ROMÂNIA, ÎNTRE CIRC ȘI BALAMUC (5)

        Am revenit acum doi ani în teritoriul locuit preponderent de secui (dar nu cu trenul, ci cu automobilul), împreună cu părinții mei și cu verișoara mea. Ba chiar am vizitat și orașul Târgu Mureș; nu m-am întâlnit cu boanghina care-mi restricționase accesul în propria-mi țară. Dacă ne-am fi găsit, cu siguranță unul dintre noi ar fi „urcat la cer”. Totul e clar însă: în acel ținut nu se mai vorbește românește aproape deloc. De altfel, numărul românilor a scăzut simțitor și cu siguranță va ajunge la zero, în condițiile crasei indolențe a guvernanților români (de toate culorile politice). Ce părere aveți despre această situație îngrozitoare d-nule Ponta? Vă întreb și pentru că din cei 25 de ani de „democrație”, în mare parte din timp partidul dvs. s-a aflat la putere. De ce i-ați abandonat pe acei români? Ce aveți de gând să faceți cel puțin pentru cei rămași? Tot nimic? Dacă ați avut curiozitatea și timpul necesar să citiți recenta mea postare pe blog, la începutul anilor 50, procentul românilor aflați acolo (conform statisticilor oficiale) era de 20%; astăzi, ar trebui să ne minunăm dacă atinge măcar 10%. Cei care au îndrăznit să nu plece, trebuie să suporte permanent tot felul de umilințe din partea extremiștilor unguri. Pe acești români eu i-am văzut, i-am privit în ochi! Sunt dezamăgiți, timorați și uneori, disperați! Vă întreb (v-am mai întrebat): CUM E POSIBIL AȘA CEVA? Chiar nu știți nimic din ceea ce relatez eu acum? Unde credeți că se va ajunge? Mergeți și la acei oameni și cereți-le să fie mândri că sunt români!