joi, 13 decembrie 2018

MESAJUL OMULUI DIN VIITOR - 3

        Am realizat  și atașat subtitrarea la cel de-al treilea filmuleț cu mesajul omului din viitor (deocamdată ultimul pe care l-am găsit). Veți vedea că și aici „Oncle Sam” își dă în petec, continuând să tortureze biata ființă. Are ce povesti individul acela când se va întoarce între ai lui (dacă mai apucă...). Pe scurt: specia umană e condusă de tembeli!



       Bineînțeles, ne întrebăm cu toții: „cine e țicnitul?” (adică ăl mai țicnit dintre țicniți). Îmi vin în minte câteva nume, dar mi-e așa de greu să fac alegerea. Categoric, n-am să spun (sau să scriu vreun asemenea nume) dar sunt atâtea...nu-i așa?

duminică, 9 decembrie 2018

MESAJUL OMULUI DIN VIITOR - 2

            Am terminat de tradus și partea a doua a ceea ce americanii numesc „interviul” cu omul din viitor. Cu chiu cu vai, am atașat traducerea la clipul video. Îmi cer iertare anticipat dacă sistemul meu de operare învechit (Vista) nu mi-a permis o subtitrare mai bună (au mai dispărut diacritice, „a” în loc de „ă”, etc.). Și acum când scriu, pe monitor îmi apar coduri de eroare; unora le-am „dat de cap”, altora... În același timp, am aflat de ceva vreme de la Compania „Microsoft”, că nu mai oferă asistență pentru Windows Vista; așa că mă descurc cum pot.
         Revenind la subiect, după cum veți vedea, este un interogatoriu desfășurat cu cele mai sălbatice mijloace de către cei ce se laudă că reprezintă „vârful democrației și libertății planetei”. Veți vedea cum yankeii ne fac pe toți de râs.


        După cum constatați, bietul nostru oaspete are brațele ridicate în lateral, ceea ce sugerează foarte clar că e...legat (dacă nu cumva răstignit!). Încă de la început, așa-zisul reporter (de fapt, anchetatorul-torționar) ține să-i precizeze anchetatului că e bine să se teamă de el și că trebuie să răspundă la întrebări (promt și cum poftește dumnealui), întrucât e gata să-i administreze o (nouă!) doză de scopolamină! Să-ți mai ardă să vii în vizită pe Pământ în sec. al XX-lea! Cum însă anchetatul nu dădea semne că ar fi câtuși de puțin speriat și nu vroia să-i „cânte-n strună” americanului dobitoc, lucrurile s-au precipitat. De fapt, după cum constatați, „Oncle Sam” se screme din răsputeri să-l facă pe musafir să afirme că Universul întreg a fost opera unui „Creator” (Dumnezeu, v-ați dat seama...). Dar omul din viitor repetă și sub efectul drogului ceea ce spusese înainte: nu există nici un Creator, iar lumea noastră a apărut ca rezultat al acțiunii unor factori absolut aleatorii.
           Mă gândesc că dacă se-nfurie „viitorii” ăștia și vin într-o zi cu cine știe ce „jucărele” să ne facă praf, ce-o să se aleagă de șmecherii care fac pe șefii în lumea noastră? Cine-o să răspundă de dezastru? Când o să înțeleagă marile putori...puteri astea că dacă sunt (sau se cred) stăpâne ale Pământului, nu vor putea niciodată să controleze și să stăpânească întreg Universul? Ar trebui să li se „servească” o lecție dură (să fie ei cei injectați în cap) și să vedeți ce s-ar potoli...
           Într-o zi în care nu mă vor durea ochii, promit să postez și a treia parte a acestui videoclip (ultima pe care am găsit-o) bineînțeles, cu subtitrare cu tot.
          P.S. Să scriu și de unde am luat filmulețele, să nu se ia ăștia de mine și să spună că le-am...furat.
Așadar, le găsiți pe: www.youtube.com 
            

joi, 6 decembrie 2018

MARILE PUTORI...(PUTERI) ȘI FIINȚELE DIN VIITOR

        Mai sunt două episoade cu mesaje ale acelui om din viitor, pe care le voi traduce curând și le voi posta pe blogul meu. Să vedeți ce i-au făcut nenorociții ăia de americani ființei aceleia. Reiese clar că l-au injectat în cap cu scopolamină ca să le spună lor tot-tot. Sunteți nebuni yankeilor? Adică omul ăla (sau ce-o fi) vine să ne vadă și voi îi săriți în cap ca să-i faceți creierul piftie? Păi ce credeți că ăla-i Emil? De ce ați făcut asta? Vreți voi să le știți pe toate? Nu vă dați seama că există lucruri din viitor care probabil nu trebuie (sau nu pot fi) spuse? Sau v-a șocat individul când a spus că războiul nuclear va fi declanșat chiar de conducătorii SUA? V-ați simțit călcați pe coadă cumva? Mai ziceți că nu semănați cu „cilavecii” (cu rușii adică). Dovezile „vorbesc”: AVEȚI ACELEAȘI APUCĂTURI! Și „cilavecii” injectează în cap, vă spun eu! Pe de altă parte, nu v-ați gândit că ființele acelea ar putea să riposteze? Concret, data viitoare ar putea să vină aici în număr mare și cu cine știe ce arme, la care noi nici nu visăm, apoi să declanșeze cine știe ce dezastru! Vedeți bine că sunt mult mai deștepți decât noi! Și dacă se întâmplă o catastrofă, ce faceți iresponsabililor? Atunci pe cine mai dați vina?