Vanghelia Dimitrova (1911-1996), cunoscută și ca „Baba Vanga” s-a remarcat prin previziunile sale exacte. Printre preziceile sale se numără și atacul asupra turnurilor gemene de la 11 septembrie 2001, ca și faptul că al 44-lea președinte al SUA va fi de culoare (a și fost, Barack Obama). Ea a susținut că va izbucni un sângeros război de pe teritoriul Siriei, că armatele musulmane vor ocupa în câteva decenii cea mai mare parte a teritoriului european.
În ceea ce-i privește pe români, ea a spus că românii sunt un popor care are mari disponibilități, dar că mulți dintre ei și-au pierdut și își vor pierde încrederea în valorile naționale. De asemenea, destui dintre români, vor trece de partea musulmanilor, imediat după ce aceștia vor invada teritoriul României.
Aceeași „Baba Vanga” a susținut că românii vor avea totuși o șansă de salvare; la 24 ianuarie 2005, s-a născut, departe de pământul strămoșilor lui (eu zic în SUA) cum am spune azi, în diaspora, omul căruia îi stă în putere să salveze țara. De acolo, de departe, el le va transmite la un anumit moment dat, conaționalilor săi un mesaj; dacă românii din România vor ști să descifreze și să urmeze îndemnurile acelui mesaj, patria lor (dar și alte state) vor fi salvate. Dacă nu, românii (și nu numai ei) își vor pierde religia și limba, cu alte cuvinte, vor dispărea din istorie.
Personal, sunt convins că deși vor reuși până la urmă să decodifice mesajul, acei români din viitor nu vor dori să urmeze sfaturile din acel mesaj. Cu atât mai mult cu cât pentru a „ieși la lumină” vor trebui să facă mari sacrificii...și nu vor fi dispuși să le facă. Așadar, finalul va fi dispariția definitivă a statului român, a ființei spirituale a poporului român; cam cum s-a întâmplat cu dacii! Ceva de genul: mă chema Ion, dar acum mă cheamă Ali, mă închin lui Allah...și gata!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu