Mai trebuie să fiu amărât? Ce să mai scriu despre unii și despre alții, când printre neamurile mele se află pomanagii (și pomanagioaice), hoți și hoațe, pedofili, cleptomani...vai mie! E cam greu să trăiești lângă fauna asta. Bine că am și neamuri bune, de care sunt profund atașat. Am un soft care-mi indică tentativele de fraudă de pe computer. Dintre cunoscuți și neamuri, știu cine se dedă la așa ceva. Japițele acelea care m-au amenințat cu „țiganii” (fiindcă nu le dau...casa!) nu se lasă. Primesc detalii chiar de la mine din casă, au informații complete, hahalerele! Ca urmare, a trebuit să modific toate parolele; mă dor ochii...
Cam asta scriam acum câteva zile. Multe mi-a fost dat să mai văd și să mai aud între timp. De pildă, mă întâlnesc cu unul care-mi zice tranșant: „Bă, tu ai suferit mult, fiindcă nu toți românii au fost de acord cu ceea ce făceai tu! Eu și ai mei de exemplu, am trăit mai bine pe vremea lui Ceaușescu. L-ai mai și omorât, ești un criminal, bă!”
I-am explicat că m-am opus lui Ceaușescu, dar nu l-am omorât eu; e drept, am fost de acord cu suprimarea lui fizică, întrucât România era în pragul unui război civil. Am replicat: „Nu știam că erați atât de numeroși aceia care vă aflați de partea lui Ceaușescu; de ce n-ați afirmat sus și tare acest lucru chiar atunci?”
Pe de altă parte, și agenții infiltrați din afară erau împărțiți în două tabere: unii pro, alții anti-Ceaușescu. România devenise practic un câmp de încercare a celor mai diverse și sofisticate metode de distrugere, iar „materialul de experiment” l-au reprezentat cetățenii români, oamenii plini de speranță și entuziasm care ieșiseră în stradă să demonstreze pentru democrație și libertate, în special tinerii. Cu precădere marile puto...puteri își testau astfel „forța”! Tabăra ostilă conducătorului român a fost mai puternică și de aceea a fost împușcat. Între alții, sovieticii -în a căror sferă de influență încă ne aflam- voiau ca președintele român să dispară. Ei nu puteau să-i ierte desele luări de poziție (mai mult sau mai puțin voalate) prin care Ceaușescu încerca să se sustragă controlului sovietic. De fapt, se știe, faptele o dovedesc, până spre sfârșitul anului 1992, România a fost practic ocupată de spioni sovietici (recte, ai Rusiei). Mai bine de 30.000 de agenți ai Moscovei începuseră să „prindă rădăcini” aici...obiceiul lor, foarte prost (când intră pe undeva, chemați și mai ales nechemați, uită să mai plece acasă). Îi vedeam, îi „simțeam”, (nu vreau să mă laud, dar la treburi de-astea am ceva fler) dar ce era să le fac? Și când te gândești că noi aveam doar 15.000 de ofițeri în sectorul operativ al fostei Securități...cum să-i faci față lui „Alioșa”? De-asta nu m-am putut apropia de ruși niciodată! Noroc că au primit ordin de la superiorii lor să se întoarcă la Mama-Rusia...altminteri, noi cum am fi putut să-i „scoatem” de aici?
Bineînțeles că individul care m-a „luat la rost” îl regretă pe dumnealui „Împușcatul”! Tătă-său era un milițian și încă unul dintre aceia zeloși, care -între altele- era mereu cu „lupa” pe mine. Mai mi-a zis... nostalgicul: „Bă, dacă trăia Ceaușescu, acum aveam și Basarabia recuperată de la ruși”. Nu m-am lăsat și i-am răspuns: „Ce vorbești mă? Voi nu sunteți în stare să stăpâniți o mână de unguri din Transilvania și vreți Basarabia?”
Acolo, în acel teritoriu românesc dintre Prut și Nistru actualmente situația este foarte complicată. Urmare a asasinatelor în masă și a deportărilor masive, numărul românilor a scăzut simțitor; astfel, sunt patru milioane de oameni, dintre care numai două milioane și jumătate sunt români. Dintre aceștia, unii nici nu se mai recunosc ca atare, susțin că sunt „moldoveni”. Urmează ucrainienii (700.000), rușii (600.000), restul reprezentându-l găgăuzii (populație la origine musulmană, dar pe care rușii au trecut-o forțat la creștinismul ortodox), bulgari etc. Dată fiind situația complicată, se pot impune românii în fața veșnicului expansionism rusesc? Ori în fața aroganței pomanagiilor ucrainieni care -mai mult- au anexat la statul lor teritorii ale Moldovei istorice, deci pământuri românești? La noi, e valabilă vorba aceea de duh: „Una e să vrei și alta e să poți”...
P.S.- Să nu ne coste (mult prea) scump „relaxarea” asta! Sub pretextul necesității vitale a repornirii economiei, jefuirea în voie a valorilor și bogățiilor țării a reînceput. Sau e vorba de un calcul cinic al atât de ghiftuiților noștri politicieni (care sunt oricum foarte bine protejați de Coronavirus)! Mai pe șleau: dă-i dracu` de proști, (adică de noi); care scapă, scapă, care crapă, crapă! Abia rămân mai puține guri de hrănit!
