Dacă tot s-au supărat rușii și maghiarii pe mine fiindcă susțin adevărul istoric (iar lor acesta le stă-n gât), m-am decis să postez câteva din încercările mele „scriitoricești”. Am fost nehotărât, am zăbovit îndelung, dar până la urmă am concluzionat: „N-ar trebui să-mi fac publicitate”; apoi: „Și ce dacă vor râde de mine”? Atunci mai scriam, acum mi-e din ce în ce mai greu să-mi duc zilele...
Așadar...
Poveste orientală
Vulcanic erupe din soare
Potop ucigaş de rubine,
Pe apă se-aştern argintare
Iar cerul se pierde în sine.
Ţâşnind ca din loc de izvoare
Spre ţărm, e un val care vine,
Din tragica, aspră, vâltoare
S-arunce podoabe-n ruine.
Palatul urzind sărbătoare
Ascunde aceleaşi destine
Din specia celui ce moare
De-atâta miracol de bine.
În mantia lor sclipitoare
Trec regi, cunoscuţi de oricine,
I-aşteaptă prin lungi coridoare
Vasalii, deprinşi să se-ncline.
Cu pieptu-ncărcat de odoare
Alături de ei sunt regine
Gustând din a vieţii savoare
În zilele-acestea senine.
Din jilţuri zâmbesc visătoare
Cu ochii spre mesele pline
Ştiind că această splendoare
Cât lumea e lume, va ţine.
Şi slugile vin răbdătoare,
Omagii pe rând să decline,
Dar vorbele stinse-n rumoare
N-ajung la urechile fine.
Fug robii scăldaţi în sudoare
Să fie carafele pline
Pe faţă având o paloare
De ură, dispreţ şi ruşine.
Căci fastul e doar o culoare
Ce-mpinge la jocuri meschine,
E vorba curată ce doare
Nespusă-ntre multe suspine.
Iar viaţa-i decât o favoare
Făcută de forţe divine,
Moneda cea fără valoare
Respinsă în târguri străine.
Constanţa , 10-15 aprilie 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu