ÎNCERCĂRI LITERARE (4)

                                          Dragoste la apus

Te-am regăsit în tot ce-i viu,
Gândeam că te cunosc, sau poate
E vina mea, că nu mai ştiu
Să retrăiesc acestea toate.
Au renăscut ca din pustiu,
Din timpuri vechi şi demodate
Iubirile de mai târziu
Pe care le credeam uitate.

Mai vreau să simt, mai ştiu să sper,
Mai poate inima să doară
Când implorându-te îţi cer
Să fii a mea, ca prima oară ?
Şi-acelaşi dulce, greu mister
Pe-al vieţii drum să ne răsară,
Noi să-l veghem, când efemer
Se-nalţă, şi apoi coboară.

Nu ne-om mai pierde ca atunci
Când ne credeam aşa departe
Încât dădeam lumii porunci
Chiar pentru dincolo de moarte.
Numai o vorbă să-mi arunci,
Căci multe-ar fi acum, deşarte,
Să ne strigăm ca nişte prunci,
O stea de grijă să ne poarte.

Pe ţărmul mării cunoscut
Spuneam, privind spre zări albastre,
Că Universul a-nceput
Cu noi şi visurile noastre.
Azi, ridicăm spre nevăzut
Un cânt, din suflete sihastre
Spre dragostea ce s-a născut
Demult, pe unul dintre astre.

                      Constanţa, 21-28 decembrie 2003