TEZAURUL ROMÂNILOR - ALTE CLARIFICĂRI (III)

        Acum să vă spun (scriu) și ceea ce știu eu despre această problemă a Tezaurului. În ultimul an de facultate, am făcut un referat având ca punct de pornire cartea profesoarei mele, doamna Viorica Moisuc și intitulată chiar „Tezaurul României la Moscova”. Am să redau succint cele mai importante informații cu privire la subiectul în cauză; așadar: 

        -august 1916- după doi ani de neutralitate, România decidea să intre în război, alături de statele Antantei (ai cărei principali „piloni” erau Rusia, Marea Britanie și Franța); obiectivul țării noastre era eliberarea teritoriilor istorice românești aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei (Transilvania, Banatul și Bucovina). 

           -după o ofensivă rapidă care a avut ca rezultat pătrunderea în Transilvania, până în zona Târgu-Mureș-Sighișoara, trupele române au trebuit să facă față unei puternice contraofensive germane și austro-ungare; concomitent, pe Dunăre și în Dobrogea, forțele noastre au fost atacate de efective aliate germane, bulgare și turcești; armatele acestor țări făceau parte din blocul militar opus, numit Puterile Centrale;

          -în fața evidentei superiorități numerice a inamicului (dar mai ales din punct de vedere al tehnicii de luptă) trupele române au început să se retragă; aceasta și în condițiile în care, sprijinul militar pe care Aliații se angajaseră să ni-l acorde (prin Tratat, se stabilise o cifră de două tone de armament și muniție pe zi care urmau să sosească prin Rusia), n-a ajuns niciodată în România!

             -de fapt, colaborarea cu pretinșii aliați ruși n-a funcționat deloc (n.m.-când a funcționat?); spre exemplu, în Dobrogea, deși românii făceau apel la ajutorul marilor unități rusești, acestea fie întârziau (voit), fie dacă veneau la timp, pur și simplu nu interveneau în luptă! De altfel, până și generalii de la Statul Major german sesizaseră: „rușii îi lasă pe români să fie bătuți”.

        -pe de altă parte, forțele Antantei aflate la Salonic, conduse de generalul francez Maurice Sarrail, care ar fi trebuit să declanșeze o ofensivă în sprijinul nostru, s-au...retras. De aceea, printre militarii noștri circulau versuri precum acestea: 

                                  „Sarrail, Sarrail,

                              Noi ne batem și tu stai”. 

(n.m.-se citește Sarai și rimează de minune!) 

           -ca urmare, era doar o chestiune de timp până când Bucureștiul avea să fie ocupat; printre altele, nimeni nu dorea ca Tezaurul să cadă în mâna nemților; așadar, ce era de făcut?

           -majoritatea românilor ar fi vrut ca averea noastră națională să fie transportată undeva în Vest, în Marea Britanie sau Elveția; practic, acest lucru era imposibil, întrucât nu se putea traversa cu o asemenea comoară Europa în timp de pace, darmite atunci, când cea mai mare parte a continentului se afla în război. Nimeni nu putea garanta că garniturile de tren cu o astfel de încărcătură prețioasă ar fi ajuns cu bine la destinație, în Occident! Pe de altă parte, o serie de politicieni români (în frunte cu Premierul de atunci, Ionel Brătianu) afirmau că soluția cea mai bună ar fi Rusia, deoarece riscurile transportului erau minime (aveam frontieră comună). Pe de altă parte, Brătianu afirma că TREBUIE (subl.n.) să ducem tezaurul acolo, fiindcă dacă am fi făcut altfel, marele „aliat” rus s-ar fi supărat că nu avem încredere în el. 

         -precizez că, deși hotărârea era luată, au existat oameni care s-au opus cu înverșunare „transferului” către marele vecin de la Răsărit. Să-l dăm ca exemplu pe viceguvernatorul Băncii Naționale Bibicescu, care a tergiversat cât a putut operațiunea. De asemenea, starețul de la mănăstirea Secu Ilarion Bălăița, a refuzat să se conformeze ordinului autorităților de a preda o seamă de odoare bisericești. 

           Parcă presimțeau ei ce presimțeau; însă „jocurile erau făcute”. 

       

           

TEZAURUL ROMÂNILOR...„LA PLIMBARE” PRIN EUROPA - (II)

11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei și anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german și Tratatul de Pace de la București. Conform Armistițiului semnat între Germania, Franta și Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit să fie predat Puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ține în custodie până la semnarea unui acord de pace. Formularea exactă din Armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau aflat în custodia Germaniei”. Este clar că textul din Armistițiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova).

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente Armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranșe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) pornesc, în două vagoane, pe linia ferata Mainz – Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliați, pe riscul Guvernului francez.

ianuarie 1919: În memoriul delegației române de la Conferința de Pace de la Paris, se arăta că, în ce privește chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. Danielopol considera că faptul de a face Germania garantă a acestei restituiri, ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri și asigurarea lor”.

23 iunie 1919: I.I.C.Brătianu se interesează într-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Franței), ministrului francez de Finanțe, Klotz și mareșalului Foch dacă Aliații au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de finanțe este negativ.

28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deși nu participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenții de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistițiul din noiembrie 1918.

16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaște Rusia Sovietică. Totodată, Germania renunță, conform art. 2 al tratatului, la orice pretenție de despăgubire împotriva Rusiei (Atenție: pretenții admise la Brest-Litowsk și anulate ulterior de Aliați) cu condiția ca nici Rusia să nu despăgubească țări terțe, pentru confiscările și naționalizarile pe urma revoluției din Rusia. Reamintim că, inițial, România a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat inițial la Moscova în urma sechestrării acestuia de către regimul instaurat de Lenin. După ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor în vigoare (Tratatul de la Versailles) să despăgubească Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit după Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunța condiționat la pretenții de despăgubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de către Rusia țaristă și bolșevică. Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc că Rusia nu ar fi intenționat să ne restituie tezaurul și să se oblige din nou la plata față de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk. Mai mulți delegați ai statelor participante, printre care și Brătianu, condamna acest tratat, pentru că favorizează Rusia. A plătit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germană cu aurul românesc? 

Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareșalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverșunati adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă nu scoate nici un cuvânt despre restituirea Tezaurului de către Moscova.

1956: Rusia a trimis către autoritățile comuniste din România aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Și, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova. Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns inițial la Moscova, în cele două transporturi, obținem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantității stipulate în Acordul financiar germano-rus și cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franța, conform documentelor aferente armistițiului de la Compiegne. 

Sursa: http://cyd.ro/tezaurul-romaniei-cel-mai-bine-pastrat-secret-bruxelles-ul-nu-vrea-ca-romanii-sa-afle-sub-nicio-forma-aceste-lucruri/

NU SUNTEM ȚIGANI, DOMNIȘOARĂ!

 RĂSPUNSUL PE CARE L-AM POSTAT PE PAGINA DE FACEBOOK A TENISMENEI CAROLINE GARCIA

        Domnișoara cu pricina a făcut-o „țigancă de c...t” pe tenismena noastră Irina Begu; eu i-am scris așa: 

         E grav domnilor; ăștia ne fac „țigani” dar dacă mă uit la „Naționala” de fotbal a Franței (am dat doar un exemplu) mă întreb imediat: unde sunt francezii? Francezii (și în general occidentalii ăștia) habar n-au istorie, geografie, cum se spune...sunt „out” cam la toate. Am rude și cunoștințe care s-au stabilit în Canada, Franța, Germania; copiii lor (din clasa a III-a și a IV-a pe care o frecventau în România) au fost trecuți acolo direct în clasa a VII-a. Îmi amintesc chiar că mama unuia dintre copiii ăștia se plângea mereu că, aici în România, odrasla ei abia-abia trecea clasa (era pramatia școlii). Acolo e geniul școlii! Vesticii ăștia, dacă habar n-au într-un domeniu (de fapt, habar n-au cam în toate domeniile) de ce emit păreri, idei? Dacă nu știi ceva taci, eventual informează-te și apoi vorbește! Nu-ți etala prostia în fața întregii lumi!

P.S. Dacă cel mai prost elev de aici, odată ajuns acolo e cel mai deștept, vă dați seama ce diferență imensă există (sub acest aspect) între noi și ei. Nu trebuie să fim (sau să devenim) niște îngâmfați, dar nu cumva ăștia sunt invidioși? 
 

TEZAURUL ROMÂNILOR LA MOSCOVA (Noi detalii cutremurătoare) - (I)

Tezaurul României este unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei secolului trecut, iar Bruxelles-ul nu vrea ca românii să afle sub nicio formă aceste lucruri

Sursa: http://cyd.ro/tezaurul-romaniei-cel-mai-bine-pastrat-secret-bruxelles-ul-nu-vrea-ca-romanii-sa-afle-sub-nicio-forma-aceste-lucruri/ 

[...] Atât cât a spus cerneala în tratatele de pace din răgazul dintre războaie, ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neașteptat, pe care îl veți regăsi în cronologia din ancheta pe care am inițiat-o. Studiind problema datoriei istorice a Germaniei față de Romania de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neașteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar și diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „Dergoldene Pflug. Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că Romania a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Dacă ne-am afla într-un roman de Agatha Christie, poate chiar în „Orient Express”, am exclude din start ipoteza că cele 93.400 kg aur încărcate în vagoane într-un decor de iarnă, ar putea fi, în continuare, la Moscova. Voi demonstra, într-o serie de articole, care completează și duc mai departe datele prezentate aici, povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franța. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască. Problema tezaurului a fost resăpată periodic, asemeni unei povești cu zâne, adică fără vreo finalitate concretă, de politicienii României. Pentru că sună bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă. Pentru ca un secret nu este niciodată suficient de bine ascuns dacă asupra subiectului se așterne o tăcere absolută. Pentru început, iată traseul cronologic al istoriei Tezaurului. 

23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureștilor, Capitala României, în fața trupelor de ocupație germană. În zilele următoare, Statul Major și Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.

12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iași, în vagoane, cu direcția Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deținut sub formă de lingouri, monede diverse și bijuterii. Pornește către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naționale a Romaniei din care, aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur. Rețineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenișul armistițiilor și tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin și apoi în somația Antantei către Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.

18 decembrie 1916 (1 ianuarie 1917 după calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, în Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupație) este următorul: ei emit indefinit, pentru a plăti soldele și tot restul. Pe măsură ce se emite, tezaurul acoperă la Berlin în mărci.  Eu: „Dar reglementarea cu România?”. El (n.r. generalul Petersen, șeful delegației germane la București): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administrația germană tipărea monedă în România pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul României, pe care Guvernul român refugiat la Iași îl evacuase din țară.

5 ianuarie 1917: Banca Națională e pusă sub sigiliu de germane: „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, notează politicianul român. După care adăuga că, Banca Națională a fost redeschisă a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.

5 martie 1917: O altă ordonanță a administrației de ocupație anunța că Banca Națională a fost pusă sub sechestru și închisă până la noi ordine. „Ordonanța vizează faptul că Tezaurul și majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.

6 martie 1917: Liderul conservator află conținutul împuternicirilor semnate de Col. Hentsch, noul șef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie să se pună în posesia Băncii Naționale; sunt autorizați să exercite toate acțiunile pe care Banca le poate exercita și să dispuie de tot avutul Băncii”(…) Spiess crede ca germanii vor să se pună la adăpostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iași”.

Octombrie 1917: Marea Revoluție în Rusia. Comuniștii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul și angajamentul Germaniei, cu intenția să încheie Frontul din Est.

13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărârea de a rupe relațiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărâri stipulând că: „Tezaurul Romaniei, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.

3 martie 1918: Rusia și Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk, marcând astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.

7 mai 1918: România semnează Tratatul de Pace de la București, un document umilitor, dintre România pe de o parte și Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Băncii Naționale către trupele de ocupație germane. Din interpretările asupra acestui tratat, rezultă că România ar fi renunțat la Tezaur, o dată cu documentele referitoare la acesta, aflate în custodia BNR. Profesorul universitar și diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare că Romania ar fi renunțat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război și compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea și sechestrarea averii germane în Rusia. Compensarile în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conform tratatului, în două tranșe: prima de 42.860 kg aur și a doua de 50.676 kg aur. În total: 93.540 kg aur. Sunt singurele tranșe prevăzute concret în tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită către Berlin (circa 245.500 kg aur) și, totodată cantitățile de aur care au ajuns ulterior la Berlin. 

10 septembrie 1918: se efectuează primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin.

30 septembrie 1918: al doilea transport de 50.676 kg aur ajunge la Berlin.