Ori poate, nu l-a dus capul să facă așa ceva! De fapt, mai toți diplomații americani (și nu numai diplomații) se poartă la noi întocmai cum se purtau vechii comisari sovietici. De aceea, câteodată mă întreb: care mai e diferența între unii și alții?   

     Dar să revenim...

   Ioan Irimie a inventat chibritul neexploziv, așa cum îl cunoaștem astăzi; era fratele Victoriei Vulcan, mama marelui cărturar Iosif Vulcan, rămas celebru prin faptul că -în semn de prețuire și respect-    i-a schimbat numele unui tânăr poet, debutant la revista pe care o conducea, „Familia”; poetul se numea Eminovici, dar Iosif Vulcan l-a numit Eminescu. Cu alte cuvinte, a dat un  nume unic aceluia care avea să devină POETUL NAȚIONAL AL ROMÂNILOR. 

       Conform legilor actuale ungurești, fiecare minoritate, inclusiv cea românească, își alege un organism reprezentativ, care să-i susțină interesele. Organismul care apără interesele românilor din Ungaria se numește Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (prescurtat: AȚRU). 

      Respectiva organizație beneficiază de subvenții din partea statului maghiar. Ședința de constituire a AȚRU a avut loc în ziua de 22 martie 2007. Această ședință de constituire s-a ținut în limba maghiară, în ciuda protestelor unei părți din deputați, care au cerut să se vorbească românește. Propunerea respectivă a fost respinsă cu majoritate de voturi. (conform: https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nii_din_Ungaria accesat la 27 iulie 2021)

      Se vede și din Cosmos, că totul nu-i decât o făcătură a guvernanților maghiari. Mai întâi, să ne minunăm: în 2007 (abia în 2007!), politicienii unguri și-au dat seama că în Ungaria lor (zisă milenară...) au supraviețuit (numai ele știu cum...) și ceva minorități. Așa că, măcar de ochii lumii, trebuiau să le apară și lor niște „organizații”. De la început, titulatura respectivei „organizații” din țara respectivă, frizează ridicolul: „Autoguvernarea pe Țară...”

       Dacă aude un străin o asemenea titulatură pompoasă, cade în extaz: „Ce de drepturi au românii din Ungaria, se autoguvernează!”. Așadar, efectul propagandistic este garantat. În realitate însă, cei care cunosc situația, se întreabă -consternați fiind- de atâta ipocrizie și minciună: care autoguvernare? Au românii din Ungaria guvernul lor? Pot ei să influențeze cât de puțin politica veșnic xenofobă ungară pentru a-și îmbunătăți soarta care (și așa) pare să le fie pecetluită? Deoarece peste câteva decenii (probabil chiar mai curând) nici nu va mai avea cine să se „autoguverneze”.

       Fiți convinși că acei români au respins ideea de a discuta în limba română nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că ei nu-și mai cunosc limba maternă decât cu o vagă aproximație! Și cum să nu fie așa când la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula (SINGURUL DIN UNGARIA) până și orele de limba română se desfășoară tot în...maghiară. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Doar în Ungaria, bineînțeles... 

      Am scris deunăzi că amiralul de lighean al țării vecine, Horthy Miklos ar fi meritat fără discuție să fie pedepsit cu moartea pentru nenumăratele crime care s-au săvârșit din ordinul lui în timpul celui de-al doilea război mondial (dar și înainte de declanșarea acestuia). A fost însă salvat de prietenul lui, Stalin (alt dement!).  Numai că un anume Harcsai Ștefan îmi scrie că Horthy n-a fost criminal de război (deși orice om cinstit și cu ceva cunoștințe știe acest lucru). Harcsai o „ține pe-a lui” și ne declară că „asta e o minciună securistă”. Măcar dacă ar fi existat Securitatea română pe vremea aceea, Harcsai-Bacs!        Atunci când am afirmat că în perioada 1940-1944, sute de mii de români din Transilvania au fost expulzați și zeci de mii au fost uciși de militarii unguri (sprijiniți cu entuziasm de mulți unguri din provincie) mi-a fost dat să citesc multe inepții. Concret, un personaj pe nume Gyurcai îmi răspunde în limba engleză (pasămite ca să impresioneze „asistența”): „Are you crazy?”. Nu, nu eu sunt nebun, tu Gyurcai ești un prăpădit de „habarnist”. Când i-am replicat că acești zeci de mii de români omorâți de criminalii unguri sunt înregistrați ca atare la Secretariatul O.N.U., a intrat într-o etapă de tăcere. Concret, acolo apar 22.000 de victime, dar -evident- numărul acestora e mult mai mare.

        M-am întrebat mereu: ce istorie studiază ungurii ăștia? Cum o studiază? Sunt greșit și selectiv informați? Fac pe proștii? Mint din interes politic, din obișnuință sau din naștere?

      Acum vă dau adresa site-ului; vizionați vă rog videoclipul de acolo: 

https://www.youtube.com/watch?v=GDbHV4NKjAU

    Veți auzi cum românii din Ungaria mărturisesc că, până și la școală, copiii lor sunt luați la bătaie de elevii unguri atunci când...îndrăznesc să vorbească românește. Ei, să recunoaștem: s-au mai  „civilizat” ungurii; nu-i mai omoară pe români, doar îi snopesc în bătaie.

     Până data viitoare, numai bine vă doresc.

      

        

DE CE ROMÂNIA E MEREU LA COADĂ ?

      Mai întâi trebuie să evidențiez (încă o dată) anumite lucruri; fiindcă am întâlnit persoane „inflamate” rău de tot datorită postării mele de data trecută. Totuși, mă întreb de ce sunt atât de ofuscați românii mai ales când îi critic pe alții? Adică pe americani și pe ruși. Dovadă că armata de slugi (atât de numeroasă) din rândurile poporului ăsta al nostru n-a dispărut după moartea lui Ceaușescu, ci continuă să existe, ba chiar s-a inmulțit. Se vede treaba că și-a găsit stăpân (chiar stăpâni, fiindcă unii sunt slugi la mai mulți)...

        În atare situație, mă văd silit să clarific niște chestiuni. Scriam cândva despre butadele (înseamnă ironii, să știți) la adresa acestor două mari puto...puteri. Unul mai citit decât restul de analfabeți, mi-a reproșat că uneori, prin modul în care scriu, eu nu ironizez, ci jignesc. Accentuez din nou: TOT CEEA CE AM SCRIS PE ACEST BLOG E ADEVĂRAT! În privința liderilor (subliniez, a liderilor, nu a popoarelor) acestor două state care (din păcate!) conduc lumea, cuvintele folosite de mine sunt cele mai potrivite, ba încă prea blânde! Cum să mă adresez acestor personaje funeste altfel, când practic întreg haosul, vărsarea de sânge care nu se mai termină, ura dintre oameni, mizeria și maladiile de pe o bună parte a planetei se datorează politicii lor brutale, cinice și egoiste? Ca să nu fiu acuzat de subiectivism, mă refer la lumea întreagă, nu în mod special la -hai să-i zic- ciudatul meu caz. Căci dacă mă mai gândesc și la viața mea de coșmar, vă dați seama că disprețul meu față de acești măscărici care dețin puterea supremă pe Pământ nu are margini! Fiindcă sunt convins că întreg acest cortegiu de necazuri și suferințe ale mele a fost nu numai cunoscut, dar și dirijat de ei. Atunci, de unde să le datorez (tocmai eu!) respect? Ăștia ne cred chiar pe toți niște lași, niște proști și niște marionete?

       Acum să trec la subiectul propriu-zis al articolului...de ce e România mereu la coada vacii? Deoarece în felul în care se prezintă astăzi, nici nu poate să creadă și să năzuiască la mai mult. De aceea, probabil ar fi fost mai nimerit   să-mi  intitulez postarea: „ROMÂNIA ȘI PORTRETUL LUI MAIMUȚĂ-N BOY”. Vreau să fiu de la început bine înțeles: nu am în vedere (în mod special...) o minoritate etnică, religioasă, socio-profesională etc.

    Dar trebuie să recunoaștem cu toții, în România combinația dintre circ, ignoranță, prostie și balamuc e perfectă. Adaug aici ingredientul supranumit „bomboana pe colivă” și care se cheamă infracționalitate. Ea e ca buruienile ce cresc, se răspândesc și se dezvoltă peste tot, sub protecția și îngrijirea atentă a mai-marilor zilei. Fie că „planta” se numește tâlhărie sau evaziune fiscală sau dare/luare de mită sau chiar crimă, ea este „cultivată” cu mare atenție aproape peste tot, din mediile dubioșilor afaceriști, ajunși miliardari nu se știe cum, până la categoriile sociale de la periferia societății (și din afara ei...) unde anumiți indivizi mai mult sau mai puțin închiși la culoare, se dovedesc a fi „horticultori”  pricepuți. Atât de pricepuți, încât atunci când -să zicem- ieși dintr-un magazin, le mulțumești în gând oamenilor deștepți și descurcăreți care mai demult au inventat cureaua de la pantaloni, pentru că altminteri te-ai putea trezi la un moment dat și fără acest atât de necesar articol de vestimentație. Și să nu cumva să simți ceva, ori (și mai rău) să încerci măcar să ripostezi când URANGUTANUS își exersează calitățile de iluzionist pe la buzunarele tale. MAIMUȚA devine violentă, pentru că îndrăznești să o întrerupi din timpul „serviciului”. Ba te mai pomenești și cu niște tinere (prea) vesele, pe care privindu-le, îți dai imediat seama că au strămoși tot din afara Europei.  Fiind cunoscute pe un teritoriu întins ca destoinice „culegătoare”, oricât de aglomerată ar fi zona pe care o frecventează, în jurul lor se crează de fiecare dată un culoar cât Bazinul Dunării. Dar treaba se rezolvă în chip amiabil, una dintre ele ne „liniștește”: „Fiți fără grijă, noi nu furăm de aici, pentru asta mergem în altă parte”. Așadar, vedeți că există și MAIMUȚĂ-N GIRL, care (în plus) dovedește și un mare patriotism de cartier. Autoritățile învestite prin lege să aducă pacea, ordinea și siguranța în rândul cetățenilor, au ajuns -după cum se poate constata- la concluzia că e mai bine să conviețuim cu infractorii (hoți, criminali, tâlhari, escroci) deoarece „nu sunt toți chiar atât de răi”...

      Concluzia: CE FRUMOASĂ E VIAȚA ÎN ROMÂNIA (de la coada vacii)!

DESPRE CE AM ȘI CE N-AM EU VOIE...

    Ca profesor de istorie ce sunt, continui să vorbesc și să scriu istorie, ADEVĂRATA ISTORIE.  Pentru că, se știe, noi adevărații slujitori ai acestei profesiuni avem o nobilă, dar în același timp dificilă și riscantă datorie: aceea de a spune și de a scrie mereu adevărul, indiferent de loc, de timp, de împrejurări și (mai ales) de consecințe. De altfel, sunt cunoscute numeroase cazuri în care istorici cinstiți, îndrăzneți și curajoși, au plătit foarte scump (inclusiv cu viața) pentru activitatea lor în această știință. 

      A fost marea șansă a vieții mele, aceea de a avea profesori de Istorie valoroși, oameni adevărați, dedicați trup și suflet meseriei lor. Ei „ieșeau” cu mult din litera manualelor, a cursurilor universitare; fiindcă a venit vorba, n-am de gând să-i condamn pe autorii acestor instrumente didactice. Mai ales că, atunci când am învățat carte, regimul comunist din România trecuse (cât de cât) de etapa „copierii stalinismului sovietic”, cu întregul său cortegiu de suferințe, privațiuni, falsuri și teroare. De exemplu, părinții mei, învățaseră la Istorie cum că poporul român își datorează întreaga sa existență și evoluție „marelui popor prieten și vecin rus”; că pacea, așa-zisa libertate, precum și pretinsa noastră prosperitate se datorează „gloriosului” vecin de la Răsărit. Ba încă elevii români erau siliți să învețe că limba rusă (devenită obiect de studiu în toate unitățile de învățământ din România) era un fel de limbă-mamă a celei române și (pe cale de consecință) româna ar fi fost de fapt o limbă...slavă. Sunteți de acord cu mine că nu trebuie să mai zăbovim asupra acestor elucubrații. 

     Nicolae Ceaușescu venise (și în acest domeniu) cu schimbări evidente. Treptat, limba rusă a fost scoasă din școli; editura „Cartea rusă” care exista la noi și publica numai opere ale autorilor sovietici și ruși a fost desființată. Din manualele noastre de Istorie a fost eliminată orice referire la „slavismul” românilor, precum și aserțiunea referitoare la contribuția „hotărâtoare” a Rusiei în existența și evoluția poporului român.

      Folosind niște șabloane verbale pe care doar uneori și prea puțin le înțelegea, Ceaușescu accentua obsedant idei precum: lupta permanentă și eroică a strămoșilor noștri pentru libertate și independență, influența benefică și civilizatoare a românilor asupra dezvotării popoarelor vecine, faptul că românii n-au purtat războaie de cucerire niciodată, rolul nostru de apărători ai civilizației europene medievale, noi românii fiind în prima linie a confruntărilor militare cu Imperiul otoman. Orice român cu o cultură cât de cât pusă la punct știe aceste adevăruri, iar noi tinerii din „Epoca Ceaușescu” trebuia să le cunoaștem mai bine decât oricine. Răul venea din faptul că acest conducător se considera urmașul acelor martiri și eroi ai neamului. Sub masca unui naționalism deșănțat și al unui patriotism de paradă, Nicolae Ceaușescu a  acaparat treptat toate funcțiile de conducere și pârghiile de putere din statul român. Nu se discuta niciodată despre crimele și abuzurile săvârșite chiar în timpul regimului comunist; apoi, chiar dacă nu exista la noi o opoziție organizată, existau totuși, personalități puternice care îl contestau pe însuși „Marele Conducător”; în închisori erau destui deținuți politici, dar exponenții regimului NEGAU EXISTENȚA LOR! Așa se face că, deși liderul de la București pleda pentru prezentarea unei istorii corecte și complete a românilor, lucrurile nu se înfățișau deloc așa. Pe de altă parte, dincolo de unele adevăruri evidente, manualele de istorie conțineau exagerări și chiar falsuri; ele rămâneau tributare unei viziuni triumfaliste, fiind redactate pe un ton „zaharisit”. Astfel, noi românii devenisem ceea ce n-am fost și nu vom fi niciodată: un fel de „Buric al Pământului”, o  veritabilă „Axă a lumii”, fără de care planeta s-ar prăbuși. Însă despre Basarabia se vorbea puțin și pe ocolite, ca să nu „călcăm pe coadă” colosul de la Răsărit. Eram atenționați cu bine cunoscuta formulă: „să nu ne stricăm” nici cu ceilalți vecini. Asta în timp ce respectivii vecini (în special ungurii) își băteau joc de noi când voiau și cum voiau (și acum fac același lucru!). De fapt, ACEASTĂ POLITICĂ PĂGUBOASĂ DE A NU-I DERANJA PE ALȚII, CA SĂ NE DERANJEZE EI PE NOI, CONTINUĂ ȘI ASTĂZI! După cum continuă și prezentarea trunchiată a unor fapte și evenimente în manualele de Istorie. De aceea fac eu efortul de a scrie aici: pentru ca și tinerii români din ziua de astăzi să știe și să răspândească adevărul...TOT ADEVĂRUL! 

       În ceea ce mă privește, eu atunci n-am tăcut (cum de fapt nu tac nici acum...) conștient fiind că adevărul nu trebuie și nu poate fi ascuns niciodată. Numai lașii, proștii și ticăloșii ascund adevărul. 

        De fapt, ce vor rușii și mai ales...americanii? De ce (mai ales ei) vor să ne (să îmi) închidă gura? Le-am înțeles de la început jocul cinic, perfid și sângeros. De aceea când scriu despre ei folosesc butada „Marile Putori”, în loc de „Marile Puteri”. Din punct de vedere personal, primesc de la mine ceea ce merită. Pentru că, un român măcar cât de cât cinstit și demn NU POATE LUCRA CU RUȘII! Iar în privința americanilor, disprețul meu e fără margini; credeți-mă, din o mie de motive...

        Până data viitoare, numai bine vă doresc.