duminică, 24 octombrie 2021

ANALOGII DE-ALE NOASTRE (1)

   E adevărat că valoarea unei comunități, forța de mobilizare și coeziunea unui popor se arată cel mai limpede în momentele de restriște...sau nu se arată. Noi românii, ajungem mereu tocmai de unde vrem să plecăm; adică e un fel de mișcare în cerc, cu alte cuvinte, fără rost. Ba mai mult, ne este specifică acea „pendulare tragică”: un pas înainte, doi înapoi. Am aflat cu stupefacție că acea doamnă senator care urla din toate puterile, pe la toate posturile de televiziune că nu trebuie în niciun caz să ne vaccinăm, este de fapt ea însăși vaccinată! Ce să mai crezi și ce să mai înțelegi? Apoi, că patronul unui mare club de fotbal (care e deasemenea vaccinat...) i-a obligat pe jucătorii pe care îi plătește să nu se imunizeze! Motiv pentru care foarte mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar din lipsă de efectiv, echipa a trebuit să-și amâne un meci din Campionat. Apoi, un cleric (iar o „față bisericească”) și-a îndemnat credincioșii să nu se vaccineze, deoarece vaccinurile ar fi...expirate. Ajungi la concluzia (logică, de altfel) că aceste personaje sunt dirijate din umbră de cine știe cine, slujesc anumite interese, care numai favorabile României nu sunt. Ale cui interese? 
       Pe de altă parte, auzind și văzând astfel de lucruri și fapte, rămân de fiecare dată înmărmurit. Poate pandemia asta scoate tot ceea ce e mai rău din români, dar când o să se termine răul? 
       Eu am mai trăit vremuri dificile; de fapt, de vreo patruzeci de ani, România a involuat și involuează vertiginos. De pe la mijlocul anilor optzeci, Ceaușescu ne spunea cu cinism și nerușinare că noi, „decrețeii”, copiii epocii lui...„de aur”, trebuie să ne sacrificăm pentru binele României viitoare. Pentru cineva care nu știe ce înseamnă „decreței”, precizez că ni se spunea așa (și azi ni se spune la fel) întrucât ne-am născut după ce Nicolae Ceaușescu a dat Decretul de interzicere a avorturilor în România, în octombrie 1966. Ca atare, unii dintre noi am fost doriți, alții (cei mai mulți) nu! Câțiva ani s-a consemnat o adevărată explozie demografică în țara noastră. Apoi, pe măsura deteriorării și chiar a prăbușirii nivelului de trai, acest Decret a devenit o corvoadă, un blestem. Mii de femei au murit în tentative empirice, disperate, de întrerupere a sarcinii. Fiindcă în situația în care un cadru medical ar fi fost prins acordând cel mai mic ajutor  într-un asemenea caz, era aruncat imediat în închisoare. Iar peste cadavrele femeilor ucise de nebunia lui, primul președinte din istoria acestei țări, se și vedea tocmai în anul 2.000, conducând o Românie cu treizeci de milioane de locuitori. De fapt, nu fusese ales în acea funcție, ci se autoproclamase „Președintele Republicii Socialiste România”. Cine a fost atent atunci, observa că -în momentul învestirii sale în cea mai înaltă funcție dintr-o republică- Nicolae Ceaușescu ținea în mână un...sceptru. Ori, se știe că acesta e un simbol arhicunoscut al puterii monarhice. Așadar, la 28 martie 1974, în România apărea primul rege...COMUNIST!


     Iată-l așadar pe Ceaușescu, președintele cu...sceptru. Cât de idiot poți să fii ca să consimți la așa ceva? Subliniez că el însuși l-a cerut, pretinzând ca în loc de simbolurile regale, pe respectivul obiect să fie încrustate însemnele...cui credeți? Ale Partidului Comunist! Acum mă întreb: la ce însemne s-o fi referit? La „secera și ciocanul”?
      Cu timpul, știam și simțeam cu toții: deveniserăm poporul cel mai sărac, mai oprimat și mai deznădăjduit din Europa.
      Ca să revenim în contemporaneitate, constatați că fosta clasă politică („roșie”) avea o predispoziție către circ, penibil și grotesc. Exact precum cea de astăzi; e drept, s-a „vopsit” în alte culori, dar are aceleași apucături. Parcă s-a schimbat ceva? Câțiva longevivi dintre „foști” au rămas pe poziții, prosperând în continuare. În rest, Parlamentele și Guvernele care se succed sunt invadate (și „infestate”) de beizadelele altor vajnici tovarăși defuncți. Continuăm să fim și astăzi sărăntocii, oprimații și batjocoriții continentului; dar în prezent, nu doar de un conducător sau de o castă, ci de aproape întreaga clasă politică, lașă, mincinoasă, coruptă, cinică și ipocrită. Ca și atunci, suntem la mila Europei, incapabili și neputincioși să ne rezolvăm marile probleme, care au ajuns să ne pună în pericol chiar ființa biologică. Unii cred, precum ultimii troglodiți în venirea ROMÂNULUI PROVIDENȚIAL, care să salveze patria de toate relele. Dacă ajungi în starea disperată de a gândi la așa ceva, oare ce mai e de zis (sau de făcut?).
       Până data viitoare, numai bine vă doresc.      

sâmbătă, 16 octombrie 2021

DE-ALE NOASTRE, DE-ALE ROMÂNILOR...

     De la început, precizez că mi-am făcut a treia doză de vaccin anti-Covid 19 acum zece zile. 
      Am ajuns noi românii și aici: la ora când scriu, suntem pe locul întâi în lume la numărul de decese provocate de Coronavirus (raportat la numărul de locuitori, bineînțeles). Cu alte cuvinte, suntem medaliații cu aur la Campionatul Mondial al Proștilor. Așa se face că, în timp ce în țările unde majoritatea covârșitoare a oamenilor sunt responsabili, civilizați și educați, pandemia a rămas doar o dureroasă amintire, pe dulcele plai mioritic („Centrul Spiritual al Pământului”...deh!) valul patru al acestei boli provoacă un adevărat dezastru: de o bună bucată de vreme, oamenii mor (zilnic!) cu sutele, răpuși de Coronavirus. Cadrele medicale, copleșite de numărul mare al infectaților, aud permanent același refren: „Nu pot să respir...nu sunt vaccinat”. Din acest punct de vedere, în România s-a manifestat mereu, de la apariția molimei, pe scară largă, o combinație de bigotism, ignoranță, mârlănie și prostie fără limite. Chiar și medici cu renume au propovăduit cu înverșunare până în ultimul moment, necesitatea...nevaccinării. Dacă această propagandă antivaccinare s-a răspândit rapid în marile orașe reușind să-i convingă pe cei mai mulți, în mediul rural a avut efecte catastrofale. Era și de așteptat, întrucât acolo, unde spectrul sărăciei este omniprezent, atmosfera de suspiciune, teamă și nepăsare a devenit din ce în ce mai apăsătoare. Oamenii au început să vadă în vaccin o veritabilă și necruțătoare armă de exterminare. Sub pretextul susținerii libertății de opinie, în mass-media tot felul de personaje, multe dintre ele cu studii și cu pretenții (vai de noi!) s-au manifestat zgomotos și amenințător, imaginând fel de fel de scenarii apocaliptice pentru cei care îndrăzneau să se vacccineze; adică, vaccinații sunt condamnați la moarte, ori vor deveni niște zombi impotenți. Ba încă mai mult, o față bisericească a declarat că „vaccinaților o să le crească solzi pe corp”. Că veni vorba, ca de obicei în asemenea momente critice, majoritatea clerului bisericii noastre naționale (ortodoxe) s-a manifestat complet anapoda, îndemnând oamenii să nu se vaccineze, ci „mai bine” să vină să se roage la lăcașurile de cult (și în număr cât mai mare!). Fiindcă, nu-i așa, Dumnezeu cel autoateștiutor și atoatefăcător ne va salva de virus. Numai că Dumnezeu, după cum ne-am obișnuit, tocmai în astfel de situații, își ia...concediu. Așa că, precum un popor disperat, umilit și fără nicio speranță, adesea, în plină pandemie, mii de români s-au îmbulzit la biserici și mănăstiri nădăjduind (zadarnic) că acolo își vor afla salvarea. Vă dați seama că în acele condiții nu putea fi vorba de respectarea distanțării, a măsurilor de siguranță...
          Cum și când să se mai audă acele voci ale oamenilor lucizi care efectiv îi implorau și îi imploră pe români să se vaccineze, măcar acum, în al doisprezecelea ceas? Dacă până și grupuri mari de parlamentari sunt antivaccinare? Dacă o doamnă senator declara nu demult la un post de televiziune că ea se simțea minunat întrucât se vaccinase cu...țuică? Aceeași doamnă senator, aflată la un centru de vaccinare, bloca această acțiune, împiedicându-i pe oamenii prezenți acolo să se imunizeze. Asemenea fapte au fost și sunt numeroase în România; e adevărat, în Codul Penal al țării noastre există infracțiunea numită „Zădărnicirea combaterii bolilor”, care „se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă.” Dar cine mai aplică legea la noi? Mai ales când e vorba de „niște persoane distinse”? Câți clerici și câți parlamentari ar trebui să fie trimiși la pușcărie? Dar cine îndrăznește să facă asta? 
            Cum să mai crezi și să mai speri în ceva (sau în cineva) dacă întrebată de un reporter dacă s-a vaccinat, o cucoană (altminteri curățică și bine îmbrăcată) a răspuns cu seninătate: „Nu vreau să mă vaccinez; câte zile îmi dă Dumnezeu, atât o să trăiesc.” Iar Dumnezeu ăsta...
      Nu Dumnezeu îți dă (și mai ales îți ia) zilele madam, ci Coronavirusul! Apoi, din cauza ignoranței și prostiei tale, îi mai îmbolnăvești și pe alții!  
         Acum câteva zile, aud la radio, cum un reporter i-a luat la întrebări pe șoferii care și-au parcat mașinile exact pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; unul dintre cei chestionați, nu s-a sfiit să răspundă cam așa: „Am parcat aici fiindcă așa vreau eu, care-i treaba?” A fost nevoie de intervenția Poliției pentru ca impertinentul să devină brusc...mielușel. Adică la noi trebuie acționat cu biciul altfel nu se poate face nimic.
          Ce mai poți adăuga, când atîta vreme -așa cum zicea cineva- mulți români puteau să jure că știu ei prea bine că Nicolae Ceaușescu n-a fost împușcat, ci trăiește ori în Cuba, ori în China; sau că a înviat nu știu care (fostă) persoană publică și acum circulă printre noi în chip de fantomă?  Nu de puține ori am auzit de la persoane ce se pretind a fi respectabile, că un mare om (tot decedat, bietul de el...) va fi clonat și va salva nu numai România, ci și lumea.
         Mai întâi, eu sunt împotriva clonării umane; orice om, oricât de valoros ar fi, oricâte merite ar avea, are (trebuie să aibă) O NAȘTERE, O VIAȚĂ ȘI O MOARTE...ATÂT!
          Pe urmă, chiar dacă s-ar naște un om extraordinar de inteligent, curajos, patriot și viteaz, pe aceste meleaguri, ce mama dracului poate să facă? Mai ales, cum ar putea O PERSOANĂ să salveze o națiune, care parcă nici nu vrea să fie salvată? 
         Și în ultimul rând, cine de pe planeta asta și-ar asuma riscul să cloneze...un român? Deoarece se știe, lumea (de pe acum) s-a săturat de noi!
         Până data viitoare, numai bine vă doresc.