CONSTANȚA - ORAȘUL REVOLUȚIONARILOR FĂRĂ REVOLUȚIE

         Cum de în Constanța există revoluționari (am auzit că sunt două organizații de „revoluționari”, pentru că s-au certat între ei). De ce s-or fi certat? Pentru ce? Stimați foști elevi și tineri în general, să știți că în orașul Constanța N-A FOST NICI O REVOLUȚIE ÎN DECEMBRIE 1989. Atunci de unde revoluționari? Ce-au făcut ăștia contra comunismului, contra lui Ceaușescu, în decembrie 1989 (sau altădată)? Chiar nu le e rușine? În Constanța au existat doar disidenți, adică persoane care au protestat public sau au acționat clandestin contra regimului Ceaușescu, înainte de decembrie 1989; am fost însă foarte puțini. Unii dintre noi am suferit enorm din cauza asta. Alții, deși acționau contra lui Ceaușescu, au fost menajați de organele de represiune (Securitatea), întrucât erau protejați de sovietici (erau agenții lor și nimeni nu avea tupeul să-i atingă!). În schimb, noi ceilalți, fără protecție, vă dați seama prin ce am trecut...A mai existat o categorie de oropsiți, formată din deținuții politici de pe cuprinsul Constanței (al Dobrogei, în general). După 1945, comuniștii au umplut temnițele cu oameni (în cea mai mare parte nevinovați, în sensul că nu desfășuraseră nici o acțiune contra regimului). Fuseseră condamnați numai în baza unor denunțuri false, a unor provocări sau înscenări. De la mijlocul anilor 60, începutul anilor 70, cei mai mulți dintre ei au fost scoși din pușcării (e vorba bineînțeles de cei care supraviețuiseră). Așa s-a întâmplat și cu un străbunic din partea mamei. Acești oameni scăpați din iadul comunist au suferit traume incredibile, fizice și psihice. De la mijlocul anilor 80, de când am început să protestez deschis (public) contra lui Ceaușescu, mă simțeam teribil de singur și mai ales teribil de hăituit. Atunci unde erați „revoluționarilor”? Pentru că, în afară de haidamacii care îmi aplicau severe corecții fizice, nu vedeam pe nimeni pe lângă mine. O manifestație s-a declanșat în Constanța abia pe 22 decembrie 1989 la prânz, când deja Ceaușescu ieșise din scena politică, așa că forțele de ordine n-au intervenit contra demonstranților; a fost mai curând o dezlănțuire de bucurie, atâta tot. Nu mai spun că din rândul „bucuroșilor” ajunși în fața „Casei Albe”, fostul sediu al organelor de conducere ale Partidului Comunist de la nivel local, s-au desprins grupuri de indivizi (mai mult sau mai puțin tuciurii) care au devastat toate încăperile din clădire, „recoltând” cam tot ce le-a căzut în mână. Asta era „revoluția”? Din păcate, am auzit că în cursul evenimentelor, a fost lovit mortal de un glonte rătăcit un subofițer de Miliție (devenită ulterior Poliție). Păcat, fiindcă omul avea -după cum am aflat- familie; așa se întâmplă însă când dai arme unor iresponsabili (sub pretextul că trebuie să înarmezi „poporul”). Mai târziu, ceea ce mi-a ajuns la urechi m-a scârbit definitiv. Astfel, am aflat de la o jună că unchiu-său a făcut rost de-o armă cu care s-a împușcat în mână, apoi a urlat ca să-l audă toată piața că a fost rănit în luptele cu teroriștii și deci e erou al revoluției; drept urmare a căpătat certificat de revoluționar. Alt individ, pe care-l cunosc personal (toată lumea se ferea de el, fiindcă era cunoscut ca „turnător” cu state vechi la Securitate) s-a-nvârtit ce s-a-nvârtit și a ajuns și el revoluționar cu acte în regulă, fiindcă -simțind că se schimbă direcția din care bate vântul- împreună cu alți târâie-brâu, a dat buzna în birourile sindicatelor din port și a instaurat acolo -nu-i așa- „puterea populară”. Exemplele de acest fel sunt numeroase, despre ele v-aș putea scrie ore în șir, despre șmenarii care stăteau în stradă la locul lor de „muncă” și care după aceea au declarat că de fapt ei sunt revoluționari fiindcă protestau contra regimului; sau despre un anume țigan lăutar care a fost „prins de evenimente” la Primărie unde cerea o butelie de aragaz și -ați ghicit- a primit și el certificat de „Galibardi” ... și câte și mai câte...De fapt, nu numai la noi, anumite persoane, bine înfipte în funcții, au început la un moment dat, realmente să vândă aceste certificate de revoluționar, precum cartofii la tarabă. Deunăzi, am intrat în Constanța, pasager fiind în automobilul unchiului meu. În mașinile mici eu sunt foarte crispat, deoarece am rău de mașină. Din întâmplare, am ridicat privirea și am văzut pe tăblița ce marca intrarea în oraș: CONSTANȚA-ORAȘ MARTIR. Ei lăsați-o dracului, nici chiar așa...De ce să ne „împopoțonăm” orașul cu o calitate pe care n-o are? N-aș fi scris aceste rânduri, dar practic, asemenea impostori și ticăloși întinează memoria tinerilor acestei țări care s-au jertfit pentru libertate. De fapt, toate idealurile pentru care am luptat au fost terfelite de oportuniștii și nemernicii ăștia! Unde mai pui că în baza hârtiei cu pricina, respectivii primesc niște avantaje și facilități pe care în mediocritatea lor nu le-au visat vreodată: bani, scutiri de impozite, gratuitate la transportul în comun, pământ...De ce domnilor? Vorba unui scriitor: pe ce vă bazați? Cer pe această cale (aș vrea să-i scriu în acest sens și Președintelui țării) ca la Constanța organele abilitate ale statului să înceapă o anchetă serioasă, pentru că vreau să scăpăm odată pentru totdeauna de acești impostori, de această pleavă, de aceste căpușe care și-au bătut joc ani în șir de oamenii cinstiți ai orașului nostru. În ceea ce mă privește, n-am căutat să obțin nici un avantaj material (sau de altă natură) marșând pe ideea luptei mele anticomuniste; pentru că, deși am avut atât de suferit, sănătatea fiindu-mi grav afectată, încă sunt -cum se spune- pe picioare. Atâția orfani și răniți din revoluție ar trebui ajutați. Și -în definitiv- n-am luptat pentru a înlătura o clasă de privilegiați ca s-o înlocuim cu o alta. Aș mai avea totuși o dorință: mai spre vară, aș dori să ajung la București ca să pun și eu mâna pe propriul meu dosar de la Securitate. Chiar și cu riscul ca după ce îl citesc să încep din nou a avea coșmaruri.. .

