duminică, 19 aprilie 2020

REACȚII ȘI PRESUPUNERI LA CORONAVIRUS

     Vă salut cordial, supraviețuitorilor! În ceea ce-i privește pe ceilalți (urangutanii nespălați) ei nu trebuie salutați. Uf...și doar am promis că n-o să mai jignesc bietele maimuțe! Am intrat pe site, întrucât e nevoie de o clarificare. Mi-au ajuns la urechi vorbe cum că aș fi fost pensionat întrucât am suferit grav de pe urma unor altercații pe care le-am avut cu niște...urang...ah! în fine, cu niște nespălați. Fals, indivizilor (și individelor)! 
     Am fost silit să mă pensionez din cauza unor probleme grave la glanda tiroidă; o operație la această glandă a avut ca rezultat diminuarea drastică a intesității vocii mele...de aceea n-am mai putut preda. 
În altă ordine de idei -fără a voi să colportez fel de fel de zvonuri- oare într-adevăr virusul ăsta a fost creat de...om și „scăpat” din laborator? Mergând mai departe, oare l-au „scăpat”... intenționat? Cunoscând felul de a fi (cinismul, mizantropia, cruzimea) liderilor Marilor Puto...Puteri, îi cred în stare de orice! Adică au vrut și ei să „vadă” (a câta oară!) cum crapă „prostimea”. Numai că au scăpat lucrurile de sub control și au început să crape și ei! S-a afirmat că „de vină” ar fi liliecii consumați de om, dar chinezii mănâncă așa ceva de o veșnicie! Cum de nu s-au infectat până acum? Și cum adică „bolnavi asimptomatici”? Oare s-au făcut anterior experiențe pe oameni cu virusul ăsta ca să se constate cine are capacitate de rezistență și cine nu? Adică deja erau pregătiți unii ca să-i îmbolnăvească pe cei „ne-asimptomatici”? Și despre virusul SIDA s-a bănuit același lucru (și ăsta ar fi fost „scăpat”!). Dacă-i așa, atunci cei responsabili trebuie linșați pur și simplu! Oricum, dacă mai „scoateți la plimbare” doi-trei viruși de-ăștia, nici război n-o să mai fie din lipsă de combatanți și chiar de...țări! Eu vreau să fie război (și să-l apuc), fiindcă am multe polițe de plătit...o armă să pot avea  în mână și pe urmă știu ce am de făcut! 
Dar hai să punem binele înainte și să zicem că nu-i așa...că respectivii lideri ai Mari Puto...Puteri s-au abținut de la fapta de a ne ucide în masă; deși asta e plăcerea cea mai mare a indivizilor ăstora! Dovezi din trecut (și din prezent) există destule, se știe doar...
Pe de altă parte, n-aș vrea să supăr pe nimeni, dar ar fi bine ca Biserica noastră (ortodoxă), să nu mai apeleze la fel de fel de tertipuri care nu fac decât să expună la infectare mulțimi de oameni; nu de alta, dar după cum s-a constatat -și s-a recunoscut de către personalități autorizate chiar- Doamne-Doamne „doarme-n front”!
P.S.-Să nu credeți că nu știu: în termeni medicali, nu se spune ca la informatică, „virus-viruși” (substantiv, genul masculin), ci „virus-virusuri” (substantiv, genul neutru); am folosit însă varianta mai des uzitată. Pentru străinii (și românii!) care nu știu, în limba română -pe lângă genurile feminin și masculin- există și genul neutru al substantivelor...

Niciun comentariu: