Dacă
mor, să nu mă jeliți (știu că mulți dintre voi nu m-ați suferit de când
ați ieșit din...mă rog, de când ați ieșit de acolo de unde iese toată
lumea prima dată!). De aceea nu vreau pomeni și nici regrete de nici un
fel; asta și datorită faptului că la noi, la români, orice adunare de
oameni (adunătură), e un prilej de bârfă, chicoteli pe la spate,
ipocrizie ... fără limite. Nici eu n-o să vă jelesc, mai
ales că: n-am nici un motiv s-o fac, o să am vecini liniștiți și dacă o
să ajung unde spune preotul, „în loc de odihnă, în loc cu verdeață”,
înseamnă că o să am și gazon unde să joc fotbal
cât vreau și cu cine vreau eu (sunt sigur că pe lumea cealaltă n-o să
mai am nici o boală!). Menționez de asemenea, că pe lumea aceasta am
lăsat un „campionat” de table neterminat cu bunicii mei (Dumnezeu să-i
ierte...) și de aceea trebuie să-l termin „acolo”!Știu că pe arii
întinse moartea mea va stârni bucurie generală, așa că nu-mi fac
probleme că s-ar îmbolnăvi cineva de pe urma „evenimentului”! Să nu dea
„Necuratul” să începeți să mă înjurați și să mă criticați când sunt pe
„Tărâmul Drepților” , întrucât știți că și pe lumea asta am avut puteri
mai ciudate, așa că nu se știe cum s-ar putea întâmpla într-o zi (într-o
noapte) să vă fac o vizită sub formă de stafie, și atunci chiar că nu
mai scăpați! Al vostru mereu vinovat de cele știute și neștiute,
Pieporus (Emil)
Pieporus (Emil)
