Rămăsesem cu incursiunea noastră în istorie la momentul morții regelui Burebista („Strălucitul”), adică în anul 44 î.Hr. Marea stăpânire a gloriosului monarh dac s-a destrămat în patru și apoi în cinci regate, dintre care trei în Dobrogea. Să ne oprim puțin asupra acestui teritoriu românesc dintre Dunăre și Mare...
După cum ne relatează Dio Cassius, în anul 29 Î.Hr. generalul roman M.
Licinius Crassus l-a învins pe Cotyso, un conducător get, cu ajutorul căpeteniei gete Sud-dunărene,
Roles. Ca urmare, acesta din urmă a devenit ,,prieten şi aliat al poporului roman”. În anul 28 Î.Hr. între Roles şi vecinul său din centrul Dobrogei, Dapyx,
a izbucnit un conflict. Roles, a cerut atunci ajutorul aliaţilor săi romani; un trădător a predat cetatea unde se refugiaseră Dapyx şi ai săi romanilor,
vorbindu-le în greceşte, limbă pe care se pare că acei geţi nu o cunoşteau.
Regele get a pierit eroic în fruntea alor săi. Fratele său a fost capturat de
romani, apoi eliberat. Populaţia ţinutului, care se refugiase într-o peşteră a
fost silită să se predea, deoarece Crassus a ordonat să se închidă toate
ieşirile din peşteră, iar asediaţii înfometaţi, au cedat. Apoi, fără nici un
motiv, generalul roman l-a atacat pe Zyraxes care stăpânea în Nordul Dobrogei, către
gurile Dunării; Zyraxes a fost și el biruit și astfel, în anul 28 î.Hr., toată Dobrogea era în mâinile romanilor. Era prima provincie a geto-dacilor intrată sub stăpânirea Romei și care s-a menținut astfel cel mai mult timp (până în anul 602 d.Hr., adică aproape șapte secole).
sursa: https://eliznik.org
Iar harta de mai jos, ne arată aria geografică a triburilor traco-getice de la Sud de Dunăre și din Dobrogea: moesii, bessi, odrisii etc.; tot aici apar și geții dobrogeni (crobyzii și trizii).
Așadar, tradiția statală a dăinuit în Dacia; în zona Moldovei, conducea Dicomes (fratele lui Burebista) el a fost aliat cu Antonius, în cunoscuta confruntare a acestuia cu Octavianus; în Banat stăpânea Cotyso, înfrânt de același Crassus și tot în anul 28 î,Hr. În Muntenia, ne este amintită formațiunea statală a lui Koson, care dispunea de monedă proprie și întreținea relații politice cu Roma lui Octavianus. Centrul politic, economic și spiritual al daco-geților se găsea în continuare în TRANSILVANIA. Aici, după Burebista („Strălucitul”) au condus: Deceneu (mare preot și principal sfetnic al lui Burebista); Comosicus, Coryllus, Duras și apoi Diurpaneus-Decebal (în limba dacică „Decebal” înseamnă „cel Viteaz”. Societatea geto-dacică a
evoluat neîntrerupt; procesul de reunificare al daco-geţilor a
început destul de timpuriu, foarte curând după dezmembrarea fostei stăpâniri a
lui Burebista. Nu trebuie uitat că primii doi urmaşi probabili ai monarhului
înlăturat de la tron în nucleul statal
din Munţii Orăştiei, Deceneu şi Comosicus au fost regi şi mari preoţi în
acelaşi timp. Dacă în prima lor calitate ei stăpâneau doar asupra teritoriilor
intracarpatice, în cea de-a doua se presupune că aveau o autoritate morală ce
se exercita asupra întregului neam daco-get.Fără îndoială, pericolul roman,
din ce în ce mai ameninţător, constituia un motiv în plus care-i îndemna pe
daci să se reunească.
Procesul de reunificare se va desăvârşi sub conducerea lui Diurpaneus-Decebal (87-106) când statul dac va atinge cel mai înalt nivel de dezvoltare şi va redeveni o mare putere militară. Din punct de vedere teritorial, statul lui Decebal, va fi mult mai mic: Dobrogea şi teritoriul dintre Dunăre şi Balcani fuseseră cucerite de romani; în Pannonia se găseau sarmaţii iazygi -ostili dacilor- iar în Basarabia, alături de dacii băștinași se așezaseră (temporar) sarmaţii roxolani, și bastarnii (primii de neam scitic, ultimii de neam germanic) prieteni ai dacilor. Putem concluziona că regatul lui Decebal, corespunde ca teritoriu, în general, cu hotarele de azi ale României (mai puţin Dobrogea, unde stăpâneau, după cum am constat, romanii). Mă mir cum de ungurii nu s-au „cuplat” și cu sarmații aceștia (care erau de origine scitică), și am văzut că sarmații iazygi se găseau (vremelnic) în Pannonia. La ăștia cum de nu s-or fi gândit? Dar mai bine să nu le dau idei...
Nucleul stăpânirii lui Decebal
se găsea în Munţii Şureanu (zona județelor Alba și Hunedoara); numai în teritoriul intracarpatic (TRANSILVANIA!) au fost reperate 40 de cetăţi şi aşezări fortificate dacice, între
care amintim pe cele de la Costeşti, Piatra Roşie, Băniţa,
Blidaru; în alte zone ale Daciei găsim cetăţi precum acelea
de la: Bâtca Doamnei, Moineşti, Polovragi ş.a. Practic
ţara se transformase într-o fortăreaţă aproape inexpugnabilă. Cetăţile erau şi
reşedinţe ale căpeteniilor locale. Deşi Diurpaneus-Decebal era conducătorul tuturor
dacilor, în timpul confruntărilor cu romanii, unele dintre aceste căpetenii locale
vor ceda fără luptă în faţa duşmanului.
Organizarea statului era mai bună decât în vremea lui
Burebista. În privinţa ierarhiei, Dio Cassius relatează despre Vezina, ce
deţinea rol de mare preot, al doilea după Diurpaneus-Decebal;
apare şi Diegis, fratele regelui, care va purta
tratative cu romanii. Iată așadar statul dac în timpul lui Diurpaneus-Decebal...
În timpul lui Diurpaneus, armata dacică număra „doar” 40.000 de oameni, dar ea își va dovedi din plin valoarea, tenacitatea și patriotismul, va scrie pagini de glorie și de eroism în lupta pentru apărarea gliei strămoșești, cu cea mai mare putere politică și militară a vremii, aceea care se pretindea a fi stăpâna lumii: Puterea Romană. Continuarea însă, în articolul următor.
P.S.- După cum constatați, „grozava” stirpe maghiară lipsea și în acea perioadă din „peisaj” în această regiune. Și când mă gândesc că un ungur îmi scria că el știe că hidronimul „Mureș” (era vorba de râul cu această denumire) vine de la cuvântul maghiar „Maros” și nu de la dacicul „Maris” (așa cum e în realitate). Ăștia o să spună mâine-poimâine că Burebista și Diurpaneus-Decebal vorbeau ungurește.
NUMAI BINE!
