PÂNĂ LA URMĂ...MAI SCRIU...

                                                                                ANXIETATE

Am prins a scrijeli un lemn
Cu unghia plină de sânge
Şi parcă râd ca la un semn
Văzând cum lemnul parcă plânge.

Urăsc lumina ce-a pătruns,
La mine-n colţul de odaie
Şi-mi simt aievea gâtul strâns
De raza soarelui vioaie.

Îmi trec pe tâmplele ce ard
Imagini rupte din trecut,
Când port pe chip ca şi un fard
O mască mare, grea, de lut.

Rămân adesea neclintit
Căci mă cuprind fiori de gheaţă,
De parcă m-ar fi părăsit
Şi cel din urmă fir de viaţă.

Atunci îmi pare că nu sunt
Decât în vis pe-această lume,
Că mai există un Pământ
Unde trăiesc şi am un nume.

Iar din coşmaruri îmi răsar
Cei morţi ai mei, fără de număr,
Cu ei vorbesc oftând amar
Şi lor le plâng mereu pe umăr.

Din lacrimile ce-au căzut
Şiroaie, sfârtecându-mi faţa,
Într-un delir mi-am refăcut
Clipă cu clipă, toată viaţa.

                                                                                                                   Constanţa, 21 august 2013

A MURIT UN MARTIR, VASILE PARASCHIV!

Scurtă biografie și testamentul politic al lui

VASILE PARASCHIV

 

          Vineri 4 februarie 2011 la Ploieşti, a încetat să mai bată inima lui Vasile Paraschiv, muncitorul care s-a luptat, de unul singur, cu regimul comunist. S-a stins la 82 de ani, după ce i-a contestat şi pe profitorii anticomunismului.După ce s-a retras din PCR (1968), a fost arestat şi torturat în mai multe rânduri de Securitate. A fost internat în spitale psihiatrice, la Urlaţi, Spitalul nr. 9 din Bucureşti, Voila. În 1977, a intrat în legătură cu scriitorul Paul Goma, care iniţiase mişcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. S-a alăturat, din 1979, lui Gheorghe Braşoveanu şi Ionel Cană, în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). A pătimit apoi un alt val de represiuni din partea regimului comunist."Vasile Paraschiv – şi familia sa – a îndurat totul, însă nu a tăcut: a strigat – de durere, de revoltă, de promisiune că nu se va lăsa până când lumea de peste Zidul Raiului Comunist nu va afla cum sunt trataţi oamenii care cer drepturi pentru un om într-un regim terorist, totalitar”, scrie Paul Goma despre cel ce l-a susţinut la greu, în prefaţa volumului "Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist” (Polirom, 2005). "Vasile Paraschiv a strigat, într-o vreme când cvasitotalitatea românilor tricolori – potrivit înţelepciunii mioritice – tăceau, de li se auzea până la Paris rezistenţa-prin-tăcere, şi îndurau, supuşi, toate umilinţele, toate privaţiunile, toate batjocurile, toate chinurile la care îi supunea, de decenii, haita «tovarăşilor de sus de tot» apărată cu devotament de turma porcilor sălbăticiţi: securiştii «patrioţi», mă rog frumos. Însă, vai, eternitatea de suferinţe nu s-a încheiat pentru Vasile Paraschiv la 22 decembrie 1989. Securiştii-activiştii de ieri, deveniţi nesfârşit de «democraţi» începând de a doua zi dimineaţa – citeşte: «revoluţionarii cu voie de la Brucan», profitorii-de-război, hoitarii, vitejii la plăcinte, bătătorii în pieptu-le de bostan fiert, urlătorii: «Noi am rezistat! Noi am răpus fiara comunistă!» – aceştia l-au îmbrâncit în lături, l-au alungat dintre ei, întrebându-l cu respectul ploieşteano-danubian intrat în legendă: «Tu cine eşti, mă? Cară-te de-aici că noi avem treabă, noi facem revoluţie, nu sindicat!».”"Este o măsură de condamnare a crimelor Partidului Comunist Român luată pe jumătate, pentru că în condiţiile acestea în care crimele, criminalii sunt condamnaţi teoretic, verbal, declarativ fără ca aceste declaraţii să aibă consecinţe juridice atunci această condamnare a comunismului în ţara noastră este o formalitate banală care urmăreşte ca scop să satisfacă cererea victimelor”, declara Vasile Paraschiv într-un interviu acordat în 2007. "Dar noi, victimele dictaturii comuniste, nu cerem doar ca criminalii, torţionarii care ne-au chinuit pe noi şi familiile noastre să fie condamnaţi doar teoretic, verbal. Vrem să se faca o lege pe baza căreia fiecare victima să aibă dreptul să-i cheme pe torţionarii săi în faţa justiţiei unde să dea socoteală pe baza legilor statuluide drept”.Dezamăgit de vorbele goale ale politicienilor, la 1 decembrie 2008, a refuzat distincţia "Steaua României în grad de cavaler”, acordată de preşedintele Traian Băsescu. În timpul festivităţii, Vasile Paraschiv şi-a explicat astfel gestul: "Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii. Eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 şi care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”.   

         În ianuarie 2010, temerile lui Vasile Paraschiv despre respectarea "dreptăţii şi adevărului” s-au adeverit. Curtea Supremă a decis, irevocabil, respingerea cererii sale, prin care solicita statului român daune morale pentru tortura la care a fost supus în timpul regimului comunist. S-a încheiat atunci un proces care dura de câţiva ani. Astfel, în 2008, Tribunalul Bucureşti, îi dăduse dreptate lui Vasile Paraschiv şi-i acordase suma de 300.000 de euro, drept despăgubiri morale. La 18 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa, cu argumentul că ar fi trebuit să dea statul roman în judecată imediat după "revoluţie”. 

Testamentul politic al lui Vasile Paraschiv

 
1. Să nu iertaţi şi să nu uitaţi niciodată perioada grea a dictaturii comuniste din România anilor 1944-1989, crimele şi nelegiurile regimului comunist (…).
2. Să luptaţi şi să fiţi activi în viaţă, pentru ca tot ce s-a întâmplat atunci să nu se mai repete niciodată în istoria ţării noastre.
3. Să luptaţi pentru apărarea drepturilor omului în România, pentru dreptate şi libertate, democraţie şi demnitate, pentru adevăr.
4. Să nu vă fie frică niciodată de persecuţii şi de represiune, atunci când cauza, cererile voastre sunt întemeiate de lege.5. Să luptaţi pentru apărarea valorilor morale ale Revoluţiei române din
Decembrie 1989 (…).
6. Să nu puneţi niciodată interesele voastre personale deasupra intereselor
generale ale ţării şi poporului nostru.

7. Să fiţi cetăţeni oneşti în viaţă, oameni cinstiţi şi corecţi, gata oricând să dovediţi spirit de sacrificu pentru cauza şi interesele poporului nostru.
8. Să dobândiţi de la dascălii voştri tot ce este mai frumos, mai bun şi nobil în viaţă şi să puneţi în practică aceste învăţături.
9.Să urmaţi exemplul eroilor şi martirilor poporului român.
10. Să învăţaţi foarte bine carte. (…)
11. Asta este tot ce pot să vă las eu moştenire: lupta mea, sfatul, ideile şi
exemplul meu personal.  



Vasile Paraschiv, 2003


(Sursa: www.jurnalul.ro/special/special/disidentul-vasile-paraschiv-si-profitorii-anticomunismului-567293.html

 

GENERALUL PACEPA ÎN CARNE ȘI OASE

            În prima fotografie îl vedeți pe „Mihăiță” în tinerețile domniei sale, dornic de ascensiune; în a doua, îl vedeți în spatele Elenei Ceaușescu (stătea la rând s-o pupe-n c..., mă rog unde o pupau atâția!). Ce vreți, lupta împotriva comunismului cere „sacrificii”, nu-i așa d-nule Roșca-Stănescu? În a treia, era deja „realizat”, în Lumea Nouă”, adică stătea la rând ca să pupe alte c...!

DESPRE GENERALUL ION MIHAI PACEPA

Doamnă Lucia Hossu-Longin,

         Am urmărit documentarul privind biografia generalului Mihai Pacepa, transmis pe postul național de televiziune, în seara zilei de 27 octombrie 2011. Nu vă fie cu supărare, dar evenimentele și faptele relatate, au fost prezentate incomplet, pe „sărite” și deci neadevărat. Nu pun la îndoială buna credință a tuturor acelora care au contribuit la realizarea acestui documentar; mă refer la intervențiile domnului Sorin Roșca-Stănescu, altminteri un jurnalist cunoscut, aflat însă cu totul în afara acestei chestiuni. În ceea ce-l privește pe dl. Stejărel Olaru, aveam mai multe pretenții de la dumnealui, întrucât este istoric și una dintre calitățile istoricului este (trebuie să fie) imparțialitatea, gândirea obiectivă. Până și felul în care ați interpretat și ați nuanțat dvs. evenimentele acelea, cu tot cu persoana respectivului (Pacepa adică), m-au pus pe gânduri. Eu cred că această țară trebuie să știe adevărul.

Vă scrie un om recrutat și el de foarte tânăr în ceea ce se numesc astăzi „fostele structuri”. Vă voi trimite dealtfel un fișier cu însemnări memorialistice, care reprezintă viața mea de până la acel moment pe care eu îl numesc Complotul din decembrie 1989.

Așadar, să vedem cine a fost (și cine a rămas) Ion Mihai Pacepa. Din relatările foștilor săi colaboratori, dar și din rapoartele întocmite de ofițeri români de Contrainformații (oameni de certă valoare profesională și de o onestitate neîndoielnică) a rezultat clar caracterul acestui om: are o ambiție nemăsurată, la care se adaugă lăcomie, perfidie, obediență. De la un anumit moment dat, acele rapoarte „curgeau” realmente...Precizez că aceasta nu se cheamă „turnătorie” d-le Roșca-Stănescu, ci face parte chiar din îndatoririle unui angajat al Serviciului Secret. Și totuși lucrurile au evoluat; de ce?

Dorința sa, manifestată pregnant încă din anii liceului, a fost să ajungă cât „mai sus”; nimic rău în asta, veți spune, iată un adolescent demn de toată lauda. Numai că trebuie să vedem pe ce căi și prin ce mijloace, a ajuns anonimul licean, peste ani (nu prea mulți) preferatul Puterii, „Mihăiță” al tovarășei ... Elena; cu această ocazie, veți vedea și cum s-a „luptat” el cu dictatura comunistă.

„Ieșirea” sa în Occident, în anii aceia 50, a însemnat practic prima ocazie de a-și da în petec (ca să folosesc un eufemism); înseși acțiunile sale de așa-zis mare spion ridicau (de atunci) chiar și pentru  cine nu lucra „în branșă”, dar ar fi cunoscut faptele, mari semne de întrebare: în ce condiții  cei doi subalterni ai săi, colegi la urma- urmei, Horobeț și Ciuciulin au fost deconspirați? Precizez că nu numai cariera lor de ofițeri DIE s-a încheiat, ci și viața li s-a dus pe apa Sâmbetei (au fost arestați și închiși de către occidentali, apoi întorși în țară au fost judecați și închiși ca trădători). Pacepa (care superviza aceste acțiuni, ca șef al Rezidenței) alături de prietenii lui sovietici, a scăpat „nederanjat” (nici de occidentali, nici de autoritățile române). Nu vi se pare ciudat? Să nu fi aflat americanii și vest-germanii că au de-a face cu un spion dintr-o țară inamică? Fiindcă asta eram pentru ei, doamnă Longin și domnule Roșca-Stănescu: INAMICI. Oare descoperise de pe atunci Pacepa secretul de a se face invizibil? Și nici sovieticii (care nu tolerau sub nici o formă eșecurile, mai ales în acest domeniu) să nu-l fi „luat la ochi”? De ce? Sufereau de miopie? Nu, explicația e simplă, domnule Olaru, cum de v-a scăpat? Pacepa era (de atunci) agent dublu, adică –așa cum zicem noi- slugă la doi stăpâni, de ce nu la trei, fiindcă era foarte „serviabil”; el deconspirase de fapt întreaga operațiune și astfel își distrusese doi camarazi (doar doi, deocamdată). Și cum cei doi zăceau în pușcărie, Pacepa...promova...

Cam așa își răsplătește România trădătorii și astăzi, dar asta e altă poveste...

Pe atunci se lăuda că era agent...KGB; ba chiar amenința pe mulți invocând acest ... „rang”. Că tot veni vorba, credeți că dacă n-ar fi fost „foarte bine cotat” de către tovarășii de la Moscova, ar fi ajuns în Vest, tocmai atunci, la jumătatea secolului trecut? Câți români „vizitau” Occidentul în acele vremuri?

         Dar nimic nu conta, grade noi să se adauge pe umeri; și s-au adăugat...

         Precizez că nicăieri, niciodată, verbal ori în scris, în public ori în particular, Pacepa nu s-a opus vreunei inițiative, vreunei idei sau măsuri luate la nivelul conducerii de partid, de către Nicolae Ceaușescu personal sau de către acoliții săi. Dimpotrivă, Ceaușescu și mai ales „toașa”, l-au „ochit” de la început; pentru ei, Pacepa era „dotat” cu exact ceea ce le trebuia: slugarnic cât cuprinde, arivist, „turnător” de meserie din timpuri vechi, cinic și perfid, „Omul Nou” al secretarului general al partidului, perfect calificat pentru ceea ce avea el nevoie. De cealaltă parte, scopul lui Pacepa, a fost să profite, să se îmbogățească rapid, să trăiască într-o țară din Est, precum magnații din Vest. Și a reușit, grație unor mârșave complicități, inclusiv la nivelul conducerii superioare a statului. Sunt de notorietate „tunurile” sale nenumărate (tiruri burdușite cu mărfuri occidentale) care treceau „neobservate” prin vămile românești)...Cadouri prețioase „plecau” de fiecare dată din geamantanele ticsite ale generalului, întors din desele lui călătorii, către mai-marii zilei. Acolo, în străinătate, generalul avea alți „prieteni” (adică stăpâni) cărora le oferea cu generozitate ... serviciile. Ce frumoasă e lupta împotriva dictaturii comuniste, nu-i așa, domnule Roșca-Stănescu? La unii chiar intrase într-o fază apoteotică! Pe urmă apărea mirarea, cum de s-au „scurs” informațiile acelea pe spațiul cutare, de ne-au mai „căzut” niște agenți...ce să fie, ce să fie, cin` să fie „ciripitorul”? Ei na, taină mare...Și se mai făcea o comisie, apoi o anchetă, cădea o plevușcă-două și „rechinul” scăpa basma curată!

         Într-o discuție cu un fost agent, acela mi-a zis: „Ce vrei domnule? Știi că Pacepa avea ambiția să aibă ceea ce n-avea nimeni în România! Așa era el!” „Știu, i-am răspuns, dar am spus de multe ori că e trădător, că....ei, în fine, Ceaușescu chiar nu știa, nu auzea nimic?”Mi-a replicat: „Mai bine să tăcem domnule, ce te-a găsit acum și pe dumneata?”

         Trădarea devenea sfidătoare de-a dreptul, la lumina zilei, iar ambiția generalului de a controla cât mai multe compartimente ale spionajului românesc, mai mult decât suspectă; aceasta corelată cu o „curiozitate” de-a dreptul ... morbidă. Ce vreți? Stăpânii de „dincolo” îl presau ... iar el era surmenat de-atâta luptă anticomunistă!

         Fac o paranteză și  vă informez cu regret că nici măcar „Momentul 1968” nu a fost „al nostru”, nici chiar al lui Ceaușescu: a fost o diversiune sovietică, pentru a-i crea președintelui român pârghia de lansare către Occident; căci până atunci și de atunci încolo, în spate i-au fost rușii (și la zid, tot ei).

         Categoric, „Mihăiță” a profitat și de data asta, încercând să apară ca  „inițiatorul  deschiderii” spre Vest.

         Însă anii treceau, adevărul e că nu-l mai credea nimeni, colegii se fereau de el, dar mascarada (plătită scump de această țară, precum alte mascarade) continua.

         Până când 007 al nostru a trebuit să plece; subliniez, doamnă și domnilor, Pacepa nu a fugit din țară, a fost lăsat să plece! Normal că și sovieticii și-au dat acordul (altfel se putea?). Ce să mai facă și rușii cu el? Devenise o slugă ... expirată.

         Ei, circul a fost circ până la capăt; ghinionul-ghinioanelor: la zece minute după decolarea avionului, au sosit la aeroport în „goană mare” câțiva ofițeri ca să-l ... aresteze pe Pacepa! Săracii și ofițerii aceia, dacă și-ar fi dat ceasurile la reparat, n-ar mai întârziat și s-ar fi schimbat Istoria, nu-i așa? Poate nu s-ar mai fi dărâmat Zidul Berlinului, dacă superagentul acesta rămânea pe plaiurile mioritice! Apoi, să te ții campanie „de demolare”! Ipocritul Ceaușescu tuna și fulgera împotriva „trădătorului Pacepa”! De fapt „iubitul fiu al poporului”, s-a folosit de „fuga” lui „Mihăiță” ca să scape de câțiva generali incomozi, acuzați imediat de „incompetență”; ați constatat că, în realitate, principalul complice la „marea trădare”a fost chiar el, Ceaușescu.

Asta a fost ... tot.

         Mă miră însă atitudinea unei părți a oficialilor americani! Acest individ cinic, poltron și fără scrupule e considerat în SUA erou? Chiar așa? Dacă se va ghida după aceste pseudovalori, în scurtă vreme America va deveni cloaca tuturor trădătorilor lumii!

         Cât despre dvs., d-le Pacepa, lăsați-ne în pace! Într-o țară normală, ați fi putrezit în pușcărie sau ați fi sfârșit precum mentorul dvs. Ceaușescu...

         Lăsați și literatura politică! Nu vi se potrivește! Măcar încercați să nu mai scrieți la comandă! Eu vă știu, nu cred nici în literatura dvs.

         Dar, cunoscându-vă faptele, ar mai putea să vă creadă cineva din țara aceasta?   

TITANII ARTEI SUNT NEMURITORI !

Agnetha Fältskog -Ex ABBA - When You Really Loved Someone (2013-63 ani)

                                                                                        
                                                                                                          Sursa: youtube.com

APEL LA REZISTENȚĂ (2)

         Nu am cerut niciodată nimic nimănui! Știu însă că într-o bună zi acest popor îndelung umilit și batjocorit va ieși cu mic cu mare în stradă! Trebuie s-o facă, pentru binele său și al urmașilor săi, pentru a curăța această țară binecuvântată de acele comunități de minoritari obraznici și aroganți, dornici de sânge și de moarte! A fi tolerant nu înseamnă a accepta și a suporta intoleranța și batjocura unor adunături venite de unde a-nțărcat mutu` iapa! Poate nu voi apuca acea zi, dar cer de pe acum Armatei Române să iasă din cazărmi și să se alăture fraților și părinților, chiar ignorând ordinele superiorilor! Liniștea, ordinea și autoritatea noastră românească trebuie reinstaurate peste tot în această țară cu orice preț! Iar când aceste lucruri se vor întâmpla, de undeva de sus, sufletul meu vă va surâde veșnic împăcat!

APEL LA REZISTENȚĂ (1)

        Lupta și rezistența noastră sunt posibile! Nu trebuie să cedăm, să abandonăm idealurile noastre legitime și sfinte niciodată! V-o spun din proprie experiență: voința unui om (atunci când este dreaptă și puternică), nu poate fi învinsă de nici o forță, oricât de mare, nu poate fi strivită de nici o presiune fizică sau psihică...

           Nu trebuie să ne temem de nimeni, niciodată, atâta vreme cât vom fi uniți și bine organizați! Voi știți că în miile de ani ce au trecut, marile imperii cotropitoare s-au prăbușit în jurul nostru, iar NOI AM RĂMAS. Dacă o clasă politică, în cea mai mare parte coruptă și incompetentă a adus țara pe marginea prăpastiei, datori suntem s-o înlăturăm (cu putregaiul ei cu tot) și să luăm totul de la capăt. NOI SUNTEM PRINTRE CEI MAI VECHI EUROPENI și trebuie să arătăm și să dăm lumii acesteia tot ceea ce avem mai bun! România a dat atâtea genii și atâtea genii (pe care nu le știm) se mai află pe pământul nostru! Așadar, să mergem cu curaj ÎNAINTE!