joi, 23 octombrie 2014

REPLICA DATĂ UNUI FOST ELEV

Iată ce i-am răspuns unui fost elev de-al meu, care susținea că țiganii sunt mai români decât...românii:
       Edy, să știi că oricum ai lua-o, țiganii nu se pot compara cu românii; românii sunt baza, temelia țării, principalul ei factor de progres și civilizație! Noi putem trăi fără țigani, dar ei fără noi, NICI GÂND. De-aia tot îi trag ei cu conviețuirea; dacă ar fi singuri pe un teritoriu (chiar având toate condițiile de relief, climă, resurse naturale etc.) n-ar fi capabili să se organizeze, să-și creeze vreo structură economică sau politică, n-ar fi capabili să se autogospodărească, sunt convins (ești convins și tu de asta, sunt sigur). Tocmai din această cauză se tem și de o eventuală separare de români (și cum nu le convine ceva, acuză de „fascism”, „separatism”, „intoleranță”...). De fapt, asta e marea diferență între maghiari și țigani: ungurii de-abia așteaptă să se separe, țiganii fug de separare ca de dracu, fiindcă NU SUNT CAPABILI SĂ SE DESCURCE SINGURI ! De fapt se știe, am mai scris, 75% dintre infracțiunile care au loc în România, sunt săvârșite de către țigani ! Mai grav e că -deși sunt așa cum sunt- unii se mai dau și mari, se cred „ȘEFI”. Nu le-ar fi rușine! Crezi că dacă să zicem, într-o zi, țiganii ar pleca, ar plânge cineva după ei?

duminică, 19 octombrie 2014

MESAJ CĂTRE MARILE PUTORI (PUTERI)

       După cum ați constatat, nu vă respect deloc. Sper că n-are nimeni nesimțirea să întrebe „DE CE?” Voi, liderii țărilor mari ale lumii, știți foarte bine „DE CE”. Primiți acest mesaj de la un om care și-a trăit copilăria și adolescența de calvar fiindcă (între altele) așa ați vrut (și) voi. Cu alte cuvinte, riposta mea la adresa voastră a fost IMPERTINENȚA! S-ar zice că așa ați vrut să devin (ca să găsiți un motiv să mă hăcuiți mai rău decât pe animale). Cum s-ar spune, IMPERTINENT M-AȚI VRUT, IMPERTINENT MĂ AVEȚI! Degeaba ați încercat apoi să insinuați că așa mi-a „fost destinul”. Din păcate, trăim într-o lume a hienelor (patronată de voi), în care destinele oamenilor simpli sunt dictate de ticăloși ca voi! Nu mai spun că voi, liderii coloșilor acestei planete faceți ce vreți, când vreți și cu cine vreți! MAI MARE IMPERTINENȚĂ DECÂT ASTA, EXISTĂ OARE? Dacă e așa cum se susține că românii ar fi principalii vinovați pentru toate câte am pătimit, eu v-am cerut (de multă vreme) SĂ-I PEDEPSIȚI EXEMPLAR PE ROMÂNI. De ce nu ați făcut-o? Și mai vreți respect, CANALIILOR!

sâmbătă, 18 octombrie 2014

ROMÂNIA, ÎNTRE CIRC ȘI BALAMUC (6)

       Aveam să constat că există maghiari născuți și crescuți în România, care trăiesc în această țară, dar nu știu românește. De ce? Pentru că pur și simplu n-au vrut să învețe limba oficială a statului. Le e drag de România, ce să facem? Vedeți domnule Premier, de-aia sunt în stare să jure străinii că limba oficială în țara nostră e maghiara și capitala României e la...Budapesta (am auzit de zeci de ori asemenea enormități). Oficialii maghiari, dar și ungurii din afara frontierelor statului vecin, desfășoară o propagandă agresivă (în care la loc de cinste se află FALSUL și MINCIUNA), ca să convingă întreg mapamondul, că Ungaria are drepturi „sfinte” asupra unor vaste teritorii din Estul și Centrul Europei, că aceeași Ungarie poate și trebuie să domine tot...bazinul Dunării. Ce mai ocupație și la vecinii ăștia ai noștri...să stea cât le e viața de lungă într-un „bazin”...adică să rămână uzi până mor! Apoi planeta întreagă trebuie să știe că ei, „bieții” unguri, au fost „nedreptățiți” la finele Primului Război Mondial (atunci când de fapt s-a petrecut ceea ce trebuia, li s-a sfărâmat Imperiul...). Alarmant e că ei câștigă teren, cu mijloacele lor agresive, cu argumentele lor mincinoase, cu lipsa lor de scrupule, cu armata lor de femei instruite asiduu de Serviciile Secrete Maghiare (care femei se „cuibăresc” de fiecare dată „întâmplător” în așternuturile unor politicieni și diplomați importanți).       Cum ripostează oficialii noștri la această ofensivă fără precedent împotriva integrității teritoriale a statului român? Păi nu ripostează deloc. De ce domnule Ponta? Unde și cum sunt cheltuiți banii destinați promovării imaginii (și intereselor) României peste hotare? Ce părere au marii noștri aliați americani despre o asemenea situație? Sau n-au nici o părere? Ori (Doame ferește!) tăcerea lor înseamnă susținerea revizionismului maghiar? Sunt curios ce are de zis „însărcinatul cu afaceri” al SUA la București. Că veni vorba, ați observat că de mai multă vreme, nu ne mai vin de la Washington AMBASADORI ci „ÎNSĂRCINAȚI”. Asta ce-o fi însemnând? În concluzie, ce soluții am avea la dispoziție să ne impunem controlul asupra „zonei secuiești”? Păi ar fi una: SĂ INTRE ARMATA ROMÂNĂ CU TANCURILE ACOLO, CA SĂ RESTABILEASCĂ DEFINITIV ORDINEA! Dar România nu are puterea și influența Rusiei, nu poate face așa ceva! Vă dați seama ce scandal internațional s-ar isca...și cum ar sări „însărcinatul” de c... în sus!