ALIANȚĂ CU RUȘII? NICIODATĂ! (Partea a II-a)

(RĂSPUNS LA APELUL TINERILOR RUȘI)

   Desigur Natașelor și Alioșilor îmi veți spune că asta a fost demult, vinovați au fost țarii, apoi Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev. Așa să fie? Sau -mai bine zis, numai așa să fie? Mai-mai să mă impresionați cu figurile astea ale voastre nevinovate de Sfânta Paraschiva prinsă-n baie cu țigara-n gură.

        Până una-alta, iată un articol tulburător despre politica Rusiei (de ieri și de azi)...

               FEDERAȚIA RUSĂ NU E AȘA DE REA CUM O  ARATĂ UNII. E CU MULT MAI REA

Federația Rusă este un imperiu construit pe cadavrele a zeci, poate sute de milioane de oameni, de diferite etnii. Când a venit Stalin în fruntea Partidului Comunist, URSS număra cel puțin 330 de etnii, iar când Stalin a murit, oficial nu mai rămăseseră decât 30. 

N.M.-De fapt,  bilanțul crimelor săvârșite din ordinul lui Stalin este înfiorător: 40 de milioane de victime, oameni de cele mai diverse etnii, orientări politice sau religioase și asta în nici treizeci de ani (1924-1953). Șirul deportărilor și crimelor a continuat (chiar dacă nu la dimensiunile celor din perioada stalinistă) pe vremea urmașilor acestuia: Hrusciov, Brejnev, Andropov, Cernenko. Precizez că în 1954, Hrusciov a „transferat” controlul asupra Crimeii de la Republica Sovietică Socialistă Federativă Rusă la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Această cedare a Rusiei a avut pretexte, dar și cauze reale. Dintre pretexte, amintim o pretinsă răsplată pe care rușii o ofereau ucrainienilor, la aniversarea a 300 de ani de la semnarea Tratatului de la Pereiaslav (1654), prin care ucrainienii și cazacii conduși de Bogdan Hmielnițki se „rupeau” de statul polonez și se „aruncau” în brațele unei Rusii aflate atunci în plină expansiune. De fapt, Hrusciov a recurs la acest act pentru a-și întări poziția supremă în cadrul PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice); el și-a atras în acel moment și sprijinul liderilor comuniști din Ucraina.  De menționat că rușii dobândiseră teritoriul Crimeii de la otomani în 1783, după un război victorios cu aceștia.
Și uite-așa, ucrainienii s-au mai ales cu o pomană...și tot de la ruși!
Numai că, după exact 60 de ani (în februarie 2014), conducătorii de la Moscova ordonau armatei ruse să pătrundă în Crimeea și s-o readucă în granițele Rusiei. Cu alte cuvinte, își luau pomana înapoi. 
Îmi pare rău că noi românii, nu avem forța militară a Rusiei, pentru a ne recupera cu arma în mână Basarabia și Bucovina de Nord. Cu această ocazie, țin să-i contrazic pe toți aceia care-și (mai) închipuie că aceste pământuri ale noastre ne vor fi retrocedate „pe cale pașnică”. Ce cale pașnică măi fraților, nu vedeți ce hiene avem în jur? Dintotdeauna, asemenea chestiuni s-au reglementat numai prin război (pentru că e greu de presupus că vom mai avea un an 1918, în care -în mijlocul unei mari conflagrații militare- să putem profita de vreo conjunctură intrnațională favorabilă).
Așadar, revenind la subiect, acum în 2014, liderii de la Moscova erau de părere că acțiunea de cedare a lui Hrusciov a Peninsulei Crimeea către Ucraina fusese „ilegală și neconstituțională”. De fapt, mai-marii de la Kremlin întâmpinaseră cu furie intenția conducătorilor Ucrainei de a renunța la alianța cu Rusia și de a intra în NATO.  

Ulterior, crimele împotriva altor popoare au continuat -după cum vom constata- în vremea lui Gorbaciov, Elțân și Putin. Cu alte cuvinte, niciodată și nimic nu s-a schimbat!

Fiecare viață umană este o tragedie și nimeni nu știe exact câte milioane de tragedii a comis Uniunea Sovietică. Se știu datele despre alte tragedii, deja mai recente, deja nu sovietice ci rusești, adică ale Federației Ruse, dar nici despre acestea nu se vorbește.

Iată câteva, câteva alături de cifrele oficiale:

1. Războiul din Transnistria (1990-1992) 279 militari moldoveni uciși, 1180 răniți, 400 civili uciși 1093 militari transnistreni uciși, 152 cazaci, 59 ruși, 642 răniți, 600 civili morți.

2. Conflictul din estul Osetiei de Sud, (1992) 600 civili inguși uciși, 60.000 deportați.

3. Războiul Civil din Tadjikistan, (1992-1997) De la 50.000 la 100.000 morți, peste 1,3 milioane de refugiați, Tajikistanul a fost distrus aproape în totalitate.

4. Războiul civil georgian, (1993). Peste 20.000 morți, peste 250.000 refugiați.

5. Primul război cecen (1994-1996) 5.500 militari ruși morți Între 3.000-15.000 militari ceceni morți Între 30.000-100.000 civili ceceni morți, peste 200.000 răniți, peste 500.000 refugiați în țară și în afară.

6. Războiul din Daghestan, (1999); între 700-5000 morți, 32.000 refugiați.

7. Al doilea război cecen, (1999-2009) 250.000-300.000 morți, dintre care cel puțin 42.000 copii. 250.000 privați de libertate în închisori sau lagăre de concentrare. 25.000 în lagăre în acest moment.

8. Războiul ruso-georgian, (2008) 162 militari ruși decedați 360 militari osetini morți. 224 militari georgieni morți, 15 dispăruți, 542 răniți, 158.000 refugiați.

Într-o măsură sau alta, Rusia este vinovată de fiecare tragedie din acele enumerate mai sus.

În Cecenia, a organizat un adevărat genocid, ucigând alături de militari ceceni, copii, femei, bătrâni.

A distrus Cecenia în totalitate, au bombardat aproape fiecare metru pătrat. Cât îi vor mai fi tolerate escapadele violente? 

Rusia s-a implicat oriunde a considerat de cuviință, indiferent de orice normă de drept internațional și nu a fost taxată pentru asta niciodată.
Cine va opri Imperiul Rus?

[...]

Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca Rusia să poată fi stopată definitiv?

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/dominatie-ruseasca/    

           http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/ce-renun-rusia-crimeea-acum-60-ani

            https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina#Ucraina_rus.C4.83

            https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria  

                             

           

ALIANȚĂ CU RUȘII? NICIODATĂ! (Partea I)

(RĂSPUNS LA APELUL TINERILOR RUȘI)

          NATAȘELOR ȘI ALIOȘILOR, nici un om sănătos la minte nu e de acord cu terorismul, cu uciderea de oameni nevinovați, oricât de mare ar fi miza politică, etnică, religioasă! În ceea ce-i privește pe conaționalii mei români, dacă știți puțină istorie, cunoașteți faptul că ei n-au râvnit teritorii străine, au respectat frontierele etnice ale vecinilor lor! Ce păcat că vecinii (mă refer la cei de la Nord-Vest și de la Nord-Est) n-au făcut același lucru și cu frontierele noastre! Cu alte cuvinte, reciproca n-a fost valabilă. Ei acum, fetele și băieții moșului, ghiciți ce vecin cinic și brutal am avut noi trei veacuri la Nord-Est? Păi cum, nu știți? Imperiul țarist și mai târziu Imperiul sovietic. Știți câți români au fost deportați prin Siberia sau Kazahstan, ori și mai rău, uciși de ruși (necomuniști sau comuniști) în tot acest timp? Vă răspund tot eu: cu toții vreo 3 milioane (oameni nevinovați, bărbați femei, bătrâni copii). Vi se pare puțin sau normal? Mie nu! Cine, cum și când va putea închide aceste răni? Nu-i vorbă, acum am scăpat de vecinătatea voastră; ne învecinăm cu Ucraina, știți, sora voastră mai mică, aia cu care tot vreo trei veacuri v-ați pupat în c... și acum v-ați certat. Ucraina aceea căreia în anii 40 ai secolului trecut i-ați dat o pomană „grasă”. Păi cum, nu știți ce pomană? O parte din teritoriul Moldovei noastre dintre Prut și Nistru (Nordul și Sudul acesteia), pe care ați împărțit-o cu ei...„frățește”. E bine? Nu e bine! Acum să nu credeți că suntem mai fericiți lângă ucrainienii ăștia. Nu de alta, dar au același comportament și aceleași apucături ca și voi! Cum se zice pe la noi: „sângele apă nu se face”. Da ucrainienii, care în toată istoria lor n-au știut decât să treacă brusc de la o alianță la alta, să abandoneze Polonia (decăzută în sec. al XVII-lea-al XVIII-lea de la rangul de mare putere) și să sară în brațele Rusiei; iar în prezent când Rusia nu mai e ceea ce era acum 40-50 de ani să (vrea) să sară tocmai în brațele americanilor. Numai că n-au reușit și sunt gata să-și rupă gâtul. Asemenea oameni duplicitari eu n-am mai întâlnit! Și asta poate doar ca să mai „apuce” vreo pomană (vreun teritoriu de la vecini...). Ei ce să-i faci? Frățiorii voștri. Și acum ce vreți voi rușii? Să fim aliați? Știți câte alianțe cu noi ați călcat în picioare? Mult prea multe. De aceea eu nu doresc alianța țării mele cu Rusia (indiferent împotriva cui!). Chiar dacă de treaba asta ar depinde viața mea, chiar dacă aș ști că voi muri tocmai în aceste clipe! Mai e o problemă: mă înșel eu sau v-a ajuns cuțitul la os (ori e pe cale să v-ajungă?). Mai ales după ce și turcii v-au „bușit” avionul ăla? Dacă sute de ani ai voștri n-au știut decât să invadeze și să cucerească pământuri străine, să-i asuprească, să-i deporteze și să-i ucidă pe alții, ce să vă facem? Trebuia să vedeți (ori să simțiți pe pielea voastră) și reversul medaliei! Și e doar începutul… 

    Apelul poate fi găsit pe:  https://www.youtube.com/watch?v=VelRYSPYVIo