Să continuăm incursiunea noastră în Istoria Românilor...
Așadar, avem în vedere romanizarea spațiului daco-moesic și factorii romanizării.
Vin adversarii noștri și afirmă: „cum s-a putut petrece un asemenea fenomen complex în numai 165 de ani? Și automat, le apar și „argumentele”: de ce Britannia, care a fost provincie romană aproape patru secole (43-410) nu s-a romanizat?
Ca de obicei, o luăm metodic. Instaurarea stăpânirii romane asupra triburilor celtice din Britannia a avut loc lent și cu mari dificultăți, generate de marea distanță față de Roma, rezistența înverșunată a localnicilor și chiar atitudinii adesea ezitante și apatice a trupelor romane în a înainta pe teritoriul insulei (nu se compara Britannia în ochii romanilor cu bogata Dacie). Neavând cum să-și creeze alianțe cu alte comunități vecine pentru a-și ușura ocupația, militarii și oficialii romani s-au trezit practic izolați în mijlocul unor populații ostile. Oricum, celții din Sudul Insulei (actuala Țara Galilor) au acceptat (temporar) stăpânirea Romei. O puternică răscoală a unor indigeni a izbucnit în anul 60, condusă de regina Boudicea (conform:https://ro.wikipedia.org/wiki/Anglia_roman%C4%83). Situația s-a agravat mereu, așa că împăratul roman Hadrian (117-138) a dispus construirea Zidului ce-i poartă numele. Construcția măsoară 117 kilometri lungime şi se întinde pe coastă de-a lungul
Marii Britanii de Nord din zilele noastre, între Wallsend, în Est, şi
Bownsess-on-Solway, în Vest; construirea lui a durat circa zece ani (120-130) (conform:https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/mari-intrebari/15921686-ce-este-zidul-lui-hadrian)
Trupele Imperiului s-au retras la Sud de această frontieră, până la părăsirea definitivă a provinciei. Factorul esențial care a dus la „ruperea” Britanniei de romanitate a fost reprezentat de invaziile succesive și masive ale triburilor germanice de pe țărmul Mării Baltice în Insulă (anglii, saxonii, iuții) ceea ce a forțat completa retragere a trupelor romane din Britannia, lăsând în urmă cetățeni romani fără apărare. Populația slab romanizată băștinașă a fost astfel asimilată de noii veniți.
Iată cum a fost „cazul” cu Britannia...
Se mai „leagă” ungurii și de un alt „caz”: Grecia; și ea a fost provincie romană, de ce nu s-a romanizat?
Grecia a fost -la rânul ei- aproape 500 de ani sub stăpânire romană; concret, din anul 146 î.Hr., când romanii înving trupele grecești la Corint, transformând țara în provincie romană. Situația s-a perpetuat până în anul 330 d.Hr., când împăratul Constantin cel Mare a mutat capitala Imperiului de la Roma la Constantinopol. Grecia a fost provincia cheie din Estul Imperiului Roman, așa cum cultura romană a fost mult timp, de fapt, greco-romană. Mai pe înțelesul tuturor, romanii respectau în mod deosebit cultura grecilor; orice roman care se pretindea „om de lume” trebuia să aibă în casa lui un grec (fie că era bucătar, scrib, medic etc.). Fiii Romei au mers cu respectul acesta până acolo încât au ajuns pur și simplu să copieze multe din creațiile literare și artistice ale grecilor. Fapt esențial, limba greacă devenise un fel de limbă „secundară” chiar și pentru mulți romani de rând. Se știe că mai târziu, după împărțirea Imperiului Roman, partea Răsăriteană a acestuia s-a grecizat (devenind Imperiul bizantin). Așadar, în această situație, nici nu putea fi vorba de romanizarea...grecilor. (conform: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia_roman%C4%83)
La noi, romanizarea dacilor a
început cu mult înainte de transformarea Daciei în provincie romană, şi anume
încă de la sfârşitul sec.al II-lea-începutul sec.I î.Hr., odată cu
declanşarea expansiunii militare a Romei în Peninsula Balcanică. Ca fenomen
complex el s-a manifestat nu numai în domeniul lingvistic, ci a modificat
profund întregul mod de viaţă material şi spiritual al autohtonilor, dându-i
acea consistenţă şi viabilitate ce-i va permite să reziste în faţa atâtor
năvălitori care s-au perindat vreme de mai multe secole pe teritoriul vechii
Dacii. Încă de la primele contacte economice, aristocraţia geto-dacă a adoptat
modul de viaţă roman. La început în davele dacilor au pătruns elemente ale culturii
materiale romane, în special ceramică şi obiecte de podoabă. Dintre factorii
romanizării amintim: organizarea politico-administrativă
de tip roman, armata, veteranii, coloniştii, viaţa religioasă, elementele de
drept roman. Astfel, armata s-a dovedit a fi o veritabilă ,,şcoală a
romanizării”.Tinerii daci intrau în contact cu
valorile culturii romane în cadrul armatei, şi în special cu principala
valoare -limba latină- pentru multă
vreme. Veteranii erau consideraţi cetăţenii
cei mai de încredere pentru statul roman; ei se puteau stabili
în provinciile cucerite unde primeau pământ şi se bucurau de toate
drepturile politice care se cuveneau unui cetăţean roman pe deplin familiarizaţi cu modul de viaţă
roman, ei reprezentau graţie spiritului de ordine şi disciplină dobândit în
rândurile armatei, un element de stabilitate şi coeziune socială; de aceea, mulţi erau preferaţi în funcţii
importante în angrenajul politico-administativ al provinciei. Cât despre
colonişti, rolul lor în erau romanizarea
Daciei a fost evident, mai ales că -aşa cum am menţionat anterior- toţi erau
vorbitori ai limbii latine, în condiţiile în care această limbă se dovedea a fi
unicul mijloc de comunicare între aceşti colonişti, de origini etnice foarte
diferite; ei proveneau din Italia, Macedonia,
Illyria, Pannonia, Moesia, N Africii. Şi aceşti colonişti beneficiau de
drepturi politice şi economice, în detrimentul comunităţilor geto-dace, care au
fost deposedate de pământurile pe care le deţineau. Viaţa economică a fost marcată
la rândul ei de aducerea de specialişti din afara Daciei (mai ales în minerit, aşa cum am menţionat într-un
subcapitol anterior). În domeniul religios, asistăm la
adorarea de zeităţi neromane sub nume romane (,,interpretatio
romano”); s-au impus deasemenea normele
dreptului roman. Romanizarea
geto-dacilor a fost contestată parţial sau total de unii istorici. Aceştia au
invocat perioada scurtă care a marcat stăpânirea romană în Dacia (165 de ani) timp insuficient, după părerea lor, pentru desfăşurarea
şi desăvârşirea acestui proces. Realmente însă a fost vorba de un proces
complex şi de durată, care a evoluat diferit de la o zonă la alta a spaţiului
carpato-danubiano-pontic. Început înainte de cucerirea Daciei de către romani,
el a continuat şi după părăsirea provinciei de către armata şi administraţia
romană în cele două etape, 271 şi 275. Am văzut că moneda romană (denarul) s-a
răspândit în Dacia masiv, pe vremea lui Burebista; în felul acesta, Dacia intrase în circuitul
economic al epocii. În perioada anterioară cuceririi, între daci şi romani,
n-au fost numai conflicte militare, ci şi perioade de pace. Instituţiile
administrative romane au influenţat populaţia Daciei. Oraşele, cu mulţi
cetăţeni romani, reprezentau focare de cultură şi civilizaţie romană; au fost descoperite în provincie 3.000 de inscipţii latineşti (numai 320 la sate). Folosirea limbii latine a fost o prioritate pentru
autorităţile romane. Teritorial, uman şi lingvistic Italia, Pannonia,
Illyria, precum şi celelalte provincii au reprezentat o unitate în care s-au
vehiculat intens elemente ale culturii latine. Muntenia şi Moldova au intrat
din sec. I î.Hr. în sfera intereselor romane. În ce priveşte Dobrogea, aici
influenţa romană a fost mai puternică, mai directă şi mai îndelungată decât oriunde în spaţiul geto-dacic. Carpii,
şi în general dacii liberi, au primit influenţa romană, până la a se romaniza
la rândul lor. Oamenii de rând vorbeau în Dacia nu latina cultă, ci latina
populară; din această latină populară a luat naştere limba
română, aşa cum latina populară vorbită pe
teritoriul Italiei a stat la baza formării limbii italiene, sau latina populară vorbită pe teritoriul Galliei
a stat la baza formării limbii franceze. Putem spune că dacii au acceptat
romanizarea, şi elementul principal al acesteia, limba latină, factorul
principal al romanizării.
În acest fel, (și) la noi procesul romanizării a fost DEPLIN ȘI DEFINITIV. Un nou popor neolatin, cu rădăcini străvechi și statornice, lua naștere pe pământul său dintotdeauna: POPORUL ROMÂN.
După cum lesne puteți constata, aria romanizării era mult mai întinsă decât teritoriul locuit astăzi de români. Asta nu înseamnă că ne-am gândit măcar vreodată să revendicăm teritorii străine (așa cum au făcut și fac alții...).
Reiau ceea ce presupuneți deja: stimații noștri vecini unguri, nici în această perioadă nu se găseau prin zonă. Plimbăreți vecinii ăștia ai noștri!
.png)
.jpg)